Criza migraţiei: Belarus atenţionează UE că sancţiunile sunt ''contraproductive''
Sancţiunile Uniunii Europene împotriva Republicii Belarus, decise din cauza crizei migraţiei de la frontiera cu Polonia, sunt "contraproductive" şi "lipsite de speranţă", a susţinut duminică regimul de la Minsk, informează AFP. Această declaraţie a fost făcută de ministrul afaceril
Argentinienii sunt chemaţi să voteze la alegerile parlamentare, pe fondul unei grave crize economice
Argentinienii sunt chemaţi să voteze la alegerile parlamentare, care au început duminica şi în urma cărora partidul de extremă stânga al preşedintelui Alberto Fernandez este aşteptat să înregistreze o înfrângere usturătoare, pe fondul crizei economice severe din această ţări, informează dpa.
Funeraliile lui De Klerk, ultimul preşedinte al Africii de Sud în perioada de apartheid, vor avea loc pe 21 noiembrie
Funeraliile lui Frederik Willem (FW) de Klerk, ultimul preşedinte al Africii de Sud în perioada de apartheid şi actor important în tranziţia ţării către democraţie, care a murit joi la vârsta de 85 de ani, vor avea lor pe 21 noiembrie, în cadrul unei ceremonii private, a anunţat fundaţia sa duminică într-un comunicat, informează Reuters.
Premierul Poloniei îndeamnă NATO să întreprindă "paşi concreţi" pentru soluţionarea crizei de la frontiera cu Belarus
Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) trebuie să întreprindă "paşi concreţi" pentru a soluţiona criza migraţiei de la frontiera cu Republica Belarus, a declarat duminică premierul polonez, adăugând că Polonia, Lituania şi Letonia ar putea cere consultări în baza articolului 4 al Tratatului Atlanticului de Nord, informează Reut
Coronavirus: Austria va plasa de luni în carantină persoanele nevaccinate anti-COVID-19
Austria plasează în carantină, începând de luni, milioane de persoane care nu s-au vaccinat împotriva coronavirusului, în încercarea de a face faţă creşterii numărului de infecţii la niveluri record, a anunţat duminică cancelarul austriac Alexander Schallenberg, informează Reuters. "Trebuie să creştem r
Vladimir Putin se oferă să soluţioneze criza migranţilor de la graniţa dintre Belarus şi Polonia
Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat duminica aceasta că este gata să ajute la soluţionarea crizei migranţilor ilegali de la graniţa dintre Belarus şi Polonia, a relatat agenţia de presă RIA, care a citat un interviu acordat de liderul de la Kremlin televiziunii de stat, informează Reuters. "Suntem gata să ajutăm prin toate mij
SUA: Mesaje false care avertizau cu privire la atacuri cibernetice, trimise de pe un server autorizat al FBI
E-mailuri false atribuite Departamentului de Securitate Internă al SUA au fost trimise sâmbătă de pe un server informatic securizat al FBI, a confirmat poliţia federală americană, după informaţii furnizate de experţi ai organizaţiei europene Spamhaus, transmite AFP. Într-un comunicat, FBI şi Agenţia Departamentului de Securitate &i
Şefa diplomaţiei britanice invită Rusia să intervină în "ruşinoasa criză" dintre Minsk şi Varşovia
Şefa diplomaţiei britanice, Liz Truss, i-a cerut preşedintelui Rusiei, Vladimir Putin, să intervină în "ruşinoasa criză fabricată a migranţilor" de la frontiera dintre Belarus şi Polonia, transmite duminică EFE. Într-un articol publicat duminică de publicaţia The Sunday Telegraph, Truss şi-a exprimat convingerea că Rusia
UE va extinde luni sancţiunile împotriva Republicii Belarus, anunţă Josep Borrell
Miniştrii de externe ai Uniunii Europene vor extinde luni sancţiunile împotriva Republicii Belarus pentru a include companiile aeriene şi agenţiile de voiaj bănuite a fi implicate în aducerea migranţilor la frontiera cu blocul comunitar, a declarat duminică şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, transmite Reuters. UE a acuzat B
Regina Elisabeta a II-a nu va participa la ceremonia de la monumentul Cenotaph din cauza unor dureri de spate
Regina Elisabeta a II-a nu va participa duminică la ceremonia cu prilejul Remembrance Day de la monumentul Cenotaph, din Londra, din cauza unor dureri de spate, a anunţat biroul de presă al Palatului Buckingham, potrivit Reuters. O sursă din cadrul Palatului a precizat că întinderea musculară de care suferă regina nu are legătură cu prob
Poliţia anunţă că un nou grup de 50 de migranţi ilegali a pătruns în Polonia pe la graniţa cu Belarusul
Poliţia poloneză a anunţat duminică pe contul său de Twitter că un nou grup de 50 de migranţi ilegali a pătruns în noaptea de sâmbătă spre duminică pe teritoriul Poloniei pe la graniţa cu Belarusul, în apropierea localităţii Dubicze Cerkiewne (est), transmite EFE. La un alt punct al frontierei au fost reţinuţi 22 de irakieni.
Armata SUA a muşamalizat două atacuri aeriene care au ucis zeci de civili în Siria în 2019 (presă)
Armata SUA a muşamalizat două atacuri aeriene efectuate în 2019 în Siria în care şi-au pierdut viaţa până la 64 de femei şi copii, o posibilă crimă de război, în timpul campaniei împotriva grupării teroriste Stat Islamic, a relatat sâmbătă cotidianul The New York Times, citat de Reuters. Cele două atac
Washingtonul avertizează Beijingul în legătură cu Taiwanul în ajunul summitului Biden-Xi
Statele Unite au adresat sâmbătă un nou avertisment Beijingului legat de Taiwan, înaintea unui summit virtual prevăzut luni între preşedinţii american, Joe Biden, şi chinez, Xi Jinping, notează AFP. Într-o discuţie cu omologul său chinez Wang Yi, secretarul de stat american, Antony Blinken,
COP26: Reacţii internaţionale
Primele reacţii internaţionale la acordul adoptat sâmbătă la conferinţa COP26 de la Glasgow (Marea Britanie) pentru accelerarea luptei împotriva încălzirii globale, dar fără
Autorităţile poloneze condamnă un marş antisemit
Autorităţile de la Varşovia au condamnat sâmbătă izbucnirile antisemite care au însoţit un recent marş al naţionaliştilor de extremă-dreaptă în oraşul Kalisz, în centrul Poloniei, notează AFP. În contextul Zilei Independenţei, sărbătorită joi în întreaga ţară, câteva











