logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Alianța pentru Unirea Românilor

România riscă să piardă fonduri europene pentru agricultură și dezvoltare în bugetul UE 2028-2034! AUR propune patru măsuri pentru protejarea economiei românești!

România riscă să piardă finanțări esențiale pentru agricultură, infrastructură și dezvoltare regională în viitorul buget al Uniunii Europene pentru perioada 2028-2034. Propunerea de alocare a 100 de miliarde de euro pentru Ucraina și perspectiva aderării acesteia la UE ridică semne de întrebare privind distribuirea fondurilor europene. AUR cere Guvernului Niculescu să negocieze garanții pentru protejarea finanțărilor destinate României și propune patru măsuri concrete: apărarea fondurilor agricole și de coeziune, reindustrializarea, debirocratizarea finanțărilor și protejarea producătorilor români.

Comisia 'Investiții și Programe de Finanțare' AUR, prin coordonatorul politic Victor Cațavei, avertizează că modificarea priorităților bugetare europene poate pune presiune asupra fondurilor de coeziune și a Politicii Agricole Comune, cu efecte asupra fermierilor, întreprinderilor mici și mijlocii și administrațiilor locale. O eventuală aderare a Ucrainei ar putea accentua competiția pentru finanțare și pe piața europeană, în timp ce centralizarea resurselor și introducerea unor condiționalități suplimentare ar îngreuna accesul beneficiarilor români la fondurile europene.

Prima măsură propusă de Victor Cațavei este apărarea finanțărilor pentru agricultură și coeziune. AUR cere Guvernului să construiască o alianță de negociere în Consiliul Uniunii Europene cu statele care au interese similare și să obțină garanții că fondurile pentru fermieri, infrastructură și dezvoltare regională nu vor fi diminuate pentru finanțarea extinderii Uniunii Europene. România trebuie să intre în aceste negocieri cu obiective financiare clare și să își apere interesele economice.

A doua propunere vizează reindustrializarea României prin fonduri europene. Victor Cațavei solicită direcționarea finanțărilor către retehnologizarea IMM-urilor, valorificarea resurselor naționale și dezvoltarea producției românești cu valoare adăugată ridicată.

În paralel, a treia măsură urmărește debirocratizarea accesului la finanțare, printr-un calendar transparent și obligatoriu al apelurilor de proiecte, astfel încât firmele și autoritățile locale să își poată planifica investițiile fără întârzieri administrative repetate.

A patra măsură propusă de coordonatorul politic al Comisiei AUR este protejarea capitalului românesc și a pieței muncii în perspectiva aderării Ucrainei la UE. Victor Cațavei cere introducerea unor clauze de salvgardare economică și fiscală, perioade de tranziție și compensații adecvate pentru fermierii și producătorii români care ar putea fi afectați de eliminarea barierelor comerciale. Integrarea unei noi economii în piața europeană trebuie însoțită de măsuri care să prevină dezechilibrele concurențiale.

AUR solicită Guvernului Niculescu să prezinte public mandatul de negociere al României pentru Cadrul Financiar Multianual 2028-2034, garanțiile urmărite pentru agricultură și coeziune, măsurile pentru reindustrializare și mecanismele de protejare a producătorilor români. România trebuie să obțină finanțări care susțin investițiile, locurile de muncă și producția internă, iar eventualele modificări ale bugetului european trebuie evaluate în funcție de impactul lor asupra economiei naționale.

Departamentul de comunicare al Alianței pentru Unirea Românilor

Afisari: 1

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.