Comunicat de presă - Poliția Română de Frontieră
România și SUA consolidează cooperarea în domeniul securității frontierelor și combaterii criminalității transnaționale
O delegație a Departamentului pentru Securitate Internă al Statelor Unite ale Americii (DHS), condusă de domnul John Gountanis, subsecretar adjunct pentru Strategie, Politici și Planificare, a efectuat astăzi, 22 septembrie a.c., o vizită de lucru la sediul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră Române.
Discuțiile au vizat consolidarea cooperării în domeniul aplicării legii, schimbul de date și informații și dezvoltarea cooperării pentru prevenirea și combaterea criminalității organizate transnaționale.
Activitatea se înscrie în cadrul dialogului constant dintre autoritățile române și Departamentul pentru Securitate Internă al SUA și are loc în contextul vizitei oficiale desfășurate în România în perioada 19-23 septembrie 2026.
Delegația Departamentului pentru Securitate Internă al SUA a fost primită de domnul chestor de poliție Dan Călinoiu, împuternicit adjunct al inspectorului general al Poliției de Frontieră Române, în cadrul întrevederii fiind abordate aspecte de interes comun privind cooperarea în domeniul aplicării legii și consolidarea mecanismelor de colaborare dintre cele două părți.
În cadrul întâlnirii au fost prezentate aspecte privind organizarea și atribuțiile Poliției de Frontieră Române, precum și principalele responsabilități ale instituției în domeniul securității frontierei de stat.
Un subiect important al vizitei l-a constituit prezentarea Automated Targeting System - Global (ATSG), sistem informatic de analiză automată a datelor despre pasageri, implementat la nivelul Unității Naționale de Informații privind Pasagerii (UNIP). Sistemul contribuie la evaluarea riscurilor și identificarea persoanelor care pot prezenta interes pentru autoritățile competente, sprijinind prevenirea și combaterea terorismului și a criminalității grave.
Programul vizitei a inclus și o prezentare a Centrului Operațional al Poliției de Frontieră Române, unde delegației americane i-au fost evidențiate atribuțiile și modul de funcționare al structurii, precum și capabilitățile operaționale dezvoltate pentru monitorizarea și coordonarea activităților desfășurate la nivelul Poliției de Frontieră Române.
Agenda discuțiilor a inclus, de asemenea, consolidarea schimbului de date și informații privind criminalitatea organizată transnațională, precum și identificarea unor modalități concrete de dezvoltare a cooperării operaționale dintre autoritățile române și cele americane.
Un alt subiect de interes l-a constituit securitatea frontierelor, fiind evidențiată importanța cooperării internaționale, a schimbului de informații și a dezvoltării unor instrumente moderne pentru prevenirea și combaterea fenomenelor infracționale care depășesc frontierele naționale.
Reprezentanții Poliției de Frontieră Române și ai Departamentului pentru Securitate Internă al SUA au avut un schimb de opinii asupra domeniilor de interes comun, fiind evidențiată necesitatea continuării dialogului și a identificării unor soluții care să contribuie la creșterea eficienței cooperării operaționale.
Vizita delegației Departamentului pentru Securitate Internă al SUA la sediul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră Române reconfirmă caracterul constant al cooperării dintre România și Statele Unite ale Americii în domeniul securității și aplicării legii.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.