Israel-Hamas/Secretarul de stat american Blinken şi-a început la Jeddah noul turneu în Orientul Mijlociu
Secretarul de stat american Antony Blinken s-a întâlnit miercuri seară la Jeddah cu liderul saudit, în prima zi a unui nou turneu în Orientul Mijlociu axat pe eforturile pentru un armistiţiu umanitar în Fâşia Gaza şi care îl va purta apoi în Egipt şi Israel, transmite AFP. Temperând speranţ
Israel-Hamas/Aproape 70 de foşti oficiali americani îl îndeamnă pe preşedintele Biden să adopte o linie mai dură faţă de Israel
Aproape 70 de foşti oficiali, diplomaţi şi ofiţeri militari americani l-au îndemnat miercuri pe preşedintele Joe Biden să avertizeze Israelul asupra consecinţelor grave în cazul în care le refuză palestinienilor drepturile civile şi nevoile de bază şi extinde activitatea de colonizare în Cisiordania ocupată, informează Reuters.
Peru revine la un sistem legislativ bicameral după 30 de ani
Peru revine la un sistem legislativ bicameral după ce l-a abolit timp de trei decenii, în urma promulgării, miercuri, a unei legi care reînfiinţează Senatul, transmite joi AFP. Membrii Camerei superioare vor fi aleşi în timpul alegerilor generale cu vot universal direct începând din 2026. La acest scrutin vor fi a
#Ucraina/SUA: Consilierul pentru securitate naţională Jake Sullivan asigură Kievul că asistenţa militară va ajunge în Ucraina
Consilierul pentru securitate naţională al Casei Albe, Jake Sullivan, a declarat, miercuri, în timpul unei vizite la Kiev, că un pachet de asistenţă important, blocat de republicani de luni de zile, va "ajunge în Ucraina" şi a promis că sprijinul Washingtonului va continua, informează Reuters. Ajutorul vital al SUA pentru Ucraina
#Ucraina: Statul de drept global trebuie să ''funcţioneze din nou'' (Zelenski)
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut miercuri liderilor mondiali ca o ordine internaţională bazată pe reguli să "funcţioneze din nou", opunându-se utilizării forţei de către Rusia, relatează Reuters. Într-o intervenţie video la o conferinţă globală găzduită de Coreea de Sud, Zelenski - a cărui ţară a fost inv
#Ucraina Premierul indian Modi a discutat cu preşedinţii Putin şi Zelenski înaintea vizitei ministrului de externe ucrainean
Prim-ministrul indian Narendra Modi a discutat miercuri telefonic, în convorbiri separate, cu preşedinţii Rusiei şi Ucrainei - Vladimir Putin, respectiv Volodimir Zelenski - înaintea unei vizite la New Delhi a ministrului de externe ucrainean Dmitro Kuleba, informează Reuters. India are o tradiţie de l
''Ping-pong parlamentar'' în Regatul Unit cu legea privind deportarea migranţilor către Rwanda
Adoptarea actului normativ prin care guvernul premierului britanic Rishi Sunak a decis ca migranţii sosiţi ilegal în Regatul Unit să fie expulzaţi către Rwanda, indiferent de ţara lor de origine, ar putea fi întârziată până cel puţin luna viitoare, după ce camera superioară a legislativului de la Londra a votat mi
Grecia: Guvernul este acuzat de ''disimulare'' în ancheta privind catastrofa feroviară din 2023
Partidele de opoziţie din Grecia au acuzat miercuri guvernul conservator de ''disimularea'' responsabilităţilor după accidentul feroviar de anul trecut, cel mai grav înregistrat vreodată în această ţară, imputat pur şi simplu într-un raport parlamentar unei ''erori umane'', relatează Fran
Alegeri prezidenţiale în Indonezia: Ministrul apărării Prabowo Subianto a câştigat scrutinul cu 58,6% din voturi (Comisia electorală)
Actualul ministru indonezian al apărării, Prabowo Subianto, care a revendicat victoria încă din ziua scrutinului, pe 14 februarie, a câştigat alegerile prezidenţiale din Indonezia din primul tur, a anunţat miercuri Comisia electorală, informează AFP. Fostul general de 72 de ani a câştigat scrutin
Comisia Europeană propune un nou model de aderare la UE pentru actualele ţări candidate şi reforma mecanismului decizional
Comisia Europeană a propus miercuri ca ţările candidate la aderarea la UE, precum Ucraina, Republica Moldova şi cele din Balcanii Occidentali, să fie integrate blocului comunitar în mod "gradual" şi printr-un proces cu măsuri "reversibile", iar în paralel să fie reformat mecanismul decizional european &ici
Spania/Catalonia: Referendumul privind independenţa ''va deveni o realitate'', spune şeful executivului catalan
Şeful executivului catalan, Pere Aragones, a afirmat că va fi organizat, la un moment dat, un referendum legal cu privire la independenţa acestei regiuni din nord-estul Spaniei, relatează miercuri dpa. Aragones a declarat în cadrul unui eveniment organizat miercuri la Madrid de agenţia de presă Europa Press
Sprijinul militar pentru #Ucraina, subiectul central al summitului UE de joi şi vineri
Sprijinul militar pentru Ucraina, criza din Orientul Mijlociu, situaţia fermierilor europeni şi extinderea Uniunii Europene constituie principalele puncte ale agendei reuniunii Consiliului European ce are loc joi şi vineri la Bruxelles. Intrat deja în al treilea an, războiul lansat de Rusia contra Ucrainei v
AlegeriSUA2024 / Trump spune că are în vedere o interzicere a avortului de la 15 săptămâni, dar cu excepţii, pentru că ''trebuie câştigate alegerile''
Candidatul republican la preşedinţia SUA Donald Trump a declarat că are în vedere interzicerea avortului pe plan naţional din săptămâna a 15-a de sarcină, dar susţine şi excepţii în cazuri de viol, incest şi salvarea vieţii mamei, deoarece "trebuie câştigate alegerile", relatează miercuri agenţia Reuters
AlegeriRusia2024 / Opt zile de detenţie şi amendă pentru o femeie care a scris ''Nu războiului'' pe buletinul de vot
O femeie a fost condamnată miercuri la opt zile de detenţie de un tribunal rus pentru că a scris "Nu războiului" pe buletinul său de vot în alegerile prezidenţiale care au dus la realegerea lui Vladimir Putin, informează AFP. Această femeie "a luat un buletin de vot şi a scris 'Nu războiul
Misiunea ONU în #Ucraina afirmă că Rusia îşi consolidează prin teamă controlul în teritoriile ucrainene ocupate
Danielle Bell, şefa Misiunii ONU pentru Monitorizarea Drepturilor Omului în Ucraina (HRMMU), a declarat miercuri agenţiei Reuters că Rusia creează un "climat de teamă", prin detenţii arbitrare, omoruri şi tortură, pentru a-şi consolida ilegal controlul în teritoriile ucrainene ocupate. HRMMU












