BTA/ Ministrul apărării: Bulgaria ar urma să instruiască 60 de militari ucraineni ca paramedici
Bulgaria şi-a exprimat disponibilitatea de a participa la misiunea UE de formare a armatei ucrainene, a declarat ministrul interimar al apărării Dimitar Stoianov marţi, presei, la Bruxelles. Stoianov a propus ca patru grupuri de câte 15 militari ucraineni să fie formaţi ca paramedici la Academia medicală militară din Sofia.
Comisia Europeană susţine că peste 3 ani UE nu va mai avea nevoie de surse de gaz suplimentare şi de cărbune în plus
Vicepreşedintele Comisiei Europene responsabil cu Pactul Verde european, Frans Timmermans, a declarat marţi că Uniunea Europeană va continua să ardă cărbune suplimentar şi să caute alternative la gazul rusesc încă trei ani de acum înainte pentru a-şi ajuta industria şi populaţia în urma crizei generate de războiul din U
Rusia a tras circa 100 de rachete asupra Ucrainei, dinspre mările Caspică şi Neagră (forţele aeriene ucrainene)
Rusia a tras circa 100 de rachete asupra Ucrainei marţi, lovind mai multe infrastructuri energetice esenţiale în diferite regiuni, a anunţat un purtător de cuvânt al forţelor aeriene ucrainene, informează AFP. "Au fost trase circa o sute de rachete (...) dinspre Marea Caspică, regiunea (rusă) Rost
Atacuri ruse asupra Ucrainei: Mai multe localităţi din Republica Moldova au rămas fără curent electric
Mai multe localităţi de pe ambele maluri ale Nistrului şi numeroşi consumatori din Chişinău, capitala Republicii Moldova, au rămas marţi fără energie electrică, în urma bombardamentelor ruse întreprinse asupra infrastructurii critice din Ucraina, informează
Atac masiv cu rachete asupra Ucrainei: Mai multe oraşe şi regiuni au rămas fără curent electric
Atacuri ruse cu rachete au lovit marţi infrastructuri esenţiale în mai multe regiuni ucrainene, provocând de asemenea întreruperi de curent electric, au anunţat autorităţile locale şi regionale din Ucraina, informează AFP. La Rivne (vest), primarul Oleksandr Tretiak a anunţat pe reţelele sociale
SUA/Alegeri: Republicanii mai au nevoie de un singur mandat pentru a obţine majoritatea în Camera Reprezentanţilor
Partidul Republican se află la un mandat distanţă de obţinerea majorităţii în Camera Reprezentanţilor a SUA în urma alegerilor intermediare, situaţie în care această formaţiune va putea să îngreuneze semnificativ agenda legislativă a preşedintelui democrat Joe Biden, relatează marţi agenţia EFE.
Joe Biden nu a participat la dineul de gală al summitului G20 din insula Bali
Preşedintele american Joe Biden nu a mai participat la dineul de gală al summitului G20 din Indonezia de marţi seară şi a plecat direct la hotel, relatează DPA. Casa Albă a anunţat că schimbarea de ultim moment nu este cauzată de expunerea la COVID-19 sau de vreo altă problemă de sănătate. Joe Biden ar fi preferat
Ucraina acuză Moscova că a trimis pe front cetăţeni africani deţinuţi în penitenciarele din Rusia
Kievul a acuzat Moscova că trimite pe front în Ucraina africani deţinuţi în Rusia, după moartea unui student zambian în luptă în perioada în care acesta ar fi trebuit să efectueze o pedeapsă cu închisoarea în apropiere de capitala rusă, relatează AFP. "Putin trimite c
Atacuri masive cu rachete ruse asupra Ucrainei; două blocuri de locuinţe au fost lovite în capitala Kiev
Capitala şi alte oraşe ale Ucrainei au fost lovite marţi de noi atacuri ruse, primele de la mijlocul lui octombrie, la câteva zile după o retragere umilitoare a forţelor ruse din sudul acestei ţări şi în plin summit al G20 care are loc în Indonezia, informează agenţiile de presă internaţionale. S
Summitul G20 marchează marea revenire a preşedintelui chinez Xi Jinping pe scena mondială
Preşedintele Xi Jinping ocupă prim-planul summitului G20 din insula indoneziană Bali, unde toţi liderii prezenţi acolo doresc să-l întâlnească la reuniuni bilaterale, relatează agenţiile AFP şi EFE. ''Există o listă de aşteptare pentru a se întâlni cu el'', afirmă surse dipl
Germania şi Spania au anunţat proiecte pentru formarea a mii de militari ucraineni
Miniştrii apărării din Germania şi Spania şi-au anunţat marţi proiectele de formare a mii de militari ucraineni în cadrul programului UE pentru susţinerea ripostei Kievului împotriva Rusiei, relatează AFP. Uniunea Europeană a lansat cea mai mare misiune de instruire militară din istoria sa care vizează
Şase ţări au cheltuit peste 750.000 de dolari la un hotel al lui Donald Trump
Ţări din Golf, China şi Malaezia au cheltuit peste 750.000 de dolari la un hotel din Washington deţinut de Donald Trump în timpul preşedinţiei lui, potrivit unor documente date publicităţii luni de Congresul american, informează marţi AFP. Miliardarul republican - care ar urma să-şi anunţe marţi candidatura
Rusia va trebui să recunoască faptul că retragerea trupelor sale din Ucraina este singura soluţie (Scholz)
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat marţi - în cadrul summitului G20, care se desfăşoară în insula Bali (Indonezia) - că mai devreme sau mai târziu Rusia va trebui să accepte că retragerea trupelor sale din Ucraina este singura soluţie a acestui conflict, potrivit EFE. "Până la ur
Şeful diplomaţiei UE avertizează în privinţa riscului unei curse pentru înlocuirea armelor trimise Ucrainei
Şeful diplomaţiei UE Josep Borrell avertizează că statele europene s-ar putea lăsa antrenate într-o cursă pentru a-şi reface stocurile după ce au furnizat atât de multe arme Ucrainei în acest an, relatează marţi DPA. "Important este să acţionăm împreună, să evităm divizarea pieţei, pen
Lavrov acuză Occidentul că încearcă să politizeze declaraţia finală a summitului G20
Şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov a afirmat marţi că ţările occidentale au încercat să ''politizeze'' o declaraţie comună a summitului G20, găzduit de insula indoneziană Bali, el acuzând Occidentul că doreşte includerea în document a unui rând în care invazia rusă în Ucraina ar












