Sălaj: Cel mai mare contract de infrastructură rutieră - autostrada Poarta Sălajului - Nușfalău, semnat la Zalău
Cel mai mare contract de infrastructură rutieră din istorie, de 6,62 miliarde de lei pentru 41 de kilometri din autostrada Transilvania, între Poarta Sălajului Și Nușfalău, incluzând Tunelul Meseș, a fost semnat, joi, la Zalău, de către reprezentanții Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) și cei ai asocierii Makyol - Ozaltin, în prezența premierului Marcel Ciolacu, a ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, și a oficialităților locale și județene.

Foto: (c) Sebastian Olaru/AGERPRES
'Este ultimul tronson care nu era contractat din autostrada Transilvaniei. O perioadă de timp, cu adevărat, a fost o aplicare mult mai mare pe zonele în care România nu avea niciun fel de autostradă. Dar cu prezența noastră astăzi, de aici, am putut să arătăm foarte clar că nicio zonă a României nu va fi lăsată de noi. Dimpotrivă, toată politica a fost de a crea un echilibru. (...) Este un record. Este o zi istorică, aș putea spune, pentru că avem cea mai mare valoare contractată pe zona de infrastructură rutieră, peste șase miliarde de lei, mai exact 6,62 miliarde de lei, fără TVA', a declarat primul ministru Marcel Ciolacu.
Ministrul Transporturilor a adăugat, la rândul său, că există experiențe pozitive cu firmele din Turcia din asocierea ce va face partea de proiectare și execuție a tronsonului de autostradă.
'Mulțumesc, așa cum a spus primul ministru, vorbim de cel mai mare contract din istorie, semnat de noi la Ministerul Transporturilor, 6,62 de miliarde de lei, 41 de kilometri, incluzând acest tunel de aproape trei kilometri, Tunelul Meseș. Putem spune, în acest moment, că de la Nădășelu până la Nușfalău s-a intrat în ultima fază, cea de execuție. De asemenea, pot să spun că și de la Suplacu de Barcău până la Biharia, iarăși a intrat în faza de execuție. Un lucru despre asocierea care a câștigat. Avem experiențe pozitive cu ambele companii. ', a precizat Grindeanu.

Foto: (c) Sebastian Olaru/AGERPRES
Potrivit acestuia, una din firme a realizat autostrada de la Craiova la Pitești, pe care au finalizat-o înainte de termen, iar cea de-a doua e una din companiile ce va construi metroul din București și, de asemenea, a câștigat toate cele patru loturi de la Sibiu la Făgăraș.
'Eu pot să spun că sunt bucuros că am ajuns în această fază. Vor fi monitorizați foarte bine și n-am niciun fel de emoții că lucrurile nu vor intra și nu vor merge pe linia corectă', a conchid Sorin Grindeanu.
Președintele comisiei de Transporturi din Camera Deputaților, Lucian Bode, a subliniat faptul că toate autoritățile implicate au o responsabilitate majoră în ceea ce privește respectarea termenelor de implementare.

Foto: (c) Sebastian Olaru/AGERPRES
'Este, într-adevăr, un lot vedetă, pentru că tunelul Meseș este cel mai lung tunel rutier care s-a construit în România, de aproximativ trei kilometri și va fi elementul simbol al acestui proiect și o poveste inginerească pentru constructori. Acești 41 de kilometri, dintre Poarta Sălajului și Nușfalău, aflați în întregime pe teritoriul județului Sălaj, sunt esențiali pentru legătura de la Nădășelu, Poarta Sălajului și până mai departe, la lotul executat și dat în trafic tot o companie din Turcia, Nușfalău - Suplacu de Barcău. Acest tronson, așa cum știți, este veriga care lipsește pentru a avea continuitate de aproximativ 100 de kilometri pe autostrada Transilvania, între Nădășelu și Suplacu de Barcău, iar din 100 de km, aproape 80 de km sunt pe teritoriul județului Sălăj. Este o verigă importantă care, dacă nu este corect gestionată, poate învinge nepermis de mult obiectivul de finalizare a proiectului în integralitatea lui', a punctat Lucian Bode. AGERPRES/(A - redactor: Sebastian Olaru, editor: Karina Olteanu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Documentații tehnico-economice pentru consolidarea a 13 imobile, aprobate de Consiliul General al Capitalei
Consilierii generali ai Capitalei au aprobat, în ședința de miercuri, documentațiile tehnice în vederea consolidării a treisprezece imobile. Consiliul General al Municipiului București (CGMB) a aprobat documentația de avizare a lucrărilor de intervenții (DALI) pentru imobilele din: - str. Sapienței nr. 2A - valoare t
Brigada Rutieră: Trafic restricționat joi pe strada Edgar Quinet
Traficul rutier va fi restricționat joi, între orele 12:00 și 21:00, pe strada Edgar Quinet, segmentul de drum cuprins între strada Academiei și strada Biserica Enei, și pe strada Biserica Enei, unde are loc un eveniment de conștientizare civică cu privire la cancerul de sân, organizat de Fundația Renașterea. 'Brigada Rutieră solicită con
Arad: Zeci de transportatori protestează față de introducerea platformei TollRo
Zeci de transportatori protestează spontan, miercuri seară, pe centura rutieră a municipiului Arad, unde circulă cu automarfarele la viteză mică și claxonează, cerând amânarea introducerii platformei TollRo, despre care spun că nu funcționează corect. Transportatorii au pornit în marș cu camioane, îngreunând circu
Familia Regală deplânge moartea academicianului Ionel Haiduc: Eminentă personalitate științifică
Familia Regală a României deplânge trecerea la cele veșnice a fostului președinte al Academiei Ionel Haiduc, eminent om de știință care 'a demonstrat o profundă loialitate față de principiile și valorile Statului român modern'. 'Familia Regală a României a aflat cu mare tristețe vestea trecerii la cele veșni
CGMB: Autovehiculele staționate neregulamentar vor fi depozitate în Splaiul Unirii nr. 176
Consilierii generali ai Capitalei au adoptat, în ședința de miercuri, un proiect conform căruia vehiculele staționate sau parcate neregulamentar în zona centrală vor fi ridicate și ulterior depozitate pe terenul din Splaiul Unirii nr. 176. În luna iunie, Consiliul General al Municipiului București (CGMB) a aprobat înfii
Mureș: Trei bucătari lansează un festival independent care transformă Sighișoara în destinație gastronomică
Trei bucătari, Robert Birtalan, Nicolae Lihor și Tudor Baca, lansează prima ediție a Gastronomica Sighișoara, un festival independent dedicat Zilei naționale a gastronomiei și a vinului românesc, organizat în Cetatea Medievală sub forma unui circuit culinar inedit. Proiectul își propune să transforme întregul oraș istor
Olt: Pensionari din Asociația ''Solidaritatea'' au protestat în fața Prefecturii; ei au solicitat indexarea pensiilor cu cel puțin 15%
Zeci de pensionari din cadrul Asociației Județene a Pensionarilor ''Solidaritatea'' Olt au protestat, miercuri, în fața Instituției Prefectului solicitând în primul rând indexarea punctului de pensie, precum și plata tranșei a doua din pachetul de solidaritate. Președinta asociației menționate, Georgeta
Neamț: Președintele CJ condamnă refuzul Guvernului de a finanța lucrările la aducțiunea de apă a zonei Târgu-Neamț
Președintele Consiliului Județean (CJ) Neamț, Daniel-Vasilică Harpa, a condamnat, miercuri, refuzul Guvernului de a finanța lucrările de înlocuire a unei porțiuni din magistrala de apă care alimentează orașul Târgu-Neamț și cinci comune învecinate. Fondurile solicitate erau necesare pentru înlocuirea a patru din cei apr
Hunedoara: Incendiul din zona Cheile Buții, în masivul Retezat, a fost localizat; operațiunile de stingere continuă
Incendiul de fond forestier din zona Cheile Buții, în masivul Retezat, a fost lichidat miercuri după-amiază, în urma acțiunilor desfășurate de o echipă formată din 38 de pompieri militari, silvicultori, rangeri și salvamontiști, suprafața afectată fiind de aproximativ două hectare. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara
Brăila: Un autoturism a ars în totalitate în urma unui accident rutier; nu au fost înregistrate victime
Un autoturism a ars în totalitate, miercuri, în urma unui accident rutier produs pe o stradă din comuna Vădeni, fără a fi înregistrate victime, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Brăila. Pentru stingerea incendiului a intervenit Detașamentul 1 de Pompieri Brăila, cu o autospecială de stingere.
Spotlight, la a X-a ediție: instalații imersive și spectacole de video mapping
Cea de-a X-a ediție a evenimentului Spotlight va avea loc în perioada 9 - 11 octombrie, instalații imersive și spectacole de video mapping urmând să fie prezentate pe Calea Victoriei, pe un spațiu expozițional extins. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis, miercuri, AGERPRES, ediția din acest an a evenimentului are te
Vaslui: Reciclarea deșeurilor rămâne o problemă în județ; nicio localitate nu a atins ținta de 50%
Reprezentanții Comisariatului Județean al Gărzii de Mediu Vaslui au atras atenția, miercuri, în cadrul ședinței Colegiului Prefectural cu privire la problema reciclării deșeurilor în situația în care, în județ, nicio localitate nu a atins ținta minimă de 50%. Într-un raport al instituției se arată că, în pre
Argeș: Primăria Pitești a început amplasarea celor 116 insule ecologice digitalizate pentru colectarea deșeurilor
Primăria Pitești a început, miercuri, amplasarea celor 116 insule ecologice digitalizate pentru colectarea deșeurilor. Valoarea totală a proiectului 'Colectare selectivă a deșeurilor' este de 26,8 milioane de lei, inclusiv TVA, din care peste 16,5 milioane de lei reprezintă finanțare nerambursabilă. 'Astăzi a fost amplasată pri
IGSU: Continuă acțiunile de stingere a incendiilor de la Băile Herculane; acționează peste 120 de pompieri și două elicoptere
Peste 120 de pompieri și două elicoptere Black Hawk, echipate cu dispozitive Bambi Bucket, continuă miercuri acțiunile de stingere a incendiilor în zona Băile Herculane și Parcul Național Domogled - Valea Cernei. 'Cea mai mare suprafață cu focare active se află în amonte de Cascada Cociului, acesta fiind și cel mai îndepărtat sector de in
Arad: Fosta carieră de marmură de la Moneasa a devenit atracție pentru mii de turiști
Traseul către fosta carieră de marmură de la Moneasa a devenit unul dintre cele mai vizitate din stațiune în ultimii ani, motiv pentru care administrația locală planifică o serie de amenajări destinate extinderii ofertei turistice, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, primarul comunei, Doru Miron. Primăria Moneasa își dorește să p













