Barham Saleh este noul preşedinte al Irakului
Parlamentul de la Bagdad l-a desemnat marţi pe Barham Saleh ca preşedinte al Irakului, informează DPA şi AFP. După mai puţin de două ore - deşi termenul legal era de 15 zile - noul şef al statului l-a desemnat ca premier pe Abdul Mahdi, punând astfel capăt crizei politice declanşate în Irak după alegerile parlamentare neconcludente din mai.
Guvernul spaniol respinge ultimatumul catalan privind autodeterminarea
Guvernul Spaniei a anunţat marţi că respinge ultimatumul Cataloniei privind demersurile pentru autodeterminare, informează Reuters. Liderul regional catalan Quim Torra ameninţase ceva mai devreme că va retrage sprijinul parlamentar pentru guvernul de la Madrid condus de premierul Pedro Sanchez, dacă acesta nu va aproba în maximum o lună un mecanism pentr
Iranul susţine că a ucis 40 de lideri ai Statului Islamic în Siria
Iranul susţine că atacul cu rachete pe care l-a lansat luni în Siria s-a soldat cu moartea a 40 de "lideri de vârf" ai Statului Islamic, transmite Reuters, care preia afirmaţiile unui general citat de presa de stat de la Teheran. Şase rachete iraniene au lovit luni ţinte din estul Siriei, ca represalii la atacul din 22 septembrie din oraş
SUA nu mai acordă vize diplomaţilor perechi de acelaşi sex necăsătoriţi
Statele Unite au încetat săptămâna aceasta să mai acorde vize diplomatice perechilor formate din persoane de acelaşi sex care nu sunt căsătorite, relatează marţi agenţia EFE. Măsura, care priveşte deopotrivă diplomaţii străini acreditaţi în SUA şi pe cei care lucrează în sistemul ONU, a primit numeroase critici, întrucât &ic
Noua rachetă rusească: Afirmaţiile americane privind doborârea rachetelor ruseşti sunt periculoase (Zaharova)
Rusia consideră drept periculoasă declaraţia făcută de trimisul Washingtonului la NATO, potrivit căruia Moscova trebuie să sisteze dezvoltarea în secret a unui sistem de rachete de croazieră interzis prin Tratatul INF ( ratatul privind forţele nucleare cu rază medie şi scurtă de acţiune), or în caz contrar SUA vor încerca să-l distrugă înainte de a de
Republica Moldova: O întreagă redacţie a fost concediată după difuzarea unei ştiri incomode pentru guvernare
Redacţia postului 10TV din Republica Moldova a fost concediată după ce a difuzat pe post o ştire în care un eurodeputat critică puterea de la Chişinău pentru expulzarea a şapte cetăţeni turci, cadre didactice la liceul Orizont din capitală, evocând legăturile dintre liderul Partidului Democrat din Republica Moldova (de guvernământ), controversatul oligarh V
Brazilia: Candidatul de extremă dreapta, Jair Bolsonaro, îşi măreşte avansul în sondaje înaintea alegerilor de duminică
Candidatul de extremă dreapta, Jair Bolsonaro, şi-a mărit avantajul asupra adversarului său de stânga, Fernando Haddad, în cel mai recent sondaj preelectoral făcut public înaintea scrutinului prezidenţial de duminică din Brazilia, transmite marţi dpa. Sondajul, realizat de compania Ibope, arată 31% intenţii de vot pentru Bolsonaro şi 21% pent
Italia/buget: Atac virulent al vicepremierului italian Matteo Salvini împotriva preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker
Vicepremierul italian şi lider al Ligii (extrema dreaptă) Matteo Salvini l-a atacat virulent marţi pe preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, care a criticat luni proiectul de buget al Italiei, Salvini ameninţându-l pe Juncker că îi va cere despăgubiri, relatează AFP. ''Declaraţiile şi ameninţările lui Juncker şi ale al
Preşedintele Kosovo îndeamnă la evitarea unui 'conflict îngheţat' cu Serbia
Preşedintele kosovar Hashim Thaci a avertizat marţi că ar putea urma un nou deceniu de 'conflict îngheţat' cu Serbia dacă 'momentul favorabil' din prezent pentru discuţii nu va fructificat, relatează AFP. Început în 2011, sub auspiciile Comisiei Europene, dialogul dintre Serbia şi Kosovo, a cărui independenţă autoproclamată Be
Franţa afirmă că Ministerul de Informaţii iranian a comandat atentatul dejucat în iunie lângă Paris
Serviciile de informaţii franceze au concluzionat că Ministerul de Informaţii iranian, controlat de liderul suprem, ayatollahul Ali Khamenei, a ordonat un atentat împotriva unei reuniuni a unui grup de opoziţie iranian ce urma să fie comis pe 30 iunie la Villepinte, în apropiere de Paris, atentat care a fost dejucat de autorităţile franceze, a declarat marţi o su
Preşedintele Vucic îl asigură pe Putin că Serbia îşi va păstra neutralitatea militară
Preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic, l-a asigurat marţi la Moscova pe omologul său rus Vladimir Putin că ţara sa îşi va păstra neutralitatea militară, în pofida provocărilor şi situaţiei complexe din regiunea Balcanilor Occidentali, relatează agenţiile EFE şi Tanjug. 'Situaţia din Balcanii Occidentali este foarte complexă, iar Serbia, ca sta
Olanda îşi va suplimenta personalul diplomatic din Europa, inclusiv de la Bucureşti, în perspectiva Brexit-ului
Olanda îşi va suplimenta personalul diplomatic dintr-o serie de capitale europene, anticipând o creştere a volumului de muncă mai ales în perspectiva ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană, a comunicat marţi Ministerul de Externe olandez, transmite Reuters. Personal suplimentar va fi angajat la misiunile de la Bucureşti, Belgrad
Rusia spune că nu va ignora consolidarea prezenţei NATO în nordul Norvegiei
Rusia va lua măsuri de răspuns pentru a-şi asigura propria securitate faţă de consolidarea prezenţei NATO în nordul Norvegiei, unde Alianţa a anunţat exerciţii de amploare, a declarat marţi purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe rus Maria Zaharova, ciată de agenţia de presă (oficială) rusă TASS. La Moscova 'nu trece neobservată amplifi
Fostul premier finlandez Alexander Stubb îşi anunţă candidatura la şefia Comisiei Europene
Fostul prim-ministru finlandez Alexander Stubb şi-a anunţat marţi candidatura pentru a-i succede lui Jean-Claude Juncker la preşedinţia Comisiei Europene, devenind al doilea aspirant la poziţia de 'Spitzenkandidat' al popularilor europeni în alegerile europarlamentare din mai 2019, transmite Reuters. Într-o scrisoare trimisă colegilor săi d
Irlanda de Nord: Liderul DUP respinge reglementări diferite pentru provincie faţă de restul regatului după Brexit
Arlene Foster, lidera Partidului Democratic Unionist nord-irlandez (DUP), formaţiune ce o susţine la guvernare pe Theresa May, premierul Marii Britanii, a afirmat că ea nu poate accepta reglementări diferite în provincia nord-irlandeză faţă de restul Regatului Unit după Brexit, relatează agenţia Reuters. Problema privind modul de a evita o graniţă '&