#Ucraina: ''Probabilitate ridicată'' ca spitalul pentru copii din Kiev să fi fost ''lovit direct'' de o rachetă rusească (ONU)
ONU consideră că există o "probabilitate ridicată" ca spitalul pediatric din Kiev să fi fost lovit de un "tir direct" cu rachetă rusească, a declarat marţi Danielle Bell, şefa misiunii Misiunii ONU de monitorizare a drepturilor omului în Ucraina, în timp ce Moscova neagă că ar ţinti obiective civile în Ucraina, potrivit AFP şi Reuters.
"Analiza înregistrărilor video şi o evaluare efectuată la locul incidentului indică o probabilitate ridicată ca spitalul de copii să fi suferit o lovitură directă, mai degrabă decât să fi fost avariat de un sistem de armament de interceptare", a declarat Danielle Bell, şefa misiunii Misiunii ONU de monitorizare a drepturilor omului în Ucraina, într-o conferinţă de presă la Geneva.
Echipa ei s-a deplasat la locul tragediei luni, însă nu a putut trage o concluzie definitivă, a afirmat responsabila ONU, care susţine totuşi că spitalul se pare că a fost lovit de o rachetă de croazieră de tip Kh-101 "lansată de Federaţia Rusă".
"Factorii care sugerează că aceasta a fost o lovitură directă se bazează pe imagini video, care arată specificaţiile tehnice ale tipului de armă folosit", a argumentat Bell.
În aceste înregistrări video, mai curând "se vede arma lovind direct spitalul, decât să fie interceptată în aer", a adăugat ea, afirmând că "experţii noştri militari care au vizitat ieri (luni) locul au observat pagube care corespund unui impact direct".
Kh-101 este o rachetă de croazieră aer-sol, lansată dintr-un avion şi armată cu câteva sute de kilograme de explozibili.
Lovitura în plină zi a făcut parte dintr-o serie de atacuri care au ucis cel puţin 41 de persoane în Ucraina, inclusiv copii. Kremlinul a declarat că tirul antirachetă ucrainean, nu cel rusesc, a lovit spitalul.
Centrul tratează copii cu afecţiuni grave, precum cancer şi boli renale, şi avea aproximativ 670 de copii pacienţi şi aproximativ 1.000 de angajaţi în momentul atacului, a spus Bell. "Personalul a mutat copiii într-un buncăr luni dimineaţă, când sirenele de raid aerian au sunat pentru prima dată, altfel victimele ar fi fost mult mai numeroase", a adăugat ea.
Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a prezentat marţi noi probe care dovedesc că principalul spital pentru copii din Kiev a fost lovit direct de o rachetă de croazieră rusească Kh-101.
"Concluziile experţilor sunt fără echivoc - a fost o lovitură directă", a transmis SBU pe Telegram.
SBU a difuzat imagini ale unui fragment de motor de rachetă despre care a afirmat că a fost găsit la faţa locului. Analiza traiectoriei şi a naturii pagubelor provocate demonstrează că a fost vorba de o lovitură directă, susţine serviciul de securitate ucrainean.
Moscova, care a declanşat o campanie informaţională de deturnare a responsabilităţii pentru acest atac ce a fost condamnat de comunitatea internaţională, insistă că nu e de vină.
Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a declarat marţi că o rachetă sol-aer NASAMS lansată de Ucraina a fost cea care a lovit luni spitalul de copii din Kiev şi că nu a fost o rachetă rusească. Înaintea sa, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a negat că armata rusă loveşte infrastructura civilă în Ucraina.
La Kiev a fost zi de doliu marţi în urma loviturilor ruseşti care au ucis cel puţin 27 de persoane şi au avariat puternic cel mai mare spital de pediatrie din ţară, un bilanţ care probabil va creşte pe măsură ce echipele de salvare degajează dărâmăturile, potrivit AFP.
Preşedintele Volodimir Zelenski a anunţat în cursul dimineţii că, în total, 38 de persoane au fost ucise luni şi 190 au fost rănite în întreaga ţară, care a fost vizată de aproximativ 40 de rachete lansate de Rusia.
La Kiev, unde mai multe valuri de bombardamente au lovit, de asemenea, cel puţin o clinică privată şi au distrus parţial blocuri de apartamente în mai multe cartiere, autorităţile militare au raportat 27 de morţi, inclusiv patru copii, şi 117 răniţi.
Doi adulţi, inclusiv o doctoriţă şi un vizitator, au fost ucişi la Ohmatdet, cel mai mare spital pentru copii din ţară şi situat în apropierea centrului oraşului, potrivit administraţiei militare.
Consiliul de Securitate al ONU, convocat într-o reuniune de urgenţă la iniţiativa Franţei şi Ecuadorului, va lua marţi în discuţie atacul rusesc asupra spitalului pediatric din Kiev.AGERPRES/(AS-autor: Lilia Traci, editor: Ionuţ Mareş, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ceuta: Controlul frontierelor de către Maroc a 'eșuat', afirmă premierul Sanchez
Premierul spaniol, socialistul Pedro Sanchez, a dat marți vina pe eșecul controalelor la frontierele marocane pentru recenta criză a migrației din Ceuta, o exclavă spaniolă din Africa de Nord, relatează AFP. Peste 70.000 de migranți au intrat în Ceuta pe 30 și 31 iulie, înot sau pe jos din Maroc, într-un aflux masiv inedit.
Columbia: Președintele ordonă trimiterea armatei într-un oraș lovit de violențe
Președintele columbian Abelardo de la Espriella a ordonat marți trimiterea de trupe la Santa Marta (nord), un oraș din regiunea Caraibilor afectat de atacuri care au vizat magazine și vehicule după o operațiune a forțelor de securitate împotriva unui grup înarmat local, notează AFP. Acest oraș cu aproape 570.000 de locuitori a trăi
Kievul și Washingtonul vor ca războiul să se oprească 'înainte de iarnă' (Zelenski)
Kievul și Washingtonul doresc ca războiul Rusiei împotriva Ucrainei să se încheie 'înainte de iarnă', potrivit unui comunicat al președintelui ucrainean Volodimir Zelenski publicat marți în marginea Adunării Generale a ONU, relatează AFP. 'Atât Statele Unite, cât și Ucraina vor să vadă acest răzb
Iranul a comunicat Statelor Unite condițiile pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz (presă iraniană)
Șeful diplomației iraniene, Abbas Araghchi, s-a întâlnit marți, la New York, cu trimisul special american Steve Witkoff, căruia i-a comunicat condițiile Teheranului pentru redeschiderea strâmtorii strategice Ormuz, a raportat televiziunea de stat IRIB, citată de AFP. Potrivit IRIB, Araghchi i-a declarat lui Witkoff că printre
VIDEO Trump spune că un acord între Rusia și #Ucraina va veni 'mai devreme decât se crede'
Președintele american Donald Trump a dat asigurări marți, în fața Adunării Generale a ONU, la New York, că un acord între Rusia și Ucraina va veni 'mai devreme decât se crede', notează AFP. 'Lucrăm foarte îndeaproape cu liderii Rusiei și Ucrainei și vom rezolva acest caz. Acest lucru se va întâmp
Trump salută relațiile 'mai bune' cu Marea Britanie sub conducerea lui Burnham
Președintele american Donald Trump a afirmat marți că relațiile cu Regatul Unit sunt mai bune sub noul prim-ministru Andy Burnham, criticând în același timp acordul care prevede retrocedarea Insulelor Chagos către Mauritius, informează AFP. Cei doi lideri s-au întâlnit pentru prima dată în marja Adunării Generale
Trump anunță că au avut loc discuții cu Iranul marți
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat că marți au avut loc discuții între oficiali iranieni și americani în marja Adunării Generale a ONU de la New York, informează AFP. 'A fost o întâlnire de trei ore', a declarat președintele american, descriind-o drept 'foarte bună' și dând asigurări că o altă discuție este
UE și NATO salută acordul privind Groelanda
Uniunea Europeană și NATO au salutat acordul semnat marți de SUA, Danemarca și Groenlanda, care permite o prezență militară americană mai extinsă în Groenlanda și care ar putea pune capăt disputei privind insula, import
Republica Moldova instituie stare de urgență în sectoarele energetic și hidrologic pentru 60 de zile
Parlamentul Republicii Moldova a aprobat, marți, instituirea stării de urgență în sectoarele energetic și hidrologic pentru o perioadă de 60 de zile, începând cu 26 septembrie. Decizia a fost susținută de 54 de deputați, după o ședință care a durat aproximativ cinci ore, transmite MOLDPRES. Măsura a fost propusă de Guvern și prezentată î
Ungaria: Parchetul vrea să-i urmărească penal pe Peter Magyar și pe doi foști miniștri ai lui Orban
Procurorul general al Ungariei a solicitat marți ridicarea imunității parlamentare pentru prim-ministrul Peter Magyar și, în alte dosare, pentru doi foști miniștri ai ex-premierului naționalist Viktor Orban, relatează AFP. Aceste anunțuri ale procurorului general interimar Istvan Lajtar constituie, pe lângă cazul care îl privește pe a
Erdogan, la ONU: Atacurile asupra navelor comerciale din Marea Neagră sunt inacceptabile
Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a calificat marți drept 'inacceptabile' atacurile recente asupra navelor comerciale din Marea Neagră și a anunțat că Turcia continuă discuțiile cu Rusia și Ucraina pentru restabilirea libertății de navigație și prevenirea extinderii războiului, în discursul susținut la Adunarea Generală a ONU, la New York. &
Cuba respinge 'calomniile' din discursul lui Trump la ONU
Ministrul cubanez de externe, Bruno Rodriguez, a respins marți 'calomniile' rostite de președintele american Donald Trump în discursul său la Adunarea Generală a ONU și a asigurat că statul cubanez nu este 'o amenințare pentru SUA sau pentru vreo altă țară', relatează agențiile AFP și EFE. 'Guvernul american este incapabil să accepte
Rubio acuză #Ucraina că lovește nave care transportă petrol pentru SUA
Secretarul de stat american Marco Rubio a acuzat marți Ucraina că a lovit nave care transportă petrol având legături cu SUA, în timpul atacurilor Kievului care vizează industria petrolieră rusă, relatează dpa. Au existat mai multe incidente care au vizat 'nave având legături cu SUA și livrări de petrol americane' în ultimele lun
UPDATE/ Președintele Adunării Generale a ONU cere reformarea Consiliului de Securitate și o reprezentare mai puternică a Africii
Președintele Adunării Generale a ONU, Khalilur Rahman, a cerut marți reformarea Consiliului de Securitate și o reprezentare mai puternică a Africii, în discursul rostit la începutul dezbaterii generale a celei de-a 81-a sesiuni a Adunării Generale, la New York. Dezbaterea generală reunește în această săptămână lideri și reprezentanți ai
În fața ONU, Trump și-a reluat retorica naționalistă obișnuită, dar fără a provoca agitație (AFP)
Donald Trump și-a reluat marți, la ONU, retorica naționalistă obișnuită și a amenințat că va 'anihila' Iranul dacă va fi necesar, dar președintele SUA, slăbit politic pe plan intern, nu a dat dovadă de aceeași agresivitate ca anul trecut, comentează AFP. Blocat în conflictul său cu Teheranul, profund nepopular în rândul americanilor,











