logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Cameră/ Directorul Romsilva: Niciodată nu am înregistrat pierderi financiare; bonusurile de pensionare nu se mai acordă din 2025

Imagine din galeria Agerpres

Directorul general al Romsilva, Marius-Dan Siiulescu, a declarat, marți, la audierile din Comisia pentru mediu a Camerei Deputaților, că instituția nu a înregistrat niciodată pierderi financiare, menționând și că, în acest moment, în cadrul Regiei nu se mai acordă bonusul de pensionare și că se vor reanaliza mai multe sporuri.

'S-a vorbit foarte mult despre pierderile financiare realizate de către Regia Națională a Pădurilor Romsilva. Țin să menționez că Romsilva are ca și funcție de bază administrarea pădurilor statului. Această administrare se bazează pe un management forestier durabil, ceea ce înseamnă a asigura un echilibru în orice moment între cele trei funcții importante ale pădurii - și vorbim aici de funcția socială, funcția de mediu și funcția economică. Să discutăm doar de partea financiară în ceea ce privește direcțiile silvice, din punctul nostru de vedere, este un mod păgubos pentru că modul de administrare trebuie să îmbine cele trei funcții de care am pomenit mai devreme. Modul de organizare a Regiei Naționale a Pădurilor este de tip piramidal, în care din zona direcțiilor silvice care au un potențial mai mare de valorificare de specii mai valoroase de masă lemnoasă ajutăm și susținem și direcțiile în care speciile forestiere nu sunt dintre cele mai mai valoroase', a afirmat directorul Romsilva.

El a spus că Regia Națională a Pădurilor administrează un bun public - pădurea proprietate publică a statului, dar nu utilizează fonduri bugetare.

'Niciodată din existența ei, în decursul celor 34 de ani de funcționare a Romsilva, nu am înregistrat pierderi financiare. Din contră, pot să vă spun că în perioada 2019 - 2023, profitul realizat de Regia Națională a Pădurilor s-a ridicat undeva la aproximativ 800 de milioane lei, din care 90% au mers în bugetul statului. Mai mult decât atât, după cum știți, Agenția AMEPIP, care monitorizează și evaluează performanțele întreprinderilor de stat, a situat Romsilva în topul companiilor de stat performante atât în ceea ce privește profitul, cât și cifra de afaceri', a adăugat Siiulescu.

Regia Națională a Pădurilor, a subliniat el, se mai ocupă și cu administrarea parcurilor naționale naturale și cu direcția de creștere ameliorare și exploatare cabaline, menționând că aceste două activități sunt finanțate exclusiv din fondurile realizate din veniturile Regiei. 'Costul administrării celor două direcții: parcuri naționale naturale și direcția creștere cai se ridică undeva la peste 120 de milioane de lei. Prin acest mod de administrare, considerăm că Romsilva degrevează bugetul de stat de cheltuieli suplimentare', a mai spus Siiulescu.

Directorul Romsilva a precizat că niciunul dintre angajații Regiei nu beneficiază de 17 sporuri.

'S-a vorbit despre cele 17 sporuri (...). Țin să vă precizez că niciunul dintre angajații Regiei Naționale a Pădurilor nu beneficiază de 17 sporuri. Ele sunt introduse în contractul colectiv de muncă ca urmare a complexității activităților care se desfășoară în cadrul Regiei Naționale a Pădurilor și în momentul în care un nou coleg se angajează și devine parte din echipă, dacă un anumit spor este prevăzut de lege, noi trebuie să i-l acordăm. În situația în care acel spor nu ar fi fost prevăzut în contractul colectiv de muncă, ar urma o etapă destul de anevoioasă în care conducerea executivă ar trebui să desemneze o comisiei de negociere care, împreună cu sindicatele, printr-un act adițional, să modifice contractul colectiv de muncă aflat în vigoare', a explicat acesta.

El a mai spus, răspunzând mai multor întrebări ale parlamentarilor, că, în acest moment, există o negociere între administrație și sindicat pentru modificarea contractului colectiv de muncă, valabil până în anul 2027, pentru a-l pune în concordanță cu noile modificări legislative, inclusiv în privința sporurilor. Se vor reanaliza mai multe sporuri, a arătat Siiulescu.

Legat de bonusurile la pensionare, el a menționat că 'în acest moment, în cadrul Regiei Naționale a Pădurilor nu se mai acordă acest tip de bonus', menționând că, în urmă cu două săptămâni, acest spor a fost scos, printr-o ordonanță de urgență, din legea statutului personalului silvic. 'Dar începând cu anul 2025, printr-un ordin intern, având în vedere și 'Ordonanța trenuleț', Regia Națională a Pădurilor a suspendat acordarea bonusului respectiv', a susținut șeful Romsilva.

Președinta comisiei, Diana Buzoianu (USR), a atras atenția, în privința acordării bonusurilor pentru pensionare în anii precedenți, că a crescut în perioada 2020 - 2024 numărul celor care s-au pensionat.

'S-au pensionat 438 în anul 2020, 576 în 2021, 395 în 2022 și 890 în 2023, deci dublu sau chiar triplu față de ceea ce era media înainte de aceste bonusuri. În 2023 au fost plătite 135 de milioane de lei numai pe bonusurile de pensionare. Dumneavoastră vă gestionați banii tăind practic păduri. Deci, asta este realitatea: au fost necesare foarte multe păduri, să dispară multe, multe hectare din România ca să fie plătite 135 de milioane bonus de pensionare pentru aceste sute de salariați', a adăugat Buzoianu.

Directorul Romsilva a susținut că 'niciodată Romsilva nu și-a făcut un scop din a tăia pădurile pentru a acorda aceste bonusuri'.

'Reiterez: nu s-au tăiat pădurile și Romsilva nu are ca scop tăierea pădurilor pentru ca să acorde aceste bonusuri. Dar, în 2024, valoarea bonusurilor este mult mai mică decât în 2023, iar în 2025 până în acest moment și în bugetul pe care l-am înaintat Ministerului Mediului nu avem prevăzute sume în ceea ce privește bonusurile pentru pensionare', a motivat acesta.

Bonusurile sunt suspendate ca urmare a aplicării prevederilor 'Ordonanței trenuleț' și ca urmare a modificărilor legislative, a subliniat acesta. A mai arătat că Romsilva nu face defrișări decât acolo unde se execută lucrări de utilitate publică, autostrăzi sau căi ferate.

Siiulescu a făcut precizări și în privința tăierilor ilegale de păduri.

'Tăierile ilegale în ultima perioadă sunt în trend descendent. În 2024 au fost 24.000 de metri cubi care au fost tăiați ilegal și nejustificat. Trendul este descendent, metodele noi, avem instalate camere în pădure, iar modificările legislative au făcut în așa fel încât tăierile ilegale față de acum 10-20 de ani să fie mult diminuate', a mai spus acesta.

Vasile Rusu, director economic în Romsilva, a precizat, la rândul său, că bonusul pentru pensionare a fost, în medie, de 90.000 lei.

'Legat de bonus, s-a creat, așa, o imagine într-adevăr care ne-a făcut mult rău. Au fost într-adevăr câțiva colegi care au îndeplinit funcția de director și cărora le urez să fie sănătoși, să se bucure de pensie, dar media, într-adevăr, vă pot spune că este undeva la 90.000 de lei bonusul, chiar bonusul care s-a rostogolit de 100.000 euro, valoarea a fost brută, în realitate a luat undeva la 260.000 lei în mână. (...) 10 salarii de care a beneficiat nu doar conducerea, ci fiecare angajat a beneficiat de bonusul prevăzut de contractul colectiv de muncă și de statutul personalului silvic', a explicat acesta. AGERPRES/(A - redactor: Alina Novăceanu, editor: Florin Marin, editor online: Andreea Lãzãroiu)

Afisari: 997

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Politic 25-10-2026 15:46

Mircea Abrudean: Contextul de securitate actual ne reamintește în fiecare zi cât de valoroasă este pacea

Contextul de securitate actual ne reamintește în fiecare zi cât de valoroasă este pacea și cât de importantă este siguranța fiecărui cetățean, a declarat duminică preşedintele Senatului, Mircea Abrudean, cu ocazia Zilei Armatei Române. ''Sărbătorim Ziua Armatei României - prilej de recunoștință față de cei

Politic 25-10-2026 14:42

Bihor/ Ilie Bolojan, la Oradea de Ziua Armatei Române: Le mulțumim militarilor care își fac datoria în fiecare zi

Fostul premier Ilie Bolojan a participat duminică, la Oradea, la ceremonia militară organizată în Piața Unirii, cu prilejul Zilei Armatei României, transmițând un mes

Politic 25-10-2026 14:20

Ambasada SUA: Militarii americani și români lucrează umăr la umăr pentru siguranța flancului estic al NATO

Ambasada Statelor Unite ale Americii la București afirmă, într-un mesaj transmis de Ziua Armatei Române, că militarii americani și români lucrează umăr la umăr pentru siguranța flancului estic al NATO și subliniază faptul că ''împreună suntem mai puternici''. ''Astăzi, salutăm Armata Români

Politic 25-10-2026 11:53

VIDEO Ministrul Apărării: Printre prioritățile mandatului meu se numără dezvoltarea capacităților de detectare și contracarare a dronelor

Ministrul Apărării Naționale, Ștefan Radu Oprea, a declarat duminică, la ceremonia organizată la Baza 86 Aeriană ''Locotenent Gheorghe Mociorniță'', cu prilejul Zilei Armatei Române, că printre prioritățile mandatului său se numără ''dezvoltarea capacităților de detectare și contracarare a amenințărilor reprezentate de drone, precum și o

Politic 25-10-2026 11:27

Raluca Turcan: Măsurile anunțate de Guvernul Niculescu după valul de violențe din școli sunt dezamăgitoare

Deputatul PNL Raluca Turcan a declarat că măsurile anunțate de Guvernul Niculescu după valul de violențe din școli sunt ''dezamăgitoare'', nu au termene, nu au responsabili, nu au bugete alocate. ''Când vrei să îngropi o problemă, faci o comisie. Sau, în varianta guvernului Niculescu, un grup

Politic 25-10-2026 11:06

VIDEO Nicușor Dan: Mesajul meu pentru români este unul de încredere în capacitatea noastră de a construi o țară stabilă

Președintele României, Nicușor Dan, s-a aflat duminică, de Ziua Armatei, în mijlocul militarilor de la Baza 86 Aeriană ''Locotenent Gheorghe Mociorniță'' din Borcea, județul Călărași, ocazie cu care a transmis românilor un mesaj ''de încredere în capacitatea noastră de a construi o țară stabilă, solidă, bine ancor

Politic 25-10-2026 10:47

VIDEO Luca Niculescu: Trăim într-o lume în care pacea nu mai poate fi considerată un lucru de la sine înțeles

Premierul Luca Niculescu a declarat, la ceremonia din Parcul Carol organizată de Ziua Armatei Române, că trăim într-o lume în care pacea nu mai poate fi considerată ''un dat'', ''un lucru de la sine înțeles'', că amenințările cibernetice, atacurile hibride, campaniile de dezinformare ''ne pun la în

Politic 25-10-2026 10:32

Deputatul PSD Mihai Fifor: Armata României rămâne un pilon fundamental al siguranței naționale

Armata României rămâne un pilon fundamental al siguranței naționale și, totodată, un partener respectat în cadrul NATO, a subliniat deputatul PSD Mihai Fifor, în mesajul transmis cu ocazia Zilei Armatei Române. ''Sunt zile în care istoria unei națiuni se întâlnește cu recunoștința, c

Politic 25-10-2026 09:50

Sorin Grindeanu: Spre deosebire de dreapta, PSD nu se lamentează și nu aruncă inconștient în spațiul public scenarii apocaliptice

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat că, spre deosebire de dreapta, PSD nu se lamentează și nu aruncă inconștient în spațiul public scenarii apocaliptice despre ''incapacitatea de plată'', ci va schimba direcția României. ''A sărăcit românii, dar n-a salvat bugetul. Doar a sacrificat economia

Politic 24-10-2026 17:50

MAE: Schimb de opinii Neculăescu - Barrot; discuții despre parteneriatul strategic româno-francez și evoluția mediului regional

Ministrul Afacerilor Externe, Dan Neculăescu, a avut, sâmbătă, un schimb de opinii cu omologul francez Jean-Noël Barrot, prilej cu care a fost reafirmată soliditatea parteneriatului strategic dintre România și Franța, dar și importanța strategică a Mării Negre. ''Schimb de opinii constructiv cu ministrul francez al Afa

Politic 24-10-2026 16:10

Bolojan: Dacă nu menținem echilibrele țării, criza bugetară riscă să degenereze într-o criză economică

Fostul premier Ilie Bolojan a declarat sâmbătă, la Sfântu Gheorghe, că problemele legate de deficite și cheltuieli vor continua să reprezinte o provocare și pentru actualul sau viitorul guvern, avertizând că, dacă nu vor fi menținute echilibrele țării, există riscul ca o criză bugetară să degenereze într-o criză economică în care ar avea

Politic 24-10-2026 13:02

Dan Neculăescu, discuții cu omologul turc pe tema securității la Marea Neagră

Atacurile asupra navelor comerciale sunt inacceptabile, iar România și Turcia vor coopera mai mult pentru o regiune stabilă și conectată, a declarat ministrul Afacerilor Externe, Dan Neculăescu, în contextul unei convorbiri telefonice pe care a avut-o cu omologul turc Hakan Fidan. ''O primă conversație bună astăzi cu omolog

Politic 24-10-2026 11:36

Luca Niculescu: Investiția în oameni este una dintre prioritățile acestui guvern

Investiția în oameni este una dintre prioritățile acestui guvern, consideră premierul Luca Niculescu, punctând că românii din diaspora ocupă un loc important în această viziune. ''Știu că, pentru mulți dintre ei, România înseamnă familia, limba în care au crescut, prietenii și amintirile. Dar &

Politic 23-10-2026 21:39

Incident în Marea Neagră/Neacșu: În situații critice, profesionalismul și experiența pot face diferența dintre viață și moarte

Ministrul Afacerilor Interne, Marian Neacșu, a felicitat polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă și toate structurile MAI mobilizate în urma incidentului naval produs vineri în Marea Neagră, el arătând că, în situații critice, profesionalismul, experiența și fiecare minut pot face diferența dintre viață și moarte. ''

Politic 23-10-2026 21:03

Luminița Popescu (PNL) a demisionat de la ANES: Am ales să plec cu responsabilitate și respect față de instituția pe care am condus-o

Luminița Popescu (PNL) a fost eliberată, la cerere, din funcția de secretar de stat al Agenției Naționale pentru Egalitate de Șanse între Femei și Bărbați (ANES). Decizia, semnată de premierul Luca Niculescu, a fost publicată vineri în Monitorul Oficial. Aceasta