Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare
Cafeneaua comportamentelor dezirabile' la Școala Gimnazială Constantin Brâncoveanu Satu Mare
Miercuri, 9 aprilie a. c, Școala Gimnazială, Constantin Brâncoveanu' Satu Mare a fost gazda unui eveniment de prevenire a comportamentelor de risc în rândul elevilor:, Cafeneaua comportamentelor dezirabile', organizat de către reprezentanții Grupului de Lucru Operativ- Prevenire droguri în colaborare cu Școala Gimnazială Constantin Brâncoveanu Satu Mare.
La această activitate, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare-Compartimentul Analiza și Prevenirea Criminalității și Biroul Siguranță Școlară, Inspectoratului Județean de Jandarmi Satu Mare, Penitenciarului Satu Mare precum și cadre didactice din cadrul Școlii Gimnaziale Constantin Brâncoveanu Satu Mare au dezbătut împreună cu elevii diferite aspecte privind riscurile adoptării unor comportamente indezirabile precum: consumul de tutun, alcool și droguri, lovirea sau alte violențe, vătămarea corporală, încăierarea, amenințarea, hărțuirea, șantajul, distrugerea, portul său folosirea fără drept de obiecte periculoase, furtul, bullying-ul/ cyberbullying-ul sau pornografia infantilă.
De ce preadolescenții sunt vulnerabili în ceea ce privește adoptarea unor comportamente de risc ? Care sunt riscurile acestor comportamente asupra viitorului lor ? Care este vârsta răspunderii penale și măsurile ce se iau în cazul minorilor ce săvârșesc astfel de fapte ? Care sunt factorii de risc dar și de protecție în fața acestor provocări ? Și bineînțeles cum putem să prevenim astfel de comportamente ? Sunt temele de discuție și reflecție abordate cu elevii, în cadrul acestui eveniment.
Mesajul elevilor către noi adulții/ părinți, cadre didactice sau reprezentanți ai instituțiilor publice sau private, cu privire la ce putem face astfel încât să-i convingem să adopte comportamente dezirabile a fost acela că ei au nevoie să fie ascultați mai mult, să fie înțeleși și acceptați și că noi adulții trebuie să fim modele pozitive, demne de urmat, lucru cu care suntem perfect de acord.
Grupul de Lucru Operativ- Prevenire droguri va mai organiza astfel de evenimente pe viitor deoarece unul dintre scopurile noastre este acela de a îndruma copiii și tinerii să facă alegeri care să le asigure un viitor frumos și sigur.
Compartimentul de Relații Publice
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].