Mike Pompeo critică o opinie a Franţei faţă de uciderea generalului Soleimani
Secretarul american de stat Mike Pompeo a estimat vineri că Franţa ''greşeşte'' dacă crede că lumea a devenit ''mai periculoasă'' după ce SUA l-au ucis pe generalul iranian Qassem Soleimani într-un raid în Irak, transmite AFP. Mike Pompeo a făcut aceste aprecieri după ce a fost solicitat de postul CNN să comenteze o
SUA suplimentează efectivele militare în Orientul Mijlociu; secretarul american al apărării îşi anulează concediul (surse)
Statele Unite vor trimite încă aproximativ 3.000-3.500 de militari în Orientul Mijlociu, ca urmare a ameninţărilor sporite la adresa trupelor americane din zonă în urma uciderii generalului iranian Qassem Soleimani, au declarat vineri oficiali de la Washington, în timp ce secretarul american al apărării, Mark Espe
Iranul afirmă că ''răzbunarea'' pentru uciderea generalului Soleimani va veni ''la locul şi momentul potrivit''
Cel mai înalt organism de securitate al Iranului a promis vineri că această ţară va răzbuna ''la locul şi momentul potrivit'' uciderea comandantului Forţei Al-Quds, generalul Qassem Soleimani, în urma unui raid american în Irak, informează AFP. ''America trebuie să ştie că
Uciderea lui Soleimani: Macron şi Putin îndeamnă la reţinere; Rusia aminteşte de rolul generalului iranian în lupta antijihadistă
Uciderea generalului iranian Qassem Soleimani în urma unui raid american în Irak riscă să ''agraveze serios situaţia'' în Orientul Mijlociu, a afirmat vineri preşedintele rus Vladimir Putin în cursul unei convorbiri telefonice cu preşedintele francez Emmanuel Macron, în timp ce Ministerul rus
Manifestaţii anti-americane în Iran după uciderea generalului Soleimani
Zeci de mii de iranieni au protestat vineri după uciderea într-un raid american în Irak a generalului Qassem Soleimani, comandantul Forţei Al-Quds, unitate din corpul Gardienilor Revoluţiei, transmit agenţiile EFE şi AFP. În centrul capitalei Teheran, în faţa moscheii din complexul Mosala, manifestanţii care purtat portrete ale lui Qass
Trump, după uciderea generalului Soleimani: 'Iranul nu a câştigat vreodată un război, dar niciodată nu a pierdut o negociere'
''Iranul nu a câştigat vreodată un război, dar niciodată nu a pierdut o negociere'', a scris vineri pe Twitter preşedintele american Donald Trump în prima sa reacţie după ce aviaţia SUA l-a ucis la ordinul său pe generalul iranian Qassem Soleimani într-un raid asupra aeroportului din Bagdad, transmite agenţia EFE. În ace
Israelul ia măsuri preventive după moartea lui Soleimani şi se declară solidar cu SUA
Israelul a început vineri să ia măsuri preventive pentru a se proteja de posibile represalii iraniene după uciderea generalului iranian Qassem Soleimani într-un raid american în Irak, operaţiune considerată de premierul israelian Benjamin Netanyahu ca fiind deplin justificată, consemnează agenţiile AFP şi EFE. ''Aşa cum Israelul are d
NATO monitorizează îndeaproape situaţia din Orientul Mijlociu după uciderea generalului iranian Soleimani la Bagdad
Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) monitorizează îndeaproape situaţia din regiunea Orientului Mijlociu după ce influentul general iranian Qassem Soleimani a fost ucis într-un raid american în Irak, unde alianţa desfăşoară o misiune de instruire, informează dpa şi AFP. "NATO monitorizează situaţia din regiune îndeapr
Premierul Macedoniei de Nord demisionează înainte de alegerile legislative anticipate
Premierul Macedoniei de Nord a demisionat vineri în vederea alegerilor legislative anticipate convocate după refuzul Uniunii Europene (UE) de a începe negocierile de aderare, proiect ce s-a aflat în centrul politicii sale, informează AFP şi dpa. Refuzul formulat de UE în octombrie la adresa Macedoniei de Nord, dar şi a Albaniei, la impu
Iranul numeşte un nou comandant al Forţei Al-Qods, după uciderea generalului Soleimani
Ghidul suprem iranian Ali Khamenei l-a numit pe Esmail Qaani drept nou lider al Forţei Al-Qods după uciderea comandantului acesteia, generalul Qassem Soleimani, vineri, pe un aeroport din Bagdad, informează Reuters şi AFP. "După martiriul gloriosului general Qassem Soleimani, îl numesc pe generalul de brigadă Esmail Qaani drept comandant al Forţei A
UE îşi exprimă îngrijorarea după ce Parlamentul Turciei a autorizat desfăşurarea de trupe în Libia
Uniunea Europeană (UE) şi-a exprimat vineri "profunda îngrijorare" după ce Parlamentul Turciei i-a dat undă verde preşedintelui Recep Tayyip Erdogan pentru o desfăşurare de forţe militare în Libia, în susţinerea guvernului de la Tripoli, informează AFP. "UE îşi reafirmă convingerea fermă că nu există o soluţie militară la
Uciderea lui Soleimani: Premierul israelian şi-a întrerupt vizita în Grecia şi s-a întors de urgenţă în Israel
Premierul israelian Benjamin Netanyahu şi-a întrerupt vineri deplasarea în Grecia pentru a se întoarce de urgenţă în Israel, după atacul sângeros întreprins SUA împotriva generalului iranian Qassem Soleimani,
Uciderea generalului Soleimani la Bagdad: Democraţii americani denunţă o escaladare periculoasă, republicanii salută raidul ordonat de Trump
Asasinarea ţintită a generalului iranian Qassem Soleimani, emisarul Republicii Islamice Iran în Irak, într-un raid american reprezintă "o escaladare periculoasă în violenţă", a declarat vineri preşedinta Camerei Reprezentanţilor, democrata Nancy Pelosi, informează AFP, dpa şi Reuters. "America - şi lumea - nu-şi pot permite o e
SUA le cer cetăţenilor americani să ''părăsească imediat'' Irakul (ambasada)
Ambasada americană la Bagdad, atacată marţi de manifestanţi pro-Iran, le-a cerut cetăţenilor săi "să părăsească imediat" Irakul, la câteva ore după asasinarea influentului general iranian Qassem Soleimani într-un raid american, informează AFP şi Reuters. Ambasada le cere americanilor din Irak să plece "cu avionul imediat ce aceasta v
Uciderea generalului iranian Soleimani într-un raid american ''va amplifica tensiunile'', avertizează Moscova
Rusia a atenţionat vineri împotriva consecinţelor uciderii ţintite, la Bagdad, a generalului iranian Qassem Soleimani, într-un atac american "hazardat" ce va fi urmat de "amplificarea tensiunilor în regiune", informează Reuters şi AFP. "Asasinarea lui Soleimani (...) constituie o mişcare riscantă ce va duce la amplifi