Comunicat de presă - Inspectoratul General pentru Situații de Urgență
În ultimele 24 de ore, pompierii militari au asigurat intervenția la cele peste 1.500 situații de urgență produse la nivel național.
În acest interval de timp, echipajele SMURD au intervenit în 1.226 de misiuni pentru acordarea măsurilor de prim ajutor, în urma cărora peste 1.200 de persoane au fost asistate medical.
În paralel, ieri, colegii noștri au intervenit pentru stingerea celor 86 de incendii izbucnite în diverse zone ale țării și au acționat în 189 de situații pentru protecția comunităților, printre care se numără și operațiuni de descarcerare.
Pe timpul misiunilor desfășurate, pompierii au salvat 7 persoane din incendii și alte situații critice.
Dintre cele mai relevante misiuni desfășurate în cursul zilei de ieri, amintim intervenția colegilor de la ISU Mureș în Municipiul Reghin, unde un incendiu a izbucnit la o hală în care se aflau depozitate diverse materiale. Flăcările s-au extins rapid, afectând o suprafața de aproximativ 3.000 de metri pătrați, iar din cauza fumului dens, a fost transmis un mesaj de avertizare a populației prin intermediul sistemului RO-ALERT. Intervenția s-a finalizat după aproximativ 6 ore, înregistrându-se doar pagube materiale.
Totodată, în ultimele 24 de ore, au fost transmise 15 mesaje RO-ALERT pentru informarea cetățenilor și luarea măsurilor de autoprotecție. Cele mai multe dintre acestea au semnalat prezența animalelor periculoase (urși), în localități din județele Argeș, Brașov, Buzău, Mureș, Prahova și Vrancea.
Pentru informații esențiale despre modul de comportare înainte, pe timpul și după producerea unei situații de urgență, accesați https://fiipregatit.ro și descărcați, gratuit, aplicația de mobil DSU.
SERVICIUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].