Elveţienii se pronunţă asupra unei propuneri de încetare a liberei circulaţii cu UE
Alegătorii elveţieni se pronunţă duminică, prin referendum, asupra unei propuneri a extremei drepte de încetare a liberei circulaţii a lucrătorilor între Elveţia şi statele membre ale Uniunii Europene, transmit AFP şi dpa. Conform propunerii prezentate de Partidul Popular Elveţian (SVP), în baza acordului cu Uniunea Europeană
Kosovo: A fost arestat încă un lider al foştilor combatanţi din UCK
Adjunctul şefului Asociaţiei veteranilor de război din Kosovo, Nasim Haradinaj, acuzat de intimidare a martorilor, a fost arestat şi transferat la Haga, a anunţat Tribunalul special însărcinat cu anchetarea crimelor de război comise în Kosovo, ce are sediul în Ţările de Jos, transmite duminică AFP. Arestarea lui Nasim Haradin
Iran: Ministrul de externe îi cere omologului irakian ca reprezentanţele diplomatice din Irak să fie protejate
Ministrul iranian de externe Mohammad Javad Zarif a solicitat sâmbătă, la Teheran, protejarea reprezentanţele diplomatice din Irak în timpul unei întâlniri cu omologul său irakian Fouad Hussein, transmite AFP. Cei doi oficiali au discutat, de asemenea, despre asasinarea la Bagdad în ia
Ministrul de externe din Belarus acuză la ONU ţările occidentale că încearcă să semene ''haos şi anarhie'' în ţara sa
Ministrul belarus de externe Vladimir Makei a acuzat sâmbătă ţările occidentale că încearcă să semene "haos şi anarhie" în fosta republică sovietică care continuă să fie zguduită de proteste de stradă după alegerile contestate din 9 august, informează duminică Reuters. "Vedem î
Preşedintele francez Emmanuel Macron: ''Este clar că Lukaşenko trebuie să plece'' (interviu)
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat într-un interviu pentru săptămânalul J
Sudanul respinge condiţionarea eliminării sale de pe lista SUA a statelor teroriste de normalizarea relaţiilor cu Israelul
Premierul sudanez Abdalla Hamdok a declarat sâmbătă că nu doreşte să existe o legătură între scoaterea Sudanului de pe lista SUA a statelor teroriste, care împiedică acest stat să aibă acces la finanţare economică externă, de normalizarea relaţiilor cu Israelul, transmite Reuters. Surse au declara
SUA: Preşedintele Trump a anunţat nominalizarea judecătoarei conservatoare Amy Coney Barrett la Curtea Supremă
Preşedintele Donald Trump a anunţat sâmbătă nominalizarea judecătoarei Amy Coney Barrett la Curtea Supremă, nominalizare care, dacă va fi confirmată de Senat, va consolida influenţa conservatoare în cadrul instituţiei ce tranşează marile dezbateri din societatea americană, transmite AFP. "Este a tr
Israel: Mii de manifestanţi anti-Netanyahu au protestat în faţa reşedinţei premierului din Ierusalim
Mii de protestatari s-au adunat în faţa reşedinţei prim-ministrului israelian Benjamin Netanyahu din Ierusalim sâmbătă seara, după încercările guvernului de a limita adunările publice ca parte a înăspririi măsurilor anti-coronavirus, informează AFP.
Brazilia: Bolsonaro, externat din spital după operaţia de îndepărtare a unui calcul renal
Preşedintele brazilian Jair Bolsonaro a fost externat sâmbătă din spital, la o zi după ce a fost supus unei intervenţii de îndepărtare a unui calcul renal, a informat guvernul, transmite AFP. 'Preşedintele a ieşit din spitalul Albert Einstein din Sao Paulo în această după-amiază la ora 13.30 (
#alegeriSUA Biden, încrezător înaintea primei dezbateri că va face faţă 'minciunilor' şi 'atacurilor' lui Trump
Candidatul democrat la alegerile prezidenţiale din SUA, Joe Biden, a declarat sâmbătă că se aşteaptă la 'minciuni' şi 'atacuri personale' din partea preşedintelui Donald Trump în prima lor dezbatere televizată, ce va avea loc marţi, dar s-a arătat încrezător că îi va putea face faţă, transmite AFP.
Coronavirus: Boris Johnson face apel la unitate şi subliniază datoria de aflare a adevărului
Prim-ministrul britanic Boris Johnson a lansat sâmbătă, la Adunarea Generală a ONU, un apel la unitate împotriva unor viitoare pandemii şi a insistat pe necesitatea de a fi înţeles modul în care s-a propagat noul coronavirus, transmite AFP. Într-un moment în care lumea se apropie
Marea Britanie: Protest anti-'COVID-1984' în centrul Londrei; poliţişti răniţi în ciocniri cu demonstranţi
Sute de protestatari împotriva restricţiilor antiepidemice şi împotriva vaccinărilor s-au adunat sâmbătă în centrul Londrei, în pofida avertismentelor poliţiei că ar putea încălca regulile de distanţare socială, relatează dpa.
Algeria: Paza de coastă anunţă că a recuperat trei cadavre şi a interceptat 755 de migranţi
Paza de coastă algeriană a recuperat trei cadavre şi a interceptat 755 de migranţi aflaţi la bordul mai multor ambarcaţiuni în largul coastelor algeriene, între 20 şi 25 septembrie, conform unui bilanţ comunicat sâmbătă de Ministerul Apărării, transmite AFP. Ministerul anunţase deja luni că zece persoane s-au înecat şi 485 de migranţi a
Germania: Premierul bavarez interzice expunerea unui steag imperial adoptat de extremiştii de dreapta
Premierul bavarez Markus Soeder a anunţat sâmbătă interzicerea expunerii în public a unui drapel asociat cu grupări de extremă dreapta, antidemocratice, în acest land sudic al Germaniei, transmite dpa. 'Reichskriegsflagge', cum este cunoscut în limba germană, a fost steagul imperial de luptă al celui de-al Doilea Reich german &i
ONU: Modi se angajează că India îşi va pune la dispoziţia 'întregii omeniri' capacităţile de producţie de vaccinuri
Prim-ministrul indian Narendra Modi s-a angajat sâmbătă în faţa Naţiunilor Unite că ţara sa îşi va pune capacităţile de producţie de vaccinuri la dispoziţia întregii planete în lupta împotriva pandemiei de COVID-19, transmite Reuters. 'În calitate cel mai mare producător de vaccinuri din lume, doresc să dau î