Kelemen Hunor: La Praid a fost neglijență; castorii nu au nicio treabă, hai să fim serioși
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, susține că problemele de la Salina Praid au fost generate de 'neglijență', opinând că directorul general al SALROM ar trebui să demisioneze pentru că societatea a pierdut aproape jumătate din patrimoniu.
'În primăvara anului trecut a fost o situație de urgență, atunci s-a văzut că sunt probleme. Și nu știu ce au făcut, că nu eram în guvern, au pierdut un an. Și nu au făcut absolut nimic, aproape nimic (...). Castorii nu au nicio treabă cu astea, hai să fim serioși. Castorii nu acolo erau, deci nu trebuie să dai vina pe castori. Aici a fost neglijență. În momentul în care știai anul trecut, în aprilie, când a și fost închisă vreo trei-patru săptămâni mina, că e o problemă, atunci intervii urgent. SALROM a pierdut un patrimoniu uriaș. Nu știu cât procentual din patrimoniul SALROM, dar într-o astfel de situație, directorul general a doua zi pleacă. Ãsta este punctul meu de vedere. Când ai pierdut jumătate aproape din patrimoniu, care îți aduce venit, un profit în fiecare an, atunci pleci. Asta-i viața', a declarat, miercuri, Kelemen Hunor la RFI.
Potrivit lui Kelemen Hunor, intervenția în mină trebuie să fie urgentă și trebuie văzut 'ce se poate salva', iar apoi impactul pe mediu și economic.
'O destinație turistică trebuie găsită și asta se poate face cu o investiție de câteva milioane de euro, aici nici nu vorbim despre sute de milioane, prin care pentru Praid, ca și destinație turistică, va exista viitor pentru oamenii de acolo. Fiindcă acolo sunt 2.000 de locuri de cazare. (...) Vorbim de lucrări de urgență și despre ce se poate salva și să nu avem victime umane. Paralel cu acest lucru, trebuie să găsești și acea soluție turistică și destinație turistică și aici deja există idei pe care eu le-am auzit de la oameni de specialitate, prin care pentru Praid, pentru Sovata, pentru Odorheiul Secuiesc, pentru acea zonă, într-adevăr, se poate păstra Praid ca o destinație turistică aparte', a adăugat liderul UDMR. AGERPRES/(A - redactor: Livia Popescu, editor: Florin Marin, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Program de guvernare/ Apărare: Creșterea graduală a cheltuielilor la 5% din PIB și actualizarea Programului Armata României 2040
Programul de guvernare propus de Guvernul Luca Niculescu prevede creșterea graduală a cheltuielilor de apărare la 5% din PIB, actualizarea Programului Armata României 2040, simplificarea cadrului legislativ pentru achizițiile Armatei, dezvoltarea apărării antidronă și întărirea apărării cibernetice, modernizarea și extinderea infrastructurii militare la s
Parlament: Plenul reunit pentru învestirea Guvernului Niculescu - marți, la ora 14:00; audieri - luni și marți
Audierile miniștrilor propuși să facă parte din Guvernul Luca Niculescu sunt programate să aibă loc luni și marți, iar marți la ora 14:00 va începe ședința plenului reunit al Camerei Deputaților și Senatului în care se va vota învestirea noului Executiv. Birourile permanente reunite ale Parlamentului au stabilit joi seara cal
Program de guvernare/ Externe: Finalizarea aderării la OCDE și o negociere mai eficientă a intereselor României în UE
Finalizarea aderării la OCDE, dar și o negociere mai eficientă a intereselor României în UE se numără printre măsurile cuprinse în programul de guvernare depus la Parlament de premierul desemnat, Luca Niculescu. Echipa guvernamentală propu
Program de guvernare/MDLPA: Audit funcțional și o reorganizare a instituțiilor centrale, START reforma administrativă, Program de Dezvoltare Metropolitană
Programul de guvernare al Guvernului Luca Niculescu pentru perioada 2026-20828 își propune, la capitolul Administrație și Dezvoltare Regională, un audit funcțional și o reorganizare a instituțiilor centrale, personal dimensionat după volumul de activitate, prin renunțarea la principiul reducerilor procentuale uniforme, adoptarea cadrului legislativ pentru START
Program de guvernare/ Se garantează menținerea reprezentării parlamentare a minorităților în orice modificare a legislației electorale
Programul de guvernare propus de Guvernul Luca Niculescu cuprinde, la capitolul Minorități naționale și Culte, elaborarea, împreună cu grupurile parlamentare ale minorităților naționale, a unei legi-cadru privind statutul minorităților naționale și garantează menținerea reprezentării parlamentare a minorităților naționale în orice modificare a legislației
Program de guvernare/ Sport: Finanțare predictibilă pentru federații și cluburi; implementarea Portalului Sportului Românesc
Modificarea Legii nr. 69/2000 a educației fizice și sportului în scopul simplificării normelor sportului de performanță, implementarea până în 2028 a Portalului Sportului Românesc și plata cu prioritate, până în decembrie 2026, a premiilor restante pentru rezultatele internaționale se află printre obiectivele stabilite în pro
Program de guvernare/ Justiție: Colaborare 'loială' cu CSM, Înalta Curte și Parchete
Guvernul Luca Niculescu propune la capitolul 'Justiție' din programul de guvernare o colaborare 'loială' cu Ministerul Public (parchete), Consiliul Superior al Magistraturii și Instanța supremă, dând asigurări că vor fi continuate investițiile pentru digitalizarea sistemului judiciar și modernizarea infrastructurii. '
Program de guvernare/ Se înființează Consiliul Consultativ al Românilor de Pretutindeni
Programul de guvernare propus de premierul desemnat Luca Niculescu prevede un dialog permanent și servicii publice mai simple pentru diaspora, în acest sens urmând a fi înființat Consiliul Consultativ al Românilor de Pretutindeni, un mecanism permanent de dialog între Guvern și reprezentanții diasporei și ai comunităților istorice î
Program de guvernare/Interne: Reglementarea atribuțiilor poliției locale, reducerea violenței stradale și procesarea automată a abaterilor rutiere
Delimitarea prin lege a atribuțiilor poliției locale față de Poliția Română, implementarea unui program de reducere a violenței stradale, actualizarea cadrului legal pentru procesarea automatizată a abaterilor rutiere și crearea unei structuri centrale de comunicare strategică împotriva ingerințelor informaționale externe, cu un centru tehnic de analiză a
Program de guvernare/ Cultură: Strategia sectorială în domeniul culturii și finanțare predictibilă, multianuală și simplă - printre priorități
Aprobarea prin hotărâre de Guvern a Strategiei sectoriale în domeniul culturii, cu planul actualizat pentru 2026-2030, finanțare predictibilă, multianuală și simplă pentru cultură, proiecte culturale pregătite pentru fondurile europene, îmbunătățirea cadrului normativ privid sponsorizarea și mecenatul în acest sector, precum și stabilirea de r
Luca Niculescu, despre echipa de miniștri pe care o propune: Este o formulă mai puțin obișnuită în România
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a declarat, joi, că echipa de miniștri pe care o propune 'este o formulă mai puțin obișnuită în România', dar una 'care răspunde situației în care ne aflăm', iar acești miniștri vor forma o singură echipă, cu un singur program și o singură responsabilitate - să lucreze pentru România.
Program de guvernare/ Educație - reforma curriculară va viza competențele-cheie, gândirea critică și meseriile viitorului
Programul de guvernare propus de Guvernul Luca Niculescu cuprinde la capitolul Educație atât măsuri imediate pentru elevi și școli, cât și măsuri de sprijin pentru profesori, copii și tineri și reforme structurale. Măsurile imediate pentru elevi și școli, cuprinse în
Program de guvernare/ Sănătate: Se regândește modul de efectuare a gărzilor și se introduc criterii de performanță pentru șefii de secție
Accelerarea programelor naționale de screening pentru cancerul de sân, colon, col uterin și prostată, finanțate aproape integral din Fondul Social European Plus și prin Programele Naționale ale Ministerului Sănătății, modernizarea centrelor comunitare medicale integrate din satele și orașele mici, dar și dezvoltarea rețelei județene de centre de prevenire, cons
UPDATE Premierul desemnat, Luca Niculescu, a depus la Parlament lista cu miniştri
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a depus joi seara, la Parlament, lista Cabinetului pe care îl propune, acesta fiind format din 18 miniștri, dintre care doi sunt miniștri delegați. Membrii Guvernului propus sunt: * prim-ministru - Luca Niculescu (independent) * viceprim-ministru și ministru al Afacerilor
Niculescu: România nu își poarte permite să piardă o întreprindere cum este Dacia
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a declarat joi că România 'nu își poarte permite să piardă o întreprindere' precum Dacia și că intenționează să discute cu reprezentanții companiei. 'Iau în calcul dialogul. Trebuie să discut foarte repede cu reprezentanții companiilor străine, cu reprezentanții companiilo




