Criza migraţiei: Belarus atenţionează UE că sancţiunile sunt ''contraproductive''
Sancţiunile Uniunii Europene împotriva Republicii Belarus, decise din cauza crizei migraţiei de la frontiera cu Polonia, sunt "contraproductive" şi "lipsite de speranţă", a susţinut duminică regimul de la Minsk, informează AFP.
Această declaraţie a fost făcută de ministrul afacerilor externe belarus Vladimir Makei în timpul unei convorbiri telefonice cu şeful diplomaţiei europene Josep Borrell, primul contact la nivel înalt între Bruxelles şi Minsk de la începutul crizei, pe care Occidentul o impută regimului belarus.
Mii de migranţi, majoritatea din Orientul Mijlociu, au ajuns în Belarus în speranţa de a trece apoi în Uniunea Europeană (UE), însă au fost blocaţi la frontieră în condiţii dificile, pe o vreme tot mai rece.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Externe belarus, Makei l-a informat pe Borrell în legătură cu "măsurile luate de Belarus pentru a reduce afluxul de migranţi din Asia, Africa şi Orientul Mijlociu".
Cei doi au evocat de asemenea cooperarea cu organizaţiile Naţiunilor Unite care ar putea ajuta migranţii blocaţi la frontieră, a adăugat Minskul.
Într-un tweet, Borrell a informat că a subliniat "situaţia umanitară precară de la frontiera cu UE" în timpul conversaţiei sale cu Makei. "Viaţa oamenilor trebuie să fie protejată şi accesul agenţiilor umanitare trebuie să fie autorizat", a spus şeful diplomaţiei europene. "Situaţia actuală este inacceptabilă şi trebuie să înceteze. Oamenii nu trebuie să fie utilizaţi ca arme", a adăugat el.
Spoke to #Belarus Foreign Minister Makei to raise the precarious humanitarian situation at the border with the EU. Peoples lives must be protected and humanitarian agencies allowed access.
— Josep Borrell Fontelles (@JosepBorrellF) November 14, 2021
The current situation is unacceptable and must stop. People should not be used as weapons.
Înainte de convorbirea cu şeful diplomaţiei belaruse, Josep Borrell a anunţat că miniştrii de externe ai Uniunii Europene vor extinde luni sancţiunile împotriva Republicii Belarus pentru a include companiile aeriene şi agenţiile de voiaj bănuite a fi implicate în aducerea migranţilor la frontiera cu blocul comunitar.
El a adăugat că directorii companiilor aeriene şi ai agenţiilor de turism ar putea fi vizaţi de interdicţii de călătorie şi de îngheţarea activelor în Uniunea Europeană. Totodată, aproximativ 30 de oficialităţi guvernamentale din Belarus bănuite de implicare în această criză a migranţilor ar putea fi la rândul lor vizate de sancţiuni.
Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko, deja sub incidenţa sancţiunilor internaţionale pentru reprimarea unor proteste, a ameninţat să contracareze orice fel de noi măsuri, inclusiv prin oprirea tranzitului de gaze naturale prin Belarus către Europa.
UE a acuzat Belarusul că încurajează migranţii să vină pe teritoriul său şi împinge apoi mii dintre ei să treacă în Polonia şi alte state vecine din UE ca răzbunare pentru sancţiunile impuse deja Minskului.AGERPRES/(AS - editor: Adriana Matcovschi, editor online: Andreea Preda)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Franța: Ciocniri între forțele de ordine și protestatari în orașul Lyon; manifestațiile continuă în toată țara
Forțele de ordine franceze au folosit joi gaze lacrimogene și au intervenit în forță împotriva unui grup de protestatari în orașul Lyon, în timp ce în întreaga țară au loc manifestații, o nouă provocare la adresa președintelui Emmanuel Macron după săptămâni de tulburări, relatează Reuters. Unii protestatari au scandat
Un nou val de amenințări false cu bombă a afectat zeci de zboruri și aeroporturi europene (sinteză)
Un nou val de amenințări false cu bombă a afectat joi cel puțin 12 zboruri și aeroporturi europene din Austria, Belgia, Bulgaria, Cehia, Danemarca, Franța, Italia, Polonia și România, după ce marți mai multe alerte au dus la activarea unor dispozitive de securitate extinse, informează EFE. Un avion care efectua ruta dintre Dublin și Roma a fost deviat de
Liderul de la Tiraspol va avea interdicție să părăsească Republica Moldova timp de cinci ani, după vizita la Moscova
Liderul separatist de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, va avea interdicție de a părăsi teritoriul Republicii Moldova pentru o perioadă de cinci ani, după revenirea sa de la Moscova, unde în urmă cu o zi a fost decorat de președintele rus Vladimir Putin, a anunțat joi Biroul politici de reintegrare de pe lângă guvernul de la Chișinău, care a calificat acțiunile Ru
Italia/Cadrele didactice și alți angajați din sistemul de învățământ vor protesta pe 11 noiembrie împotriva reducerilor bugetare
Sindicatele care reprezintă cadrele didactice și alți angajați din sistemul de învățământ din Italia au anunțat joi că vor ieși în stradă miercuri, 11 noiembrie, pentru a protesta împotriva reducerilor de posturi din educație, prevăzute în proiectul de buget al guvernului pentru anul 2027, informează agenția de presă italiană ANSA.
Republica Moldova: Inițiativa opoziției de a o suspenda pe Maia Sandu, blocată de PAS
Proiectul opoziției din parlamentul de la Chișinău privind suspendarea din funcție a președintei Republicii Moldova, Maia Sandu, nu va fi inclus pe agenda forului legislativ, a anunțat joi președintele parlamentului Igor Grosu, în cadrul unei conferințe de presă susținute alături de reprezentanți ai grupului parlamentar al Partidului Acțiune și Solidaritate (PA
UE a plătit o nouă tranșă, de 4,36 miliarde de euro, din împrumutul de 90 de miliarde de euro pentru #Ucraina
Comisia Europeană a plătit o nouă tranșă, în valoare de 4,36 miliarde de euro, din împrumutul pentru sprijinirea Ucrainei în valoare de 90 de miliarde de euro de la Uniunea Europeană, pentru a ajuta Kievul să facă față consecințelor războiului cu Rusia, transmite joi Reuters. Executivul UE a precizat că acești bani vor ajuta
Amenințări cu bombe au forțat mai multe avioane să efectueze aterizări neplanificate în mai multe țări europene
Amenințări cu bombe au forțat mai multe avioane să efectueze aterizări neplanificate în mai multe țări din Europa joi dimineață, cel mai recent episod de acest gen dintr-o serie de amenințări care vizează zborurile de pe continentul european, informează Reuters. Astfel, trei zboruri ale companiei Ryanair cu destinația Sofia au fost vizat
O amenințare cu bombă obligă un Airbus care zbura de la Dublin spre Roma să aterizeze în Franța
O amenințare cu bombă a obligat un avion Airbus A320 care se îndrepta spre Roma să aterizeze la baza aeriană militară Evreux din Franța, a anunțat joi ministrul francez al apărării Sebastien Lecornu, citat de Reuters și AFP. Într-un alt incident, o cursă WizzAir de la Helsinki către aeroportul Fiumicino din Roma a fost escortată de
Israel/ Benjamin Netanyahu pierde sprijinul istoric al unui partid ultrareligios
Un partid ultrareligios aliat de trei decenii cu Benjamin Netanyahu a refuzat joi să îl sprijine pe premierul în exercițiu, care dorește să formeze și viitorul guvern israelian, o atitudine de pe urma căreia are de câștigat principalul său rival politic, Gadi Eisenkot, liderul partidului Yashar, transmite AFP. După ce alegeri
Alegeri SUA/ Fostul președinte Dmitri Medvedev spune că înfrângerea republicanilor nu va afecta serios Rusia
Fostul președinte rus și actualul vicepreședinte al Consiliului de Securitate al Federației Ruse, Dmitri Medvedev, consideră că înfrângerea republicanilor la alegerile de la jumătatea mandatului din Statele Unite nu va avea 'pentru moment' un impact semnificativ asupra intereselor Rusiei, relatează joi EFE. 'Donald Trum
Franța: Primele incidente la Paris în ziua grevei generale
Ziua de grevă generală convocată în Franța joi pentru a protesta împotriva scumpirii vieții și a degradării serviciilor publice a dus la producerea câtorva incidente încă de la primele ore ale dimineții în Paris, unde au avut loc ciocniri între manifestanți și forțele de ordine, informează EFE. Încă &i
Alegeri SUA/ Administrația Trump susține că deportările vor continua în pofida înfrângerii electorale a republicanilor
Secretarul pentru securitate internă al Statelor Unite, Markwayne Mullin, a dat asigurări miercuri că deportările migranților vor continua, la o zi după înfrângerea categorică a Partidului Republican, care a suferit pierderi importante la alegerile de la jumătatea mandatului, informează joi EFE. 'Deportările vor continua',
Alegeri SUA/Zelenski speră că rezultatul scrutinului din SUA va genera mai mult sprijin pentru #Ucraina
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski și-a exprimat miercuri speranța că rezultatele pozitive obținute de Partidul Democrat în alegerile de la jumătatea mandatului din SUA vor genera un ajutor suplimentar pentru Ucraina, țară aflată de peste patru ani și jumătate în război cu Rusia, transmite Reuters. Zelenski a declarat pentru
Google va dezactiva implicit instrumentele sale de inteligență artificială pentru elevi
Google a anunțat săptămâna aceasta că nu va mai activa în mod implicit pentru elevi asistentul său bazat pe inteligență artificială, Gemini, o schimbare de direcție care vine după mai multe luni de critici din partea părinților, a școlilor și a oficialilor aleși, transmite AFP; primarul din New York, Zohran Mamdani, a acuzat Google că 'încearcă
#Ucraina: Volodimir Zelenski discută cu emisari americani înainte de convorbirile cu Rusia
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a anunțat miercuri seara că a discutat cu emisarii americani după înfrângerea suferită de Partidul Republican al lui Donald Trump în alegerile de la jumătatea mandatului și înaintea mai multor întâlniri cu privire la conflictul din Ucraina, începând cu o reuniune joi la Casa A













