Numărul pompierilor români implicaţi în stingerea incendiilor din Grecia, suplimentat cu 40

Numărul pompierilor români implicaţi în stingerea incendiilor de pădure din Grecia va fi suplimentat cu 40, conform unei hotărâri aprobate de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă.
Este vorba despre 40 de specialişti din cadrul Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă şi al unităţilor subordonate. 30 se vor deplasa pe cale aeriană, iar 10 pe cale terestră, împreună cu trei autospeciale de stins incendii de pădure, o cisternă de 10.000 litri şi un autoturism 4x4 (Duster).
Decizia vine în urma solicitării autorităţilor din Republica Elenă, transmisă marţi prin Mecanismul European de Protecţie Civilă, se arată în preambulul hotărârii.
"La nevoie, modulul va fi suplimentat cu o tabără mobilă pentru cazare. Transportul pe cale aeriană a celor 30 de specialişti (...) se realizează cu sprijinul Ministerului Apărării Naţionale. Fondurile necesare executării misiunii de asistenţă internaţională se alocă din bugetul Ministerului Afacerilor Interne şi Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă cu excepţia cheltuielilor de cazare şi masă care vor fi asigurate de autorităţile elene", reiese din textul hotărârii.
Pe 14 iulie, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă anunţa că un contingent format din 40 de pompieri a plecat în Grecia pentru schimbarea efectivelor care, în ultimele două săptămâni, au sprijinit autorităţile elene prin activităţi de monitorizare a zonelor cu risc de incendiu din estul Atenei. AGERPRES/(AS - autor: Irinela Vişan, editor: Mihai Simionescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Sursa foto: IGSU - Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta, Romania/Facebook.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Vreme mai rece decât normalul perioadei din calendar, în București, până sâmbătă dimineața (meteorologi)
Vremea va fi rece la nivelul Bucureștiului, cu valori termice sub nivelul normal al perioadei din calendar, până sâmbătă dimineața, conform prognozei publicată, joi, de Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Astfel, până vineri, la ora 9:00, în Capitală, cerul va fi variabil, cu înnorări mai ales în
Bistrița-Năsăud: Stagiu de pregătire a scafandrilor din 12 județe, în zona lacului de acumulare Colibița
Peste 60 de scafandri din cadrul inspectoratelor pentru situații de urgență din 12 județe au participat, timp de patru zile, la sesiuni intensive de pregătire teoretică și practică, desfășurate în zona lacului de acumulare Colibița din județul Bistrița-Năsăud, cu scopul consolidării deprinderilor esențiale în intervențiile de salvare subacvatică. P
ANM a prelungit atenționările Cod galben și Cod portocaliu de intensificări de vânt și viscol, precum și informarea de vreme rea
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a prelungit, joi, atenționările Cod galben, Cod portocaliu și informarea de vreme rea, valabilă pentru majoritatea regiunilor. Conform prognozei de specialitate, o primă avertizare Cod portocaliu de intensificări puternice ale vântului va fi în vigoare, joi, până la ora 23:00, în județele Me
Peste 62% dintre români susțin realizarea de investiții mai mari în rețelele de distribuție a energiei electrice (studiu)
Peste 62% dintre români susțin realizarea de investiții mai mari în rețelele de distribuție a energiei electrice, în timp ce 27,5% consideră că ar trebui să fie încurajați mai mult cei care doresc să devină independenți energetic, reiese dintr-o cercetare sociologică realizată pentru platforma despre-energie.ro. 'Calitatea serviciul
Linia 483, deviată de pe strada Rezervelor în perioada 11 - 23 aprilie
Linia de autobuz 483 va funcționa pe un traseu deviat în perioada 11 - 23 aprilie 2025, pentru a permite efectuarea unor lucrări la rețeaua de apă potabilă și canalizare de pe strada Rezervelor, din comuna Chiajna. Potrivit unui comunicat al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov (TPBI), în intervalul men
INSCOP: Aproape 90% dintre români consideră că este în interesul național ca România să rămână în UE și NATO (studiu)
Aproape 61% dintre români sunt de părere că lucrurile în România se îndreaptă într-o direcție greșită, în timp ce 89,7% consideră că este în interesul național ca România să rămână în UE și NATO, arată ultimul studiu sociologic INSCOP Research, 'Atitudinea populației cu privire la patriotismul economic și vulner
Harghita: Circulația se desfășoară în condiții de iarnă pe mai multe drumuri din județ
Circulația pe toate drumurile județene din Harghita, precum și pe drumurile naționale care traversează trecătorile montane se face în condiții de iarnă, în urma ninsorilor înregistrate în cursul zilei de joi. Potrivit informațiilor furnizate AGERPRES de directorul executiv al Direcție tehnice din cadrul Consiliului Jude
Bihor: Swimathon Oradea, un amplu eveniment caritabil pentru susținerea a 16 proiecte
Bihorenii, dar nu numai, ci și toți cei care doresc din țară, sunt chemați să facă 'valuri de bine' și să se implice în cele 16 cauze, medicale, sociale, educaționale și comunitare, înscrise la evenimentul caritabil Swimathon Oradea din acest an, ce va avea loc pe 31 mai la Bazinul Olimpic 'Ioan Alexandrescu' din Oradea.
Vrancea: Crucea Roșie a dat startul proiectului 'O Șansă pentru Vârstnici', dedicat persoanelor în vârstă vulnerabile
Crucea Roșie Vrancea a lansat, joi, proiectul 'O Șansă pentru Vârstnici', un demers umanitar care își propune să ofere în următoarele patru luni pachete cu alimente și produse de igienă pentru 80 de persoane în vârstă vulnerabile din centrele de îngrijire de la Vîrteșcoiu și Gugești, cât și persoane din comunită
Prahova: Aproximativ 100 de persoane evacuate în urma unui incendiu la un supermarket din Ploiești
Aproximativ 100 de persoane au fost evacuate, joi, în urma unui incendiu izbucnit la un supermarket din municipiul Ploiești. Potrivit informațiilor comunicate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Prahova, pompierii au intervenit cu două autospeciale de stingere, o autoscară, o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță
Neamț: Acoperișul unui bloc din Piatra-Neamț, smuls de vântul puternic
Acoperișul unui bloc din municipiul Piatra-Neamț a fost smuls, joi, de vântul puternic, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Neamț. Purtătorul de cuvânt al instituției a precizat că acoperișul a căzut peste o mașină parcată. 'Din fericire nu există victime omenești', a declarat, pentru AG
Sălaj: Cel mai mare contract de infrastructură rutieră - autostrada Poarta Sălajului - Nușfalău, semnat la Zalău
Cel mai mare contract de infrastructură rutieră din istorie, de 6,62 miliarde de lei pentru 41 de kilometri din autostrada Transilvania, între Poarta Sălajului Și Nușfalău, incluzând Tunelul Meseș, a fost semnat, joi, la Zalău, de către reprezentanții Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) și cei ai asocierii Makyol - Ozalti
Arad: Prefectul va notifica Guvernul cu privire la situația celor 699 de angajați Greenbrier ce vor fi concediați
Prefectul județului Arad, Mihai Pașca, se declară îngrijorat cu privire la consecințele sociale ale închiderii fabricii de vagoane marfă deținută de americanii de la Greenbrier, în urma cărora 699 de angajați vor fi concediați, urmând să notifice Guvernul despre situația creată. El a avut o întâlnire, joi, c
Gorj: Peste 250 de cazuri de depășire a vitezei legale în 24 de ore; au fost reținute 18 permise
Polițiștii rutieri au constat, în 24 de ore, peste 250 de cazuri de depășire a vitezei legale, fiind reținute 18 permise de conducere, în cadrul acțiunii Maratonul de Viteză, se arată, joi, într-o informare a Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Gorj. Potrivit sursei citate, cea mai mare viteză înregistrată a fost
Cluj: Peste 3.400 de părinți au apelat serviciul de telemedicină ALOPEDI în primele luni ale anului
Peste 3.400 de părinți au apelat serviciul gratuit de telemedicină ALOPEDI în primele trei luni ale acestui an. 'Președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe, împreună cu reprezentanții Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii care gestionează serviciul de call-center ALOPEDI - 0364917, au realizat o analiză a acti