Hurezeanu: Summitul NATO de la Haga va fi un for de validare a obiectivelor Alianței pe termen mediu și lung

Summitul NATO de la Haga va fi un for de validare a obiectivelor Alianței pe termen mediu și lung, prin prezența, pentru prima oară, la reuniune, împreună cu aliații, a președintelui Statelor Unite, a declarat ministrul Afacerilor Externe, Emil Hurezeanu, acesta subliniind că România este bine poziționată în privința procentului privind cheltuielile de apărare.
El a răspuns astfel, întrebat ce vrea să obțină România la summitul NATO de la Haga, respectiv care sunt obiectivele țării noastre.
'Sunt obiectivele, în parte, anunțate, previzibile. Este important că va fi un for de validare a obiectivelor NATO pe termen mediu și lung, prin prezența, pentru prima oară, la NATO, împreună cu aliații, a președintelui Statelor Unite. Există deja intenții ale acestei Administrații în ceea ce privește evoluția NATO. Statele Unite rămân un aliat fundamental al Alianței Nord-Atlantice, partenerii europeni rămân aliații și Canada, bineînțeles, în America de Nord, rămân aliații Statelor Unite. E vorba de sporirea bugetelor de apărare, în condițiile anunțate, 3,5% plus 1,5% cheltuieli aferente. România este la un procent de 2,3%-2,4% deja atins. Suntem între țările cu cel mai bun buget militar, între aliați. Italia, alte țări, nu au ajuns încă nici la 2%. Polonia vrea să depășească 5%, la fel țările baltice. Totul este relativ și este în funcție de bugetele țărilor respective', a susținut Emil Hurezeanu, miercuri, într-o conferință de presă la Palatul Victoria.
Se va vedea, a adăugat el, în ce măsură Statele Unite au așa-zisul 'contingency planning' de distribuire a propriilor forțe militare în bazele americane de relevanță atlantică, nord-atlantică, NATO, respectiv în bazele militare NATO, cum este și cazul bazelor din România.
'Vom vedea în ce măsură importanța, ponderea unor țări ca Polonia și România, care asigură de decenii cel mai credibil flanc de apărare al Alianței Nord-Atlantice, flancul de est, acolo. Sigur, au apărut între timp și țările nordice, noi membri ai alianței, Suedia, Finlanda, țările baltice. Turcia rămâne un pilon al alianței, putem să spunem pe flancul estic, sud-estic. Vom vedea în ce măsură ceea ce știm până acum se confirmă în discuțiile pe care liderii statelor aliate le vor avea între ei, în hotărârile pe care le va lua Alianța și în deciziile Administrației americane ale președintelui Trump, care până în ultimul moment, cred, nu pot fi întru totul cunoscute', a mai declarat Hurezeanu.
În context, ministrul a precizat că există intenția fermă din partea română cu privire la programarea unei întâlniri între președintele României, Nicușor Dan, și președintele SUA, Donald Trump, în marja reuniunii NATO, întrebat în acest sens.
'Suntem în curs de programare a întâlnirilor președintelui Nicușor Dan. Există intenția fermă a organizării unei întâlniri între președintele României și președintele Statelor Unite. Nu știu ca partea americană să fi confirmat până acum vreunei țări întâlniri. Urmează. Se întâmplă săptămâna viitoare, între 24 și 26 iunie', a arătat Hurezeanu. AGERPRES/(A - redactor: Daniel Florea, editor: Florin Marin, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Camera Deputaților: Termenul de încadrare în funcție a 1.000 de persoane angajate pentru evaluarea pensiilor - prelungit
Camera Deputaților a decis, miercuri, prelungirea până la data de 30 iunie 2026 a încadrării în funcțiile contractuale de la Casa Naționale de Pensii Publice (CNPP) a 1.000 de persoane angajate pe perioadă determinată pentru evaluarea pensiilor. Deputații au adoptat un amendament în acest sens la proiectul de lege pentru aprobarea Ordon
POT va participa la consultările de la Cotroceni pentru desemnarea candidatului la funcția de premier
Partidul Oamenilor Tineri a anunțat, miercuri, că va participa la consultările de la Cotroceni pentru desemnarea candidatului la funcția de prim-ministru. Potrivit unei informări a POT, delegația va fi formată din deputații Anamaria Gavrilă, președinta partidului, Răzvan Chiriță, Daniel Grofu, Gabriela Porumboiu, Dan Nicolae, Alexandru Cristian Popa.
Noua structură organizatorică și statul de funcții la Camera Deputaților - aprobate
Plenul Camerei Deputaților a aprobat, miercuri, proiectul de hotărâre privind structura organizatorică și statul de funcții ale serviciilor Camerei. Hotărârea propune o structură organizatorică și un stat de funcții care să reflecte finalizarea procesului de reorganizare a serviciilor instituției. 'Principalele modificări
Manole spune că votul PSD pentru intrarea la guvernare se dă vineri; sâmbătă - desemnarea miniștrilor prin competiție
Purtătorul de cuvânt al PSD, Florin Manole, a declarat că vineri și sâmbătă vor avea loc două ședințe ale social-democraților pentru a se decide intrarea sau nu la guvernare și pentru a fi nominalizați candidații pentru funcțiile de ministru. Manole a menționat că pentru desemnarea viitorilor miniștri ai PSD se va face o competiție internă.
Ungureanu: Ideea de rotativă guvernamentală - o lipsă de responsabilitate; USR pregătit să guverneze bine la cele patru ministere
Deputatul USR Emanuel Ungureanu a calificat, miercuri, drept 'o lipsă de responsabilitate' ideea de rotativă a funcției de premier, adăugând că nu ar trebui să se discute despre un Guvern fără unul dintre cele patru de partide pro-europene. El a susținut că USR este pregătit să guverneze foarte bine cu miniștrii pe care îi va numi la patru
Emil Hurezeanu pledează pentru revenirea la negocieri, în contextul conflictului din Orientul Mijlociu
Ministrul Afacerilor Externe, Emil Hurezeanu, a pledat, miercuri, pentru revenirea la negocieri, în vederea opririi ostilităților din Orientul Mijlociu. 'Este aproape un laitmotiv, ritualic, dacă vreți, dar suntem în situația în care cerem întoarcerea la negocieri, la respectarea ordinii internaționale prin negocieri, la respectarea
Polul suveranist cu viziuni europene 'Alianța Întâi România', format în Parlament
Aproximativ 30 de parlamentari, membri S.O.S. România, POT și din grupul neafiliaților, au decis miercuri să formeze 'Alianța Întâi România', un pol suveranist 'cu viziuni europene'. 'În fața dumneavoastră găsiți un grup parlamentar, un pol, o mișcare, o alianță parlamentară formată din colegi
Ungureanu (USR): DGA să facă orice act de cercetare penală, indiferent de natura infracțiunii (proiect)
Deputatul USR Emanuel Ungureanu a anunțat miercuri că va depune la Parlament un proiect care prevede că lucrătorii de poliție judiciară în cadrul Direcției Generale Anticorupție (DGA) vor putea efectua, în condițiile legii, orice act de cercetare penală dispus de procurorul competent, indiferent de natura infracțiunii. 'Zilele
Kelemen Hunor: La Praid a fost neglijență; castorii nu au nicio treabă, hai să fim serioși
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, susține că problemele de la Salina Praid au fost generate de 'neglijență', opinând că directorul general al SALROM ar trebui să demisioneze pentru că societatea a pierdut aproape jumătate din patrimoniu. 'În primăvara anului trecut a fost o situație de urgență, atunci s-a văzut că sunt
Hurezeanu spune că instituțiile europene vor investiga cazul româncei bătute în Vladivostok
Ministrul Afacerilor Externe, Emil Hurezeanu, anunță că instituțiile europene specializate vor investiga cazul româncei, angajată a reprezentanței UE în Federația Rusă, care ar fi fost bătută în Vladivostok. Precizările au fost făcute în cadrul unei conferințe de presă susținute la Palatul Victoria, după ce ministrul a
Camera Deputaților/ Exercitarea fără drept a atribuțiilor de preot, rabin, imam, clericale ori monahale - infracțiune
Plenul Camerei Deputaților a adoptat, miercuri, un proiect de lege prin care se clarifică interdicția exercitării fără drept a funcțiilor clericale și monahale și se asigură dreptul exclusiv al cultelor asupra modalităților religioase de cinstire a persoanelor canonizate, beatificate, sanctificate, trecute în rândul drepților sau recunoscute ca simboluri
Kelemen, despre măsurile reducere a cheltuielilor: Optez pentru o aterizare lină; statul este enorm de gras
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, afirmă că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar trebuie să fie treptate, altfel societatea nu ar suporta 'o aterizare brutală', iar măsurile de fiscalitate și modernizare a statului trebuie incluse în acordul coaliției de guvernare. 'Ieri (marți - n. r.) când discutam de structu
Hurezeanu: 68 de cetățeni români aflați în Iran cer să părăsească țara; doar prin Turcia se face transferul
Ministrul Afacerilor Externe, Emil Hurezeanu, a anunțat miercuri că 68 de cetățeni români din Iran și-au manifestat dorința de a părăsi imediat această țară. Misiunea diplomatică menține dialogul cu alte 30 de persoane, a spus ministrul, în cadrul unei conferințe de presă susținute la Palatul Victoria. 'Am centra
Kelemen Hunor (UDMR): Rotativa propriu-zisă este o greșeală fundamentală
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, consideră că rotativa funcției de premier reprezintă 'o greșeală fundamentală' și atrage atenția că prezența UDMR în viitorul guvern va fi decisă în urma negocierilor. 'Rotativa propriu-zisă este o greșeală fundamentală, fiindcă a arătat ce se poate da din rotativă. Strategic, în