Comunicat de presă - Poliția Română
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Craiova, au documentat activitatea infracțională a două persoane, de 34 și 45 de ani, cercetate pentru trafic de droguri de risc.
Din materialul probator administrat a rezultat că, în perioada martie - iunie 2025, persoanele cercetate ar fi procurat diferite cantități de semințe de canabis și substanțe fertilizante, în scopul inițierii și întreținerii unor culturi de canabis, ce ar fi fost destinate comercializării.
În urma perchezițiilor efectuate în județul Dolj, orașul Filiași și municipiul Craiova, precum și în județul Mehedinți, localitățile Stângăceaua și Butoiești, au fost descoperite și ridicate 3 culturi outdoor de canabis, formate din 26 de plante aflate în diverse stadii de dezvoltare, cu înălțimea la tulpină între 30 și 180 de centimetri, mai multe recipiente conținând substanțe fertilizante, cantități de canabis ambalate și pregătite pentru vânzare, peste 58.200 de lei, peste 5.300 de euro și 200 de franci elvețieni, precum și alte mijloace de probă.
Ieri, 17 iunie, procurorii D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Craiova au dispus reținerea celor două persoane, pentru 24 de ore.
Astăzi, 18 iunie, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Dolj cu propunere de arestare preventivă a persoanelor reținute, pentru 30 de zile.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Craiova.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].