Coronavirus: Austria va introduce de luni controale medicale ''punctuale'' la frontiera cu Italia
Austria va introduce la frontiera sa cu Italia controale medicale ''punctuale'' începând de luni pentru a evita propagarea pe teritoriul său a coronavirusului, a anunţat vineri cancelarul austriac Sebastian Kurz, informează EFE. În principiu, măsura va fi în vigoare tim
Siria: Assad se declară ''mulţumit'' de acordul turco-rus de încetare a focului la Idleb
Preşedintele sirian Bashar al-Assad s-a declarat ''mulţumit'' de acordul dintre Rusia şi Turcia privind încetarea focului la Idleb, în nord-vestul Siriei, a declarat vineri preşedinţia siriană, relatează AFP. În cadrul unei convorbiri telefonice cu omologul său rus Vladimir Putin, "preşedintele Assad (...
Acordul UE-Turcia privind migranţii este ''mort'' (premierul grec)
Acordul dintre Uniunea Europeană şi Turcia care a limitat din 2016 afluxul de migranţi şi refugiaţi în Europa este ''mort'', a declarat vineri premierul grec Kyriakos Mitsotakis, acuzând Ankara că ''însoţeşte'' graba a mii oamenii spre graniţa greco-turcă, relatează AFP. ''Acum, să fim
Turcia: Preşedintele Erdogan le interzice migranţilor să traverseze Marea Egee
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a ordonat gărzii de coastă să nu le mai permită migranţilor să încerce să traverseze Marea Egee pentru a ajunge în Uniunea Europeană, invocând motive de siguranţă a acestora, relatează dpa. ''Nu sunt permise trecerile ilegale de migranţi prin Marea Egee deoarece este periculos", se arată &ic
Zelenski: Ucraina se va retrage din acordul de la Minsk dacă timp de un an nu se vor înregistra progrese în Donbas
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că nu doreşte să consume toţi cei cinci ani ai mandatului său pe încercările de a pune în aplicare acordurile de la Minsk privind rezolvarea conflictului din Donbas, de aceea îşi acordă termen de un an pentru a ajunge la un progres în discuţiile cu preşedintele rus Vladimir Putin cu privire la regl
SUA: Pompeo numeşte coronavirusul drept 'virusul Wuhan', cu riscul de a provoca indignarea Chinei
Şeful diplomaţiei americane Mike Pompeo a numit drept 'virusul Wuhan' noul coronavirus aflat la originea unei epidemii ce îngrijorează autorităţile din lumea întreagă, cu riscul de a provoca indignarea Chinei, notează France Presse. Secretarul de stat american a evocat pentru prima oară joi 'virusul Wuhan', după numele oraşului chin
ONU: Peste 20.000 de migranţi au murit în Marea Mediterană începând din 2014
Peste 20.000 de migranţi au murit în Marea Mediterană de când a izbucnit valul migrator în regiune în 2014, a anunţat vineri, la Geneva, Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (OIM), potrivit DPA. Cel mai recent naufragiu în masă a avut loc la începutul lui februarie, când o barcă având cel puţin 91 de persoa
Rusia: Putin spune că nu încearcă să impună menţinerea controlului său asupra puterii prin modificarea Constituţiei
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat vineri că nu încearcă să-şi extindă controlul asupra puterii prin schimbările constituţionale pe care le propune şi a explicat că aceste amendamente ar urma să definească viitorul Rusiei în următoarele decenii, relatează AFP. Aflat la putere de 20 de ani, liderul de la Kremlin a surprins în ianuarie
Afganistan: Donald Trump nu exclude posibilitatea ca talibanii să preia puterea după retragerea trupelor americane
Preşedintele american Donald Trump nu a exclus vineri posibilitatea ca talibanii să preia puterea după retragerea forţelor americane din Afganistan, potrivit AFP. 'Nu ar trebui să se întâmple aşa, dar este o posibilitate', a spus el. Vorbind de la Casa Albă, Donald Trump a declarat că ţările trebuie să-şi ia destinele "&
Coronavirus: Comisia Europeană majorează cu 37,5 milioane de euro alocarea dedicată cercetării de urgenţă
Comisia Europeană a anunţat vineri că va asigura o finanţare suplimentară de 37,5 milioane de euro alocate cercetării de urgenţă pentru dezvoltarea de vaccinuri, tratamente şi metode de diagnostic pentru Covid-19, selectând 17 proiecte în domeniu, informează un comunicat al executivului comunitar. Datorită unei finanţări suplimentare prin programul
SUA alocă 8,3 miliarde de dolari pentru combaterea coronavirusului; 3 miliarde pentru cercetare şi tratamente
Preşedintele american Donald Trump a semnat vineri un decret ce prevede alocarea în regim de urgenţă a sumei de 8,3 miliarde de dolari pentru gestionarea crizei create de coronavirusul COVID-19, informează Reuters şi DPA. Din această sumă, 3 miliarde de dolari vor fi destinate activităţilor de cercetare medicală şi realizării unui vaccin împotriva
UE numeşte un diplomat ceh apropiat de NATO în fruntea Agenţiei Europene de Apărare
Un diplomat ceh a fost desemnat vineri în fruntea Agenţiei de Europene de Apărare (EDA), organism însărcinat cu dezvoltarea capacităţilor militare ale UE, a anunţat agenţia într-un comunicat, relatează AFP. Jiri Sedivy, în vârstă de 56 de ani, a activat o lungă perioadă în cadrul NATO, fiind asistent al secretarului
UE le transmite migranţilor aflaţi în Turcia: 'Frontiera cu Grecia nu este deschisă'
Şeful diplomaţiei UE, Josep Borrell, le-a cerut vineri migranţilor şi refugiaţilor îndemnaţi să părăsească Turcia să nu se îndrepte către frontiera cu Grecia 'întrucât aceasta nu este deschisă', contrar a ceea ce li s-a spus, potrivit France Presse şi DPA. 'Vreau să vă transmit un mesaj clar: nu mergeţi spre frontieră. Front
Exerciţiu cu lansări de rachete al Flotei ruse din Marea Neagră pentru protejarea zonei economice exclusive
Un detaşament naval al Flotei ruse din Marea Neagră a simulat vineri acţiuni de protejare a unor obiective situate în zona economică exclusivă a Federaţiei Ruse în Marea Neagră, inclusiv lansări de rachete, a indicat purtătorul de cuvânt al flotei, Aleksei Rulev, citat de agenţia de presă Interfax. 'Un detaşament de nave al Flotei ruse di
Reuniunea ambasadorilor statelor UE la Bruxelles a fost anulată din cauza coronavirusului
Reuniunea pe care reprezentanţii permanenţi ai statelor UE o aveau programată pentru vineri la Bruxelles a fost anulată ca măsură de ''precauţie'' după ce ambasadoarea croată a avut contact cu o persoană recent infectată cu coronavirus, au declarat surse diplomatice pentru agenţia EFE. Conform acestor surse, ambasadoarea Croaţiei, ţara care deţ