Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Vaslui
REȚINUTÃ DE POLIȚIȘTII DIN VASLUI
Polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Vaslui, din cadrul Poliției Municipiului Vaslui, au reținut o femeie din comuna Poienești, județul Vaslui, bănuită de punerea în pericol a siguranței circulației rutiere.
La data de 20 septembrie 2026, ora 17.00, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Vaslui, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe drumul județean DJ245, în localitatea Oprișița, comuna Poienești, au depistat și oprit, în trafic, pentru control, un autoturism înmatriculat în județul Vaslui, condus de către o femeie, în vârstă de 54 de ani, din aceeași localitate.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătoarea autoturismului a fost supusă testării cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 1.13 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, femeia a fost condusă la Serviciul Județean de Medicină Legală Vaslui pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Conform buletinul de analiză toxicologică înaintat de către medicii legiști, la momentul prelevării mostrelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, aceasta ar fi avut o îmbibație de alcool pur în sânge peste limita legală admisă.
Ieri, 21 septembrie 2026, în baza probatoriului administrat, Secției 1 Poliție Rurală Vaslui au reținut femeia, pentru 24 de ore.
Astăzi, 22 septembrie 2026, aceasta urmează a fi prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, pentru dispunerea unei măsuri preventive.
Cercetările sunt continuate de către polițiști, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, în vederea stabilirii și probării întregii activității infracționale a persoanei cercetate.
Polițiștii vasluieni atrag atenția asupra importanței respectării regulilor de circulație și, în special, asupra celor referitoare la conducerea sub influența băuturilor alcoolice și a substanțelor psihoactive:
Nu vă urcați la volan dacă ați consumat substanțe psihoactive și/sau băuturi alcoolice!
Consumul de substanțe psihoactive și alcool scade capacitatea de reacție și de manevrare a autovehiculului, dereglând răspunsul la stimulii optici și auditivi.
De asemenea, alcoolul și substanțele psihoactive scad concentrarea, atenția, reflexele și viteza de execuție a mișcărilor.
Extras legislativ
Legea nr. 213 din 2023 pentru modificarea Codului Penal a fost promulgată de Președintele României și publicată în Monitorul Oficial.
Modificarea legislativă adusă articolului 91 din Codul Penal prevede faptul că: '(31) Nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în cazul infracțiunilor prevăzute la art. 192 alin. (2) și (3), dacă acestea au fost săvârșite în condițiile art. 335 sau 336'.
Astfel, conducătorul auto aflat sub influența băuturilor alcoolice, a substanțelor psihoactive ori fără a deține permis de conducere și care provoacă un accident rutier soldat cu decesul unei persoane, va fi condamnat la închisoare cu executare, acest lucru eliminând posibilitatea de a fi condamnat cu suspendarea executării pedepsei.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.