Președintele american Donald Trump a semnat o nouă strategie națională de combatere a terorismului
Președintele Donald Trump a semnat o nouă strategie națională de combatere a terorismului care se concentrează pe 'neutralizarea' amenințărilor transnaționale și reducerea capacității de operarea a cartelurilor de droguri, a declarat miercuri Sebastian Gorka, principalul consilier al Casei Albe, relatează Reuters.
Gorka, directorul departamentului de combatere a terorismului de la Casa Albă, le-a declarat jurnaliștilor că Trump a semnat documentul marți 'motivat de principiul că America este patria noastră și trebuie protejată'.
Statele Unite au distrus zeci de ambarcațiuni ca parte a campaniei Washingtonului de luptă împotriva traficului de droguri, legată de o operațiune care a dus la înlăturarea liderului venezuelean Nicolas Maduro în acest an.
'Noua noastră strategie antiteroristă prioritizează neutralizarea amenințărilor teroriste transnaționale prin reducerea capacității de operare a cartelurilor până când aceste grupuri vor fi incapabile să aducă droguri, membrii săi sau victimele traficului în Statele Unite', a spus Gorka.
În Statele Unite, Gorka a declarat că strategia se va concentra, de asemenea, pe identificarea și neutralizarea a ceea ce el a numit 'grupuri politice violente, seculare, a căror ideologie este antiamericană, radical pro-gender sau anarhistă, cum ar fi Antifa'.
'Vom folosi toate instrumentele disponibile constituțional pentru a le cartografia pe plan intern, a le identifica membrii, a le depista legăturile cu organizații internaționale precum Antifa, și vom folosi instrumente de aplicare a legii pentru a le paraliza operațional înainte ca acestea să poată mutila sau ucide persoane nevinovate', a mai spus el.
Gorka a declarat totodată că oficiali americani responsabili cu lupta împotriva terorismului se vor întâlni vineri cu parteneri internaționali pentru a stabili cum își pot intensifica aliații eforturile de combatere a amenințărilor teroriste, în special din partea Iranului și în Strâmtoarea Ormuz.AGERPRES/(AS - editor: Mihaela Moise, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
SUA aprobă vânzarea de rachete Patriot către Ucraina în valoare de 2,1 miliarde dolari
Departamentul de Stat al SUA a anunțat vineri că a aprobat vânzarea a 500 de rachete Patriot PAC-3 către Ucraina, pentru o sumă estimată la 2,1 miliarde de dolari, a consemnat Reuters. Ucraina va plăti pentru aceste rachete interceptoare defensive folosind contribuții din partea Canadei, Germaniei și Norvegiei, direcționate prin intermed
SUA/Alegeri la jumătatea mandatului: Un număr record de aproape 48 de milioane de americani au votat deja
Un număr record de 47,9 milioane de americani și-au exprimat deja votul în cadrul alegerilor de la jumătatea mandatului din SUA, informează AFP, care notează că se observă o creștere semnificativă a prezenței la urne în mai multe state-cheie, iar printre cei care au votat deja, numărul alegătorilor democrați este mai mare decât cel al republicanilor
Președintele Poloniei își întrerupe călătoria spre Senegal după suspendarea președintelui Tribunalului Constituțional
Președintele polonez Karol Nawrocki, aflat vineri în avion spre Senegal pentru o vizită programată, a făcut cale-ntoarsă după ce a aflat că poliția a pătruns în sediul celei mai înalte instanțe din Polonia, iar președintele acesteia a fost suspendat din funcție, relatează Reuters. 'Într-un astfel de moment, președin
Este timpul ca Germania să aibă prima femeie președinte, consideră Angela Merkel
Angela Merkel, fost cancelar al Germaniei, susține că este timpul ca o femeie să îi succeadă președintelui Frank-Walter Steinmeier atunci când se încheie al doilea mandat de cinci ani al acestuia la conducerea țării, în martie anul viitor, transmite vineri dpa. ''Sunt 77 de ani de istorie a Republicii Federale G
Moscova spune că Ucraina atacă din nou rafinăriile rusești
Potrivit autorităților de la Moscova, armata ucraineană și-a reluat atacurile asupra rafinăriilor rusești, relatează vineri dpa. 'Am avut o pauză pentru o vreme. Dar astăzi atacurile ... au fost reluate, iar facilitățile noastre funcționează cu măsuri de protecție,' transmite agenția de știri rusă RIA Novosti, citând declarația d
Canada intenționează să participe la împrumutul de 90 de miliarde de euro al UE pentru #Ucraina
Canada și-a anunțat vineri intenția de a participa la împrumutul de 90 de miliarde de euro acordat Ucrainei de Uniunea Europeană, la finalul unui summit de două zile desfășurat la Montreal, transmit France Presse și Reuters. Potrivit premierului canadian Mark Carney, țara sa va furniza 500 de milioane de euro în cadrul acestui &ici
Kievul cere o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU cu privire la recentul atac masiv al Rusiei
Ucraina a solicitat Consiliului de Securitate al ONU o ședință de urgență cu privire la atacul masiv al Rusiei cu rachete și drone de joi asupra teritoriului ucrainean, în urma căruia au fost ucise cel puțin 20 de persoane, iar alte peste 80 au fost rănite, potrivit declarației ministrului ucrainean de externe, Andrii Sibiga, citat de EFE.
#Ucraina: Operațiunea umanitară din Oleșki s-a încheiat, anunță o responsabilă rusă
Evacuările umanitare din Oleșki - oraș aflat sub ocupație rusă în sudul Ucrainei, confruntat de săptămâni în șir cu grave penurii de alimente și medicamente și unde o încetare a focului este în vigoare până duminică - s-au încheiat, a anunțat vineri avocata rusă pentru drepturile omului Iana Lantratova, citată de AFP.
Democrații îi cer lui Trump să păstreze conversațiile cu Grok despre operațiunea de capturare a președintelui Maduro în Venezuela
Aleși democrați din Camera Reprezentanților i-au cerut președintelui american Donald Trump să păstreze conversațiile sale oficiale cu chatbotul de inteligență artificială Grok, dezvoltat de o companie a lui Elon Musk, despre operațiunea de capturare a președintelui Nicolas Maduro în Venezuela, informează vineri EFE. Scrisoarea, datată mi
Închiderea Novaia Gazeta face parte din 'campania militară' a Kremlinului (laureatul premiului Nobel, Dmitri Muratov)
Co-fondatorul și fostul redactor șef al publicației independente ruse Novaia Gazeta, Dmitri Muratov, a declarat pentru AFP vineri că închiderea acestui bastion al presei independente din Rusia face parte din 'gigantica campanie militară' pe care Kremlinul o desfășoară din 2022. 'Suntem oponenți înverșunați ai războiului
Canada și UE deschid summitul comun cu hotărârea de a construi o relație fără precedent
Canada și Uniunea Europeană au deschis vineri în mod oficial summitul de la Montreal cu scopul de a construi o relație fără precedent între blocul comunitar și țara nord-americană, pe care liderii lor au prezentat-o ca pe o cale de a-și consolida suveranitatea și reziliența în fața crizelor internaționale, informează EFE. Pri
Volodimir Zelenski va efectua o vizită sâmbătă în Turcia pentru a se întâlni cu Erdogan
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski va efectua o vizită, sâmbătă, în Turcia, pentru a discuta cu omologul său turc Recep Tayyip Erdogan despre războiul Rusiei în Ucraina și securitatea de la Marea Neagră, a anunțat vineri președinția turcă, citată de AFP. 'Discuțiile de la Istanbul vor viza măsurile de luat pentru a
Bulgaria aderă la inițiativa NATO de contracarare a amenințărilor aeriene la altitudine joasă
Ministrul bulgar al apărării Dimităr Stoianov a semnat o notă privind aderarea Bulgariei la o inițiativă a NATO menită să dezvolte capacitățile de contracarare a amenințărilor aeriene la altitudine joasă, a anunțat vineri Ministerul apărării de la Sofia, citat de BGNES.COM. Documentul marchează aderarea la un memorandum de cooperare semnat de
Comitetul Nobel condamnă închiderea ziarului rus de opoziție Novaia Gazeta
Comitetul Nobel norvegian și-a exprimat vineri 'îngrijorarea profundă' în legătură cu închiderea ziarului rus de opoziție Novaia Gazeta, al cărui ex-redactor-șef Dmitri Muratov a fost distins cu Premiul Nobel pentru Pace în 2021, condamnând un atac la adresa libertății de exprimare în Rusia, relatează EFE.
Papa a votat la alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, anunță Vaticanul
Papa Leon al XIV-lea - primul suveran pontif american din istorie - a votat la alegerile intermediare (midterm) din SUA, ca 'de fiecare dată când a avut ocazia', afirmă vineri serviciul de presă al Vaticanului într-un comunicat, citat de ANSA și AFP. 'Papa Leon al XIV-lea și-a exercitat dreptul de vot în calitate














