Iohannis: Voi insista ca bugetul pentru 2020 să fie cât mai aproape de 3% deficit

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că va insista ca bugetul de stat pentru anul viitor să fie cât mai aproape de un deficit de 3%, arătând că actualul Guvern a informat Comisia Europeană cu privire la "problema moştenită" de la fostul Cabinet PSD.
"Este destul de evident, din datele pe care le are Ministerul Finanţelor, că situaţia este de aşa natură că, vrem, nu vrem, vom avea un deficit de peste 4%, fiindcă sunt capitole întregi care în proiectul de buget iniţial al acelui Guvern eşuat nu au fost bine gândite şi este inadmisibil şi inimaginabil, de exemplu, să nu fie plătite pensiile sau salariile sau lucrările efectuate şi atunci este clar că o rectificare de buget se va face în sensul creşterii cheltuielilor pentru a acoperi ceea ce este obligatoriu să fie acoperit. Aceste lucruri au fost comunicate Comisiei Europene şi, din informaţiile mele, a existat acolo o deschidere foarte importantă şi chiar o apreciere a modului foarte deschis, pragmatic cu care noul Guvern Orban a mers acolo şi a explicat care este problema moştenită de la Guvernul eşuat pesedist şi ce trebuie să facă pentru a putea intra într-o normalitate", a afirmat şeful statului, la Palatul Cotroceni, după întâlnirea cu viitorul preşedinte al Consiliului European, Charles Michel.
El a adăugat că Guvernul intenţionează să elaboreze un proiect de buget pentru 2020 cu o încadrare "mai bună" în marja de deficit.
"În acelaşi fel, Guvernul, din informaţiile mele, are intenţia să facă un proiect de buget pentru 2020 cu o încadrare mai bună în marja de deficit. Eu personal voi insista ca bugetul pentru 2020 să fie cât mai aproape de 3% (deficit - n.r.) şi acest lucru cu siguranţă va fi posibil. Este, însă, clar că vor continua discuţii la nivelul Comisiei Europene pentru a găsi cele mai bune căi de a ieşi din acest impas pe care l-a găsit Guvernul Orban când a preluat guvernarea şi pornesc de la buna credinţă şi buna intenţie a partenerilor europeni pentru a ne ajutăm să depăşim această etapă", a menţionat Iohannis.
Cei doi oficiali au fost întrebaţi în ce măsură cred că există riscul ca România să intre în procedură de deficit excesiv şi cum se poate evita acest lucru, în contextul în care Guvernul a anunţat peste 4% pentru anul în curs.
Viitorul preşedinte al Consiliului European, Charles Michel, a arătat că este foarte important pentru diverse ţări să aibă un dialog puternic şi deschis cu Comisia Europeană.
"Este important să depună eforturile necesare pentru a ajunge la progresele dorite, însă cea mai bună modalitate pentru o bună conlucrare între Comisia Europeană şi statele europene, pentru a avea o mai bună poziţionare faţă de bugetul pentru anul viitor, este aceea de a sprijini locurile de muncă. Aceasta este o prioritate, iar în materie de inovaţie, de Piaţă Unică, în legătură cu susţinerea convergenţei la nivel european, toate aceste iniţiative atunci când sunt reuşite au efecte pozitive pentru bugetul de stat", a explicat el. AGERPRES/(A - autor: Florentina Peia, editor: Claudia Stănescu, imagine: Alfred Schupler, redactor video: Marilena Gheorghiță, montaj: Andrei Cârlan, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Fifor: Am participat la discuțiile tehnice cu seriozitate; comportamentul USR - agresiv, populist, lipsit de orice sens instituțional
Partidul Social Democrat a participat la discuțiile tehnice pentru formarea noului Guvern cu ''seriozitate' și 'responsabilitate'', a declarat, miercuri, liderul PSD Arad, Mihai Fifor, care a criticat comportamentul USR, caracterizându-l ca fiind ''agresiv, populist, lipsit de orice sens instituțional'', ''o amenințare re
Camera Deputaților: Termenul de încadrare în funcție a 1.000 de persoane angajate pentru evaluarea pensiilor - prelungit
Camera Deputaților a decis, miercuri, prelungirea până la data de 30 iunie 2026 a încadrării în funcțiile contractuale de la Casa Naționale de Pensii Publice (CNPP) a 1.000 de persoane angajate pe perioadă determinată pentru evaluarea pensiilor. Deputații au adoptat un amendament în acest sens la proiectul de lege pentru aprobarea Ordon
POT va participa la consultările de la Cotroceni pentru desemnarea candidatului la funcția de premier
Partidul Oamenilor Tineri a anunțat, miercuri, că va participa la consultările de la Cotroceni pentru desemnarea candidatului la funcția de prim-ministru. Potrivit unei informări a POT, delegația va fi formată din deputații Anamaria Gavrilă, președinta partidului, Răzvan Chiriță, Daniel Grofu, Gabriela Porumboiu, Dan Nicolae, Alexandru Cristian Popa.
Noua structură organizatorică și statul de funcții la Camera Deputaților - aprobate
Plenul Camerei Deputaților a aprobat, miercuri, proiectul de hotărâre privind structura organizatorică și statul de funcții ale serviciilor Camerei. Hotărârea propune o structură organizatorică și un stat de funcții care să reflecte finalizarea procesului de reorganizare a serviciilor instituției. 'Principalele modificări
Manole spune că votul PSD pentru intrarea la guvernare se dă vineri; sâmbătă - desemnarea miniștrilor prin competiție
Purtătorul de cuvânt al PSD, Florin Manole, a declarat că vineri și sâmbătă vor avea loc două ședințe ale social-democraților pentru a se decide intrarea sau nu la guvernare și pentru a fi nominalizați candidații pentru funcțiile de ministru. Manole a menționat că pentru desemnarea viitorilor miniștri ai PSD se va face o competiție internă.
Ungureanu: Ideea de rotativă guvernamentală - o lipsă de responsabilitate; USR pregătit să guverneze bine la cele patru ministere
Deputatul USR Emanuel Ungureanu a calificat, miercuri, drept 'o lipsă de responsabilitate' ideea de rotativă a funcției de premier, adăugând că nu ar trebui să se discute despre un Guvern fără unul dintre cele patru de partide pro-europene. El a susținut că USR este pregătit să guverneze foarte bine cu miniștrii pe care îi va numi la patru
Emil Hurezeanu pledează pentru revenirea la negocieri, în contextul conflictului din Orientul Mijlociu
Ministrul Afacerilor Externe, Emil Hurezeanu, a pledat, miercuri, pentru revenirea la negocieri, în vederea opririi ostilităților din Orientul Mijlociu. 'Este aproape un laitmotiv, ritualic, dacă vreți, dar suntem în situația în care cerem întoarcerea la negocieri, la respectarea ordinii internaționale prin negocieri, la respectarea
Polul suveranist cu viziuni europene 'Alianța Întâi România', format în Parlament
Aproximativ 30 de parlamentari, membri S.O.S. România, POT și din grupul neafiliaților, au decis miercuri să formeze 'Alianța Întâi România', un pol suveranist 'cu viziuni europene'. 'În fața dumneavoastră găsiți un grup parlamentar, un pol, o mișcare, o alianță parlamentară formată din colegi
Ungureanu (USR): DGA să facă orice act de cercetare penală, indiferent de natura infracțiunii (proiect)
Deputatul USR Emanuel Ungureanu a anunțat miercuri că va depune la Parlament un proiect care prevede că lucrătorii de poliție judiciară în cadrul Direcției Generale Anticorupție (DGA) vor putea efectua, în condițiile legii, orice act de cercetare penală dispus de procurorul competent, indiferent de natura infracțiunii. 'Zilele
Kelemen Hunor: La Praid a fost neglijență; castorii nu au nicio treabă, hai să fim serioși
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, susține că problemele de la Salina Praid au fost generate de 'neglijență', opinând că directorul general al SALROM ar trebui să demisioneze pentru că societatea a pierdut aproape jumătate din patrimoniu. 'În primăvara anului trecut a fost o situație de urgență, atunci s-a văzut că sunt
Hurezeanu spune că instituțiile europene vor investiga cazul româncei bătute în Vladivostok
Ministrul Afacerilor Externe, Emil Hurezeanu, anunță că instituțiile europene specializate vor investiga cazul româncei, angajată a reprezentanței UE în Federația Rusă, care ar fi fost bătută în Vladivostok. Precizările au fost făcute în cadrul unei conferințe de presă susținute la Palatul Victoria, după ce ministrul a
Camera Deputaților/ Exercitarea fără drept a atribuțiilor de preot, rabin, imam, clericale ori monahale - infracțiune
Plenul Camerei Deputaților a adoptat, miercuri, un proiect de lege prin care se clarifică interdicția exercitării fără drept a funcțiilor clericale și monahale și se asigură dreptul exclusiv al cultelor asupra modalităților religioase de cinstire a persoanelor canonizate, beatificate, sanctificate, trecute în rândul drepților sau recunoscute ca simboluri
Hurezeanu: Summitul NATO de la Haga va fi un for de validare a obiectivelor Alianței pe termen mediu și lung
Summitul NATO de la Haga va fi un for de validare a obiectivelor Alianței pe termen mediu și lung, prin prezența, pentru prima oară, la reuniune, împreună cu aliații, a președintelui Statelor Unite, a declarat ministrul Afacerilor Externe, Emil Hurezeanu, acesta subliniind că România este bine poziționată în privința procentului privind cheltuielile
Kelemen, despre măsurile reducere a cheltuielilor: Optez pentru o aterizare lină; statul este enorm de gras
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, afirmă că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar trebuie să fie treptate, altfel societatea nu ar suporta 'o aterizare brutală', iar măsurile de fiscalitate și modernizare a statului trebuie incluse în acordul coaliției de guvernare. 'Ieri (marți - n. r.) când discutam de structu
Hurezeanu: 68 de cetățeni români aflați în Iran cer să părăsească țara; doar prin Turcia se face transferul
Ministrul Afacerilor Externe, Emil Hurezeanu, a anunțat miercuri că 68 de cetățeni români din Iran și-au manifestat dorința de a părăsi imediat această țară. Misiunea diplomatică menține dialogul cu alte 30 de persoane, a spus ministrul, în cadrul unei conferințe de presă susținute la Palatul Victoria. 'Am centra