Ethiopian Airlines îşi menţine încrederea în Boeing, în pofida prăbuşirii unuia dintre avioanele sale
Ethiopian Airlines îşi menţine încrederea în constructorul american Boeing în pofida prăbuşirii unuia dintre avioanele sale 737 MAX 8 pe 10 martie, a doua catastrofă aeriană a acestui tip de aparat în cinci luni, ceea ce a condus la imobilizarea modelului în întreaga lume, a declarat luni CEO al companiei aeriene. &quo
Jens Stoltenberg a reiterat angajamentul NATO privind includerea Georgiei în rândurile sale
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a reiterat luni angajamentul organizaţiei de a include Georgia în rândurile sale, în pofida opoziţiei puternice a Moscovei, relatează APP şi AFP. Stoltenberg s-a aflat la Tbilisi pentru a asista la exerciţiile militare comune NATO-Georgia, începute săptămâna trecută şi preconizate să d
Raportul Mueller: Kremlinul respinge din nou orice ingerinţă în alegerile din SUA
Kremlinul a respins, din nou, luni, orice ingerinţă în alegerile prezidenţiale din 2016 în SUA ca reacţie la raportul procurorului special Robert Mueller, care concluzionează absenţa vreunui element care să probeze o posibilă complicitate între echipa de campanie a lui Donald Trump şi Rusia, informează AFP. 'Nu am văzut raportul în
Turcia şi-a exprimat îngrijorarea în legătură cu discursurile despre Ierusalim de la reuniunea AIPAC de la Washington
Turcia şi-a exprimat luni îngrijorarea în legătură cu discursurile unor lideri de ţară despre relocarea la Ierusalim a ambasadelor lor din Israel rostite duminică la reuniunea AIPAC (American Israel Public Affairs Committee) de la Washington, relatează agenţia APP. ''Suntem îngrijoraţi de declaraţiile iresponsabile făcute de către lid
Rusia acuză Ucraina de discriminare pentru că nu i-a acreditat observatorii la alegerile prezidenţiale
Rusia a acuzat luni Ucraina de 'acţiuni discriminatorii' pentru că a refuzat acreditarea a circa 30 de cetăţeni ruşi în cadrul misiunii OSCE care va supraveghea alegerile prezidenţiale din Ucraina duminică viitoare, informează agenţiile de presă EFE şi RIA Novosti. 'Acţiunile discriminatorii ale autorităţilor ucrainene privează în pract
Prinţul Charles şi Camilla întreprind o vizită istorică în Cuba
Moştenitorul Coroanei britanice, Prinţul Charles, şi soţia sa, Camilla, se află într-o vizită istorică în Cuba, aceasta fiind prima vizită oficială în insula din Caraibe întreprinsă de către membri ai familiei regale britanice, relatează luni agenţia DPA. Prinţul de Wales şi Ducesa de Cornwall au sosit duminică în Cuba la bordul u
Atac cu rachetă la nord de Tel Aviv: Armata acuză Hamas şi trimite întăriri la graniţa cu Fâşia Gaza
Armata israeliană a acuzat luni mişcarea islamistă Hamas că ar fi autoarea tirului cu rachetă provenind din Fâşia Gaza, în urma căruia şapte persoane au fost rănite uşor la nord de Tel Aviv şi a anunţat trimiterea de întăriri la graniţa cu Fâşia Gaza, relatează AFP şi Reuters. 'Suntem în măsură să confirmăm că (gruparea) Hamas
Reporteri fără Frontiere: China îşi extinde controlul asupra media şi în afara frontierelor
China îşi extinde controlul asupra instituţiilor media şi în afara frontierelor, ceea ce reprezintă o ameninţare la adresa libertăţii presei în întreaga lume, a atras luni atenţia organizaţia Reporteri fără Frontiere (RSF), potrivit DPA. Beijingul controlează informaţii în afara teritoriului chinez în încercarea de a-ş
Raportul Mueller: Rusia, pregătită pentru normalizarea relaţiilor cu SUA (oficial rus)
Rusia ar fi fericită ca relaţiile sale cu Statele Unite ale Americii să se îmbunătăţească, a asigurat luni preşedintele Comisiei pentru afaceri internaţionale din Consiliul Federaţiei (camera superioară rusă), Konstantin Kosaciov, citat de Reuters, după publicarea în SUA a unei sinteze a anchetei efectuate de către procurorul special Robert Mueller privind suspic
Franţa: Adunarea parlamentară franco-germană se întruneşte pentru prima dată luni la Paris
Adunarea parlamentară franco-germană, formată din 50 de deputaţi francezi şi 50 de deputaţi germani, se întruneşte pentru prima dată luni la Paris, într-un context tensionat, între Brexit şi alegeri europene, relatează AFP. Preşedintele Adunării Naţionale a Franţei, Richard Ferrand, şi cel al Bundestag-ului, Wolfgang Schauble, vor semna &icir
Xi Jinping începe luni o vizită în Franţa, după ce a fost primit duminică seară de Macron pe Coasta de Azur
Preşedintele francez Emmanuel Macron l-a primit duminică seară, pe Coasta de Azur, pe preşedintele chinez Xi Jinping, făcând apel la "un multilateralism puternic" într-un moment în care omologul său îşi promovează pe parcursul mini-turneului său european ambiţiosul program economic 'Noul drum al mătăsii', sursă de îngrijorare l
Israel: Netanyahu anunţă că îşi scurtează vizita în SUA după un atac cu rachete dinspre Fâşia Gaza
Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, aflat la Washington, a anunţat luni că îşi scurtează vizita în SUA în urma atacului cu rachete produs în cursul nopţii dinspre Fâşia Gaza, soldat cu cinci răniţi, şi a promis că Israelul 'va riposta cu forţă', transmite AFP. 'Un atac criminal a fost comis împotriva sta
Turcia: Erdogan vrea să redenumească fosta catedrală Sfânta Sofia în 'moscheea Sfânta Sofia'
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a vorbit duminică despre posibilitatea redenumirii fostei catedrale patriarhale ortodoxe din Istanbul Sfânta Sofia, în prezent muzeu, în "moscheea Sfânta Sofia" după alegerile locale din 31 martie. Întrebat în timpul unui interviu televizat despre o posibilă intrare gratuită l
Parte din personalul nord-coreean a revenit la biroul de legătură intercoreean, anunţă Seulul
Oficiali nord-coreeni au revenit luni la lucru la biroul de legătură intercoreean, a confirmat pentru EFE guvernul sud-coreean, după ce vineri Phenianul şi-a retras tot personalul ca urmare a deteriorării dialogului. Un scurt comunicat al ministerului sud-coreean al Unificării a indicat că "parte" din reprezentanţii Coreei de Nord au venit luni la bi
Atacurile din Noua Zeelandă: anchetă naţională oficială privind masacrul din 15 martie
Premierul neozeelandez Jacinda Ardern a ordonat luni deschiderea unei anchete naţionale oficiale despre masacrul de la Christchurch din 15 martie, motivând că doreşte să ştie cum a putut un ucigaş să omoare 50 de musulmani în două moschei, informează AFP. "Este important ca nimic să nu fie lăsat la voia întâmplării pentru a identif

