VIDEO O parte dintre salvatorii români trimişi în Turcia au revenit în ţară; Ciucă: Aţi fost emisarii României

Prima echipă RO-USAR, care a participat la misiuni de căutare-salvare în Turcia, în urma cutremurului cu magnitudinea de 7,8, care a avut loc pe 6 februarie în această ţară, a revenit miercuri noapte în România.
Salvatorii români au fost întâmpinaţi de premierul Nicolae Ciucă, la Baza 90 Transport Aerian din Otopeni.
Foto: (c) GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO
"Dragi militari, dragi medici de la SMURD, dragi reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale, voluntari care aţi participat la această misiune deosebit de dificilă, daţi-mi voie ca în nume personal, în numele Guvernului României să vă spun un simplu mulţumesc pentru modul în care v-aţi îndeplinit misiunea. Aţi fost emisarii României, aţi fost cei care aţi dus cu dumneavoastră compasiunea, solidaritatea şi empatia poporului român faţă de poporul turc greu încercat de această tragedie. Modul în care aţi acţionat, în care aţi reuşit să salvaţi vieţile a patru cetăţeni turci reprezintă acel gest prin care în situaţii disperate aţi reuşit să redaţi speranţa unor oameni deznădăjduiţi că pot să fie salvaţi şi faptul acesta vi se datorează dumneavoastră, care, prin devotament, curaj, profesionalism, aţi făcut cinste României şi aţi dat dovadă de maximă umanitate. (...) Meritaţi să vă odihniţi după cele 10 zile în care aţi făcut totul pentru a salva vieţi", a transmis premierul Nicolae Ciucă.
Printre cei care i-au întâmpinat pe salvatorii români s-au numărat şi ministrul de Interne, Lucian Bode, şeful DSU, Raed Arafat, şi şeful SMAp, generalul Daniel Petrescu. De asemenea, au fost prezenţi mai mulţi reprezentanţi ai comunităţii turce şi oficiali ai Ambasadei turce la Bucureşti, care au afişat drapelele Turciei şi României şi care i-au aplaudat pe salvatorii români la sosire.
Foto: (c) GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO
"Sunteţi prima echipă care vă întoarceţi din Turcia din misiunea dificilă de căutare şi salvare vieţi, la care România a răspuns prezent din prima clipă a activării Mecanismului European de Protecţie Civilă, fiind şi prima ţară care a ajuns pe teritoriul turc după cumplitul cutremur care a provocat un dezastru de proporţii. Ne-aţi reprezentat cu cinste şi de această dată timp de zece zile în care aţi fost angajaţi total într-un maraton contratimp pentru viaţă. Spiritul de salvator şi dedicarea faţă de profesie v-au determinat din nou după misiunea de anul trecut din Albania să fiţi unde este mare nevoie de ajutor. (...) Imaginile cu voi în acţiune, mărturiile de la faţa locului, faptul că aţi ţinut în braţe oameni salvaţi de sub dărâmături sunt expresia profesionalismului, devotamentului şi spiritului de sacrificiu. Prin voi România a dovedit încă o dată că are capacitatea să furnizeze expertiză în zona de protecţie civilă şi în situaţii de urgenţă, fiind un partener capabil să ofere sprijin tuturor cetăţenilor europeni aflaţi în nevoie", a spus ministrul Bode.
Foto: (c) GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO
El a arătat că prima echipă de salvatori care s-a întors în România este formată din 55 de pompieri militari medici şi asistenţi SMURD, voluntari ai organizaţiilor neguvernamentale. De asemenea, ministrul de Interne a precizat că în curând vor reveni acasă şi ceilalţi 59 de colegi ai acestora.
"Vă mulţumesc tuturor pentru profesionalismul de care aţi dat dovadă şi vă felicit pentru cum aţi făcut faţă misiunilor ce v-au fost încredinţate. Ne-aţi făcut mândri prin tot ceea ce aţi realizat în aceste zile, sunteţi şi de această dată eroii noştri şi un exemplu de solidaritate demn de urmat", a adăugat Bode.
Două aeronave de transport C-27J Spartan, ale Forţelor Aeriene Române, au executat, miercuri, o misiune de transport aerian pe ruta Hatay, Turcia - Otopeni, pentru întoarcerea acasă a primei echipe RO-USAR, a medicilor şi asistenţilor SMURD, respectiv a personalului specializat în misiuni de căutare-salvare, alături de echipa canină, dislocată în data de 6 februarie, în Turcia. AGERPRES/(A - autor: Florentina Peia, editor: Georgiana Tănăsescu, editori online: Andreea Preda, Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
ISUBIF: 86 de intervenții în București și Ilfov ca urmare a fenomenelor meteo; două persoane au necesitat îngrijiri medicale
Aproape 90 de intervenții au avut de gestionat pompierii joi, în intervalul orar 06:00 - 22:00, în București și Ilfov, în urma vântului puternic, două persoane necesitând îngrijiri medicale. Potrivit ISUBIF, ca urmare a fenomenelor meteo, pe durata Codului galben ce viza intensificări ale vântului, &ic
Sector 4: Femeie cu traumatisme în urma căderii ramurii unui copac în timpul furtunii
O femeie a fost accidentată în Sectorul 4 de ramura unui trunchi de copac care s-a rupt în timpul furtunii de joi după-amiază, din Capitală, și a fost transportată la Spitalul de Urgență 'Bagdasar-Arseni', iar în urma verificărilor medicii au identificat un traumatism la umăr și unul la genunchi, pentru care au aplicat tratamentele specifice.
VIDEO Maramureș: Ucrainenii, recuperați din munte în condiții meteo extreme de vânt puternic și furtună
Cei doi cetățeni ucraineni care au trecut granița în România prin Munții Maramureșului în condiții de furtună și vânt puternic au fost extrași după o intervenție care a durat peste șase ore, a informat, joi seara, directorul Serviciului Public Județean Salvamont Maramureș, Dan Benga. 'După șase ore, timp în care salvatorii mon
Vrancea: O persoană a decedat și mai multe blocuri au rămas fără acoperiș în urma vântului puternic
Pompierii au intervenit, joi, pentru degajarea unor elemente de acoperiș la mai multe blocuri din municipiul Focșani, ca urmare a vântului puternic și la Năruja un bărbat a murit după ce a fost lovit de un brad doborât de vânt, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea. Astfel, în contextul manifestării fenomenel
Gorj: Grindină în zona montană Rânca; drumarii intervin pentru îndepărtarea gheții de pe DN 67C
Drumarii intervin, joi seara, cu utilaje pe DN 67C, în zona Rânca, unde drumul a fost acoperit cu grindină. Potrivit unei postări pe pagina de Facebook a Direcției de Drumuri Regionale de Drumuri și Poduri Craiova, în zonă au fost înregistrate fenomene meteo extreme.
Maramureș: O furtună puternică a lăsat fără energie electrică 13 localități; copaci doborâți de vânt și mașini avariate
Treisprezece localități rurale au rămas fără energie electrică în urma unei furtuni puternice care a avut loc joi seara, a informat purtătorul de cuvânt al Prefecturii Maramureș, Dan Bucă. Conform acestuia, a fost transmis un mesaj RO-ALERT de avertizare nowcasting Cod Portocaliu (vijelie, frecvente descărcări electrice, grindină,
Sibiu: Au ars peste 30 de tone de rumeguș dintr-o hală din orașul Tălmaciu
Pompierii au stins un incendiu la o hală din orașul Tălmaciu, în care au ars 30 de tone de rumeguș și 100 de paleți, din cauza unui scurtcircuit, a anunțat joi purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Sibiu, Andreea Ștefan. 'Incendiul a fost lichidat. Pompierii au salvat o hală și alte bunuri depozitate în
ANPC a dat amenzi de peste 100.000 lei unor operatori economici din incinta Apaca
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a dat amenzi de peste 100.000 de lei unor operatori economici din incinta Apaca și a oprit de la comercializare produse în valoare de 4458 lei, a anunțat președintele instituției, Cristian Popescu Piedone. 'Astăzi, 13.03, a fost finalizată acțiunea în incinta Apaca. Au fost controlați 5 oper
MAE: Atenționare de călătorie Serbia - demonstrații publice în Belgrad
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia pe cale aeriană sau care se află în tranzit prin Aeroportul Internațional Nikola Tesla din Belgrad asupra faptului că vineri este anunțată o grevă de 24 de ore a unei părți a personalului aeroportului.
Sibiu: Pentru prima dată în 18 ani, Hotelul de Gheață s-a închis mai devreme din cauza căldurii
Pentru prima dată în ultimii 18 ani, Hotelul de Gheață din Munții Făgărașului, de la Bâlea Lac, a fost închis cu o lună mai devreme față de termenul preconizat, din cauza căldurii, aici înregistrându-se în ultimele zile un val de căldură, vânt puternic și ploi, informează un comunicat de presă. 'Efectele dramatice
Autoritățile române și reprezentanții Băncii Mondiale lucrează la actualizarea studiului referitor la reforma fiscală
Actualul Guvern va păstra cota unică și în prezent autoritățile române lucrează cu reprezentanții Băncii Mondiale și au alți parteneri pentru o actualizare a studiului inițial cu privire la reforma fiscală, a anunțat secretarul de stat în Ministerul Finanțelor, Alin Andrieș. 'În planul structural există câteva elemente ce țin
Sector 6: Peste 50% din bugetul pe 2025 de peste 3,4 miliarde de lei va fi folosit pentru investiții
Peste 50% din bugetul Sectorului 6 pe 2025 de peste 3,4 miliarde de lei va fi folosit pentru investiții, iar cea mai mare sumă din acestea este alocată reabilitării de blocuri, potrivit unui proiect de hotărâre pe această temă adoptat în ședința Consiliului Local de joi. Viceprimarul Sectorului 6 Paul Moldovan a declarat, joi,
ISUBIF: 57 de intervenții în București și Ilfov în urma furtunii
Pompierii ISUBIF au gestionat 57 de intervenții în București și județul Ilfov, joi, între orele 6,00-18,00, ca urmare a fenomenelor meteo. Astfel, au fost 51 de cazuri în București (37 de copaci degajați, 13 elemente de construcție desprinse, un stâlp), în urma cărora au fost avariate 36 de autoturisme și șase cazuri în Ilfo
Primăria Capitalei a semnat un contract de împrumut cu BEI de 34 de milioane de euro pentru sistemul de termoficare
Primăria Capitalei anunță semnarea unui contract de împrumut cu Banca Europeană de Investiții (BEI) pentru reabilitarea sistemului de termoficare. Este vorba despre o finanțare în valoare de 34,4 milioane euro, reprezentând o primă tranșă din suma de 300 de milioane de euro destinată finanțării unor proiecte prioritare în domenii precum
Vrancea: Un bătrân a murit după ce a fost lovit de un copac doborât de vânt, la Năruja
Un bărbat de 80 de ani a murit, joi după-amiază, după ce a fost lovit de un copac doborât de vânt, în centrul comunei Năruja, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Vrancea. 'Astăzi, în jurul orei 15:00, IPJ Vrancea a fost sesizat prin apel 112 despre faptul că în centrul comunei Năruja un arbore a fost doborâ