Coronavirus: Preşedintele Trump cere cabinetului său să ajute Italia în combaterea COVID-19
Preşedintele Donald Trump a cerut vineri oficialilor superiori ai administraţiei sale să sprijine Italia în lupta împotriva noului coronavirus prin furnizarea de servicii medicale, ajutor umanitar şi alte forme de asistenţă, transmite sâmbătă Reuters. Într-un memorandum adresat mai multor miniştri din cabinetul său, preşedintele Trump a
Coronavirus: Trump va anunţa curând crearea unui grup de lucru dedicat relansării economiei post pandemie
Preşedintele american Donald Trump a informat vineri că va anunţa în curând crearea unui al doilea grup de lucru, un consiliu a cărui activitate se va concentra pe relansarea economiei SUA după trecerea fazei celei mai dificile a pandemiei COVID-19, transmite Reuters. "Vom anunţa asta peste puţin timp. Probabil marţi", a declarat Trump re
Coronavirus: Decizia privind redeschiderea economiei SUA va fi ''cea mai importantă din viaţa mea'' (Trump)
Preşedintele SUA Donald Trump a declarat vineri că decizia sa cu privire la data la care ar fi posibil să fie redeschisă economia Statelor Unite ale Americii după izolarea cauzată de pandemia de coronavirus va fi ''cea mai importantă'' din viaţa sa, relatează AFP. "Va trebui să iau o decizie şi sper că va fi o decizie corectă", a decl
Coronavirus: Preşedintele Bolsonaro continuă să minimalizeze măsurile de distanţare socială în ieşirile sale publice
Preşedintele brazilian Jair Bolsonaro a ieşit vineri pe străzile din Brasilia, atrăgând în jurul său oameni şi salutându-şi suporterii în cel mai recent atac public la măsurile de izolare socială destinate combaterii epidemiei noului coronavirus adoptate oficial, informează Reuters. Bolsonaro, în vârstă de 65 de ani, fost că
Coronavirus: Trump promite că va face un ''anunţ'' privind finanţarea OMS
Preşedintele american Donald Trump a promis vineri că va face un ''anunţ'' privind finanţarea Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), relatează AFP. ''După cum ştiţi, le vom da aproximativ 500 de milioane de dolari pe an şi vom vorbi despre aceasta săptămâna viitoare'', a declarat Trump, la câteva zile după ce a ame
Coronavirus: Premierul italian a anunţat prelungirea măsurilor de izolare până la 3 mai
Premierul italian Giuseppe Conte a anunţat vineri că măsurile de izolare împotriva răspândirii noului coronavirus vor fi prelungite până la 3 mai, relatează dpa şi AFP. Premierul Conte a numit aceasta ''o decizie dificilă, dar necesară''. Restricţiile la nivel naţional au fost introduse pentru prima dată la 10 martie şi urmeaz
Coronavirus: Irlanda a prelungit perioada de izolare până pe 5 mai (prim-ministru)
Irlanda a decis extinderea până la 5 mai a perioadei de izolare decretate pentru a opri răspândirea pandemiei de COVID-19, care a ucis 263 de persoane şi a infectat peste 6.000 în această ţară, a anunţat vineri premierul Leo Varadkar, citat de AFP. "Ceea ce facem este dificil, dar trebuie să
Coronavirus: Boris Johnson a făcut plimbări scurte şi a mulţumit personalului medical care l-a tratat de COVID-19
Premierul britanic Boris Johnson a putut merge pe distanţe scurte în cadrul îngrijirilor de care beneficiază pentru recuperare, a anunţat vineri biroul său, relatează Reuters. Boris Johnson a ieşit joi de la
Coronavirus: Portugalia este pregătită să extindă măsurile de izolare până la 1 mai
Preşedintele Portugaliei, Marcelo Rebelo de Sousa, a declarat vineri că va propune săptămâna viitoare extinderea măsurilor naţionale de izolare pentru a limita circulaţia noului coronavirus până la 1 mai, în contextul în care numărul de cazuri de infecţie cu coronavirus raportate de Portugalia a depăşit 15.000, tr
Rusia declanşează o anchetă după demontarea statuii unui mareşal sovietic la Praga
Rusia a anunţat vineri că a declanşat o anchetă pentru ''profanare publică de simboluri ale gloriei militare ruse'' după ce statuia unui mareşal sovietic a fost demontată săptămâna trecută la Praga, informează AFP. Primăria celui de-al şaselea arondisment al capitalei cehe
Putin relatează echipajului de pe Staţia Spaţială Internaţională despre dialogul cu Trump
Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a comunicat vineri prin videoconferinţă cu echipajul de pe Staţia Spaţială Internaţională (ISS), informează AFP. Liderul de la Kremlin le-a relatat cosmonauţilor (termen folosit de ruşi) şi astronauţilor (americani) despre discuţiile cu preşedintele Statelor Unite, Donald Trump.
Coronavirus: Summit UE prin videoconferinţă pe 23 aprilie, dedicat relansării economice
Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a convocat vineri un summit european prin videoconferinţă pe 23 aprilie, consacrat relansării economice a Uniunii Europene, afectată din plin de pandemia de coronavirus, informează AFP, DPA şi Reuters. "A venit timpul să punem bazele unei redresări economice
Germania va înlocui mare parte din flota sa de Tornado cu avioane Eurofighter (presă)
Germania va înlocui mare parte din avioanele sale de vânătoare îmbătrânite Tornado cu aparate Eurofighter de la Airbus, dar şi cu avioane americane de la Boeing, scrie vineri Der Spiegel, în contextul în care guvernul german urmează să ia o decizie în curând, relatează AFP.
Coronavirus: OMS dezminte că ar fi primit şi neglijat o alertă precoce din Taiwan privind transmiterea de la om la om
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a dezminţit vineri că ar fi primit şi neglijat o alertă precoce a Taiwanului cu privire la o transmitere între oameni a noului tip de coronavirus, după izbucnirea epidemiei în China, în decembrie, după cum acuză Washingtonul organizaţia, informează AFP. SUA
Coronavirus: Ministrul german de externe critică SUA pentru reacţia prea lentă
Ministrul german de externe, Heiko Maas, a criticat Statele Unite pentru reacţia prea lentă la epidemia de coronavirus, într-un interviu pentru revista Der Spiegel difuzat vineri către presă, înainte de publicare. Reuters apreciază că declaraţiile şefului diplomaţiei de la Berlin sunt încă un indiciu privind tensiunile