Orban: Intenţia noastră este de a creşte vârsta de pensionare pentru poliţişti

Premierul Ludovic Orban a declarat joi că intenţia Guvernului este de a creşte vârsta de pensionare pentru poliţişti.
"Intenţia noastră este foarte clară: de a creşte vârsta de pensionare. Când s-a modificat prin OUG sistemul acesta nesimţit de calcul al pensiilor pentru şefimea din zonele respective, s-au pensionat din zona MAI mii de cadre pentru a beneficia de condiţiile privilegiate de pensionare care erau anterior modificării ordonanţei. Adică, ei au dat o ordonanţă de urgenţă, dar înainte le-au permis tuturor celor au vrut să beneficieze de pensiile respective, s-au pensionat oameni cu 40, 42, 43, 45 de ani cu nişte pensii extrem de mari, au lăsat sistemul de ordine publică cu grave probleme de efectiv, care, până la urmă, au pus în pericol viaţa, siguranţa cetăţeanului, proprietatea privată, pentru că nu au mai putut să asigure toată resursa umană pentru apărare ordinii publice, a vieţii şi siguranţei cetăţeanului. Totul a fost o nebunie generalizată. Şi aici o să intervenim prin lege atunci când vom ajunge la o formă a unei legi a pensiilor care să facă cu adevărat dreptate şi care să corecteze toate abuzurile care au fost făcute în calculul pensiilor", a afirmat Orban la RRA.
El a arătat că o altă problemă este cumulul pensiei cu salariul în sectorul public.
"Foarte mulţi s-au pensionat anticipat beneficiind de nişte condiţii de reglementări speciale, după aceea s-au angajat în sistemul public. La Poliţia Locală m-am trezit că era un poliţist care s-a pensionat la 42 de ani şi care beneficia de o pensie frumoasă de peste 50 de milioane şi pe lângă asta mai avea şi salariu baban. (...) Interzicem cumulul pensiei cu salariul în sectorul public. Sigur că nu interzicem oamenilor să lucreze în sectorul public, dacă vor să-şi continue activitatea în sectorul public, nu avem nimic împotrivă, cu o singură condiţie: nu le mai plătim pensia cât timp ocupă funcţia publică, urmând ca ulterior, în funcţie de anii în plus vechime pe care i-au lucrat, să le crească pensia când se vor pensiona", a explicat premierul. AGERPRES/(A - autor: Florentina Peia, editor: Florin Marin, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Cseke Attila: Alocăm aproape 14 milioane lei pentru consolidarea seismică a trei unități de învățământ
Ministerul Dezvoltării alocă 13.859.511 lei pentru consolidarea seismică a trei unități de învățământ din Teleorman și Argeș, a anunțat ministrul Cseke Attila. Astfel, Ministerul Dezvoltării alocă peste 3,2 milioane de lei pentru construirea unei grădinițe cu program în comuna Islaz din județul Teleorman, iar aproape 3 milioane de lei sunt re
Guvern: Nota de fundamentare a achiziției a 12 trenuri de metrou pentru Magistrala 'Gara de Nord-Străulești', pe agenda ședinței de miercuri
Proiectul de lege pentru ratificarea Protocolului între guvernele României și Turciei în domeniul Educației semnat la Ankara la 21 mai 2024 și proiectul de aprobare a Hotărârii de Guvern pentru aprobarea Notei de fundamentare pentru achiziția a 12 trenuri electrice de metrou pentru Magistrala 4 - 'Gara de Nord - Străulești' se numără p
CSAT se reunește în ședință; participarea României la Planul de Răspuns European și proiectul de lege a apărării naționale - pe ordinea de zi
Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) se reunește, miercuri, la Palatul Cotroceni, pe ordinea de zi figurând, printre altele, participarea României la Planul de Răspuns European - Readiness 2030 și proiectul de lege a apărării naționale. Pe 23 aprilie, Administrația Prezidențială a anunțat că președintele interimar Ilie Boloja
30 de ani de la înființarea Batalionului 20 Infanterie 'Dolj'; Ilie Bolojan și Angel Tîlvăr - prezenți la ceremonia de la Craiova
Președintele interimar Ilie Bolojan și ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, vor participa, miercuri, la Craiova, la ceremonia dedicată împlinirii a 30 de ani de la înființarea Batalionului 20 Infanterie 'Dolj', din cadrul Brigăzii Multinaționale Sud-Est. Evenimentul este programat de la ora 10:00.
Prezidențiale2025/ LIVE UPDATE Dezbatere ''Un preşedinte pentru România''
Televiziunea Română organizează, marți, în Sala Unirii de la Palatul Cotroceni, dezbaterea electorală finală ''Un Președinte pentru România'', la care au fost invitați să participe toți candidații la alegerile prezidențiale. De la dezbatere lipsește președintele AUR, George Simion. UPDATE O
Prezidențiale2025 - dezbatere TV/Nicușor Dan își cere scuze de la alegătorii contracandidaților: Am vrut să răspund unei șicane
Candidatul independent Nicușor Dan și-a cerut scuze, marți seara, după ce în cadrul dezbaterii electorale de la Palatul Cotroceni a declarat că nu ar trebui acordată 'așa de multă importanță candidaturii' lui Daniel Funeriu. Edilul general făcuse această apreciere după ce Funeriu susținuse că ar fi primit mai multe telefoane prin
Prezidențiale2025/ Ludovic Orban: Nu l-am sunat pe Daniel Funeriu; nu am discutat cu Nicușor Dan despre conducerea SRI
Președintele partidului Forța Dreptei, Ludovic Orban, a precizat marți seara că nu l-a sunat pe Daniel Funeriu și nu a discutat nimic cu Nicușor Dan despre conducerea Serviciului Român de Informații. 'Este o minciună gogonată! Nu l-am sunat pe Daniel Funeriu și nu am vorbit cu el niciodată de când și-a depus candidatura. Nu am
Prezidențiale2025 - dezbatereTV/Predoiu despre Mircea Vulcănescu și Radu Gyr: Să distingem între elemente de condamnat și contribuția la cultură
Candidatul Partidului Liga Acțiunii Naționale (PLAN) la alegerile prezidențiale, Silviu Predoiu, a afirmat, marți seară, referindu-se la Mircea Vulcănescu și Radu Gyr, că, 'într-o lume normală', ar trebui făcută o distincție între elementele care sunt de condamnat în activitatea lor și contribuția acestora la cultură.
Prezidențiale2025 - dezbatere TV/ Antonescu: E important ca procesul democratic să fie real și complet în România cu ocazia alegerilor
Candidatul Alianței electorale ''România, Înainte!'' la alegerile prezidențiale, Crin Antonescu, a declarat, marți, că este important ca procesul democratic să fie real și complet în România cu ocazia alegerilor din 4 mai. El a fost întrebat, la dezbaterea organizată de Televiziunea Română la
Prezidențiale2025 - dezbatere TV/Silviu Predoiu ar apela într-o situație complicată la conducerea CE, președinții SUA și Turciei
Candidatul Partidului Liga Acțiunii Naționale (PLAN) la alegerile prezidențiale, Silviu Predoiu, spune că, într-o situație complicată pentru țară, ar apela la conducerea Comisiei Europene, la președintele SUA, Donald Trump, și la președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, punctând că 'nu ar fi rău' să aibă în agendă și telefonul președintel
Prezidențiale2025 - dezbatere TV/ Ponta: În cazul unei amenințări militare, aș contacta în primul rând SUA
Victor Ponta, candidat independent la alegerile prezidențiale, a declarat marți că, în calitate de șef al statului, în cazul în care România se va afla sub amenințare militară, l-ar contacta, în primul rând, pe președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, cu care susține că are o relație personală, iar pentru o situație
Prezidențiale2025 - dezbatere TV/ Sebastian Popescu s-ar baza în primul rând pe vecinii țării în caz de nevoie
Candidatul Partidului Noua Românie la alegerile prezidențiale, Sebastian Constantin Popescu, a afirmat, marți seară, că în cazul în care țara ar trece printr-o situație gravă ar apela în primul rând la vecini și a spus că nu e sigur că președintele SUA ar răspunde din prima la telefon. Întrebat, la dezbatere
Prezidențiale2025 - dezbatere TV/Cristian Terheș: Când ai o problemă în țară, soluția nu e în afară, ci e la fiecare dintre noi
Candidatul Partidului Național Conservator Român la alegerile prezidențiale, Cristian Terheș, spune că are 'destule contacte' și acces în medii 'foarte înalte', dar atunci când ai o problemă în țară soluția nu este la cineva din afară, ci 'la fiecare dintre noi'. Acesta a fost întreba
Prezidențiale2025 - dezbatere TV/ Funeriu afirmă că statul trebuie refondat pe baza eticii și a busolei morale
Candidatul independent la alegerile prezidențiale Daniel Funeriu a declarat marți că statul român trebuie refondat pe baza 'eticii și a busolei morale'. Potrivit acestuia, în 10 august 2018 românii au dat un semnal puternic, care n-a fost înțeles și nu s-a făcut nimic în baza lui. ''
Prezidențiale2025 - dezbatere TV/Banu-Muscel: Cred că și noi vom putea avea un sistem medical de care să fim mândri
Candidatul independent la alegerile prezidențiale John-Ion Banu-Muscel spune că a fost 'impresionat pozitiv' de cum a fost tratat când a fost la spital la Ploiești și consideră că țara noastră poate avea 'un sistem medical de care să fim mândri'. Candidatul independent a fost întrebat, la dezbaterea 'Un pr