Marea Britanie: Opoziţia, împotriva loviturilor aeriene în Siria fără consultarea parlamentului
Partidele de opoziţie şi mai multe ONG-uri din Marea Britanie au condamnat sâmbătă decizia premierului conservator Theresa May de a ordona lovituri aeriene în Siria fără consultarea parlamentului, întrerupând astfel uzanţa în vigoare după intervenţia militară în Irak în 2003, care a lăsat urme profunde &
Slovenia: Preşedintele Pahor convoacă alegeri legislative anticipate pentru data de 3 iunie
Slovenia va organiza alegeri legislative anticipate la data de 3 iunie, a anunţat sâmbătă preşedintele Borut Pahor, la o lună după demisia premierului de centru-stânga Miro Cerar, transmite Reuters. ''Astăzi dizolv parlamentul şi stabilesc ziua de 3 iunie ca dată pentru alegeri legislative anticipate'',
Siria: Analiza serviciilor de informaţii franceze arată că atacul chimic de la Douma a fost comis de armata siriană (raport)
Franţa a ajuns la concluzia, după analizarea unor ''informaţii de încredere'' şi a unor surse deschise, că atacul chimic de la Douma din ziua de 7 aprilie a fost comis de forţe guvernamentale siriene, indică un raport al serviciilor de informaţii franceze declasificat sâmbătă, transmite Reuters. '
Atacuri în Siria: Bashar al-Assad se declară mai hotărât ca oricând să ''lupte împotriva terorismului''
Preşedintele sirian Bashar al-Assad a declarat sâmbătă că este mai hotărât ca oricând să "lupte împotriva terorismului" în Siria, după atacurile occidentale din cursul nopţii asupra unor instalaţii militare ale regimului său ca represalii la un presupus atac chimic, relatează AFP. "Acea
Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului: Obiectivele atacate erau ''complet goale'', personalul fiind evacuat
Ţintele vizate sâmbătă de atacurile americane, franceze şi britanice erau "complet goale", personalul lor fiind evacuat "în urmă cu peste trei zile", a transmis Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), citat de AFP. Aceste atacuri, lansate ca represalii la un presupus atac chimic al regi
Ministrul francez de externe: O bună parte a arsenalului chimic al regimului sirian a fost distrusă
Atacurile occidentale din Siria au distrus ''o bună parte din arsenalul chimic'' al regimului de la Damasc, a declarat sâmbătă şeful diplomaţiei franceze, Jean-Yves Le Drian, potrivit AFP. "O bună parte a arsenalului său chimic a fost distrusă", a afirmat Le Drian la postul BFMTV.
Theresa May: Operaţiunea din Siria este ''un mesaj clar'' împotriva folosirii armelor chimice
Premierul britanic Theresa May a declarat sâmbătă că atacurile executate în Siria de ţara sa, alături de Franţa şi SUA, transmit un "mesaj clar" împotriva folosirii de arme chimice, relatează AFP. "Această acţiune colectivă transmite un mesaj clar: comunitatea internaţională nu va bate în ret
Armata rusă: Apărarea antiaeriană siriană a interceptat 71 din cele 103 rachete lansate; nicio victimă
Armata rusă a transmis sâmbătă că apărarea antiaeriană siriană a reuşit să intercepteze 71 din cele 103 rachete de croazieră lansate asupra unor instalaţii ale regimului de la Damasc de către SUA şi aliaţii lor, potrivit AFP. "Acest lucru demonstrează marea eficienţă a acestor sisteme (antiaeriene) şi excelenta instruir
Atacuri în Siria: UE ''va rămâne alături de aliaţii săi'' (Tusk)
Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a afirmat sâmbătă că Uniunea Europeană "va rămâne alături de aliaţii săi de partea justiţiei", după atacurile occidentale asupra Siriei, informează AFP. <blockquote class="twitter-tweet" data-lang="en"><p lang="e
Atacuri în Siria: Merkel spune că Germania ''sprijină'' intervenţia militară, considerând-o ''necesară şi corespunzătoare''
Cancelarul german Angela Merkel a declarat sâmbătă că guvernul său ''susţine'' atacurile occidentale care au vizat regimul sirian, o "intervenţie militară necesară şi corespunzătoare" după presupusul atac chimic din urmă cu o săptămână de la Douma, care a făcut zeci de morţi, relatează AFP. &q
Rusia convoacă o reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU după atacurile occidentale din Siria
Rusia a anunţat sâmbătă convocarea unei reuniuni de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU după atacurile desfăşurate de SUA, Marea Britanie şi Franţa împotriva regimului de la Damasc, relatează AFP. "Rusia convoacă o reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU pentru a discuta despre acţiunile agre
Atacuri în Siria: Liderul suprem iranian Ali Khamenei îi califică drept ''criminali'' pe Trump, Macron şi May
Liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a denunţat sâmbătă în termeni duri atacurile occidentale desfăşurate împotriva Siriei, calificându-i drept ''criminali'' pe preşedintele american Donald Trump, preşedintele francez Emmanuel Macron şi premierul britanic Theresa May, relatează AFP.
Canada aprobă atacurile occidentale din Siria
Canada aprobă decizia Statelor Unite, Marii Britanii şi Franţei de a desfăşura atacuri asupra arsenalului chimic al Siriei, a afirmat sâmbătă premierul Justin Trudeau, potrivit AFP. Aflat la Lima, unde participă la Summitul Americilor, Justin Trudeau şi-a exprimat sprijinul pentru "decizia Statelor Unite, Marii Britanii
Theresa May: Marea Britanie nu a avut altă opţiune decât să desfăşoare atacuri cu rachete împotriva Siriei
Premierul britanic Theresa May a declarat sâmbătă că a autorizat forţele britanice să desfăşoare atacuri de precizie cu rachete de croazieră lansate din aer asupra Siriei pentru a diminua capacitatea Damascului de a produce arme chimice, spunând că nu a existat alternativă la acţiunea militară, relatează Reuters. Patru
Armata siriană susţine că majoritatea rachetelor lansate de forţele occidentale conduse de SUA au fost doborâte
Armata siriană a confirmat sâmbătă că unele dintre posturile sale au fost lovite de cele peste 100 de rachete lansate în cursul nopţii de forţele americane, britanice şi franceze, relatează dpa. Într-un comunicat citat la televiziunea de stat de un general, armata siriană a precizat că un centru de cercetare din



