Președintele rus și prințul moștenitor saudit au cerut o navigație sigură prin strâmtorile Ormuz și Bab el-Mandeb
Președintele rus Vladimir Putin a avut marți o convorbire telefonică cu prințul moștenitor al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman, în cadrul căreia cei doi au subliniat necesitatea unei navigații sigure prin strâmtorile Ormuz și Bab el-Mandeb, două rute maritime strategice pentru fluxurile comerciale, a anunțat Kremlinul, relatează Reuters.
Cei doi lideri au discutat de asemenea despre situația din Orientul Mijlociu și au subliniat că o soluție politică și diplomatică rămâne singura cale de urmat.
Ei au 'subliniat totodată importanța unei încetări rapide a ostilităților' în Yemen, pe fondul deteriorării situației militare și politice din această țară.
'A fost subliniată importanța asigurării trecerii sigure și neîngrădite a navelor prin căile navigabile internaționale din regiune, inclusiv prin strâmtorile Bab el-Mandeb și Ormuz', a transmis Kremlinul.
Deoarece două dintre rutele sale principale de export de petrol, strâmtorile Ormuz și Bab el-Mandeb, sunt perturbate de Iran și de militanții houthi aliați Teheranului, Arabia Saudită este nevoită să recurgă la exportul de petrol prin Canalul Suez din Egipt.
Statele Unite, care au bombardat gruparea houthi timp de două luni anul trecut, au respins până acum solicitările repetate ale prințului moștenitor saudit de a se alătura din nou luptei împotriva acestei grupări.
Cotidianul The New York Times a relatat că președintele american Donald Trump a anulat duminică în ultimul moment loviturile americane împotriva grupării houthi, după ce trupele SUA începuseră deja încărcarea bombelor pe avioane.AGERPRES/(AS - editor: Mihaela Moise, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Netanyahu afirmă că în discursul său la ONU va 'spune adevărul' despre primarul New York-ului
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat marți că va profita de discursul său pe care urmează să îl rostească joi în fața Adunării Generale a ONU pentru a 'spune adevărul' despre primarul orașului New York, Zohran Mamdani, relatează dpa. 'Să vă fie rușine, domnule Mamdani', a spus Netanyahu într-un mesaj video de 20 d
Guterres cere restricții privind AI și încetarea războaielor, în ultimul său discurs în fața Adunării Generale a ONU
Secretarul General al ONU, Antonio Guterres, a profitat de ultimul său discurs în fața Adunării Generale, susținut marți, pentru a îndemna liderii lumii să reglementeze inteligența artificială, să pună capăt războaielor, să se concentreze asupra schimbărilor climatice și să reformeze instituțiile ONU, despre care a avertizat că se confruntă cu dificultăți î
China se opune sancțiunilor unilaterale americane împotriva companiilor aeriene iraniene
China și-a exprimat marți opoziția față de sancțiunile 'unilaterale' și 'ilegale' impuse de SUA companiilor aeriene iraniene și însoțite de amenințarea cu sancțiuni secundare americane împotriva oricui face afaceri cu respectivele companii, relatează agenția EFE. Purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, Guo Jiak
Albania: Procurorii anticorupție au ordonat arestarea șefei serviciilor de informații
Procurorii care investighează cazuri de corupție în Albania au emis marți un mandat de arestare pe numele șefei serviciilor de informații ale statului, Vlora Hyseni, în cadrul unei anchete de corupție care implică și un înalt oficial al poliției, relatează AFP. Parchetul Special împotriva Corupției și Criminalității Organizate (SPAK) a
Coreea de Nord a trimis un viceministru de externe la Adunarea Generală a ONU
Coreea de Nord a trimis un viceministru de externe, Kim Son Gyong, la Adunarea Generală a ONU care se desfășoară la New York, a relatat marți agenția japoneză de presă Kyodo, preluată de EFE, pe fondul speculațiilor despre un posibil contact între Phenian și Washington. Viceministrul de externe nord-coreean a plecat de la Phenian în fruntea unei de
Polonia: Arestarea unui adolescent suspectat că plănuia un atentat la o școală și o moschee
Serviciile de informații interne poloneze au arestat un adolescent de 17 ani, fascinat de nazism, care plănuia un atentat împotriva unei școli și a unei moschei, a anunțat marți parchetul antiterorist polonez într-un comunicat, relatează AFP și dpa. O analiză a dispozitivelor de stocare a datelor aparținând suspectului a scos la iveală presup
Premierul slovac Fico cere un summit al UE pe tema prețului carburanților
Premierul slovac Robert Fico a cerut marți convocarea unui summit extraordinar al UE pentru găsirea unor soluții în fața creșterii prețului carburanților, creștere pe care a atribuit-o nu doar războaielor în desfășurare, ci și lipsei de acțiune la nivel european și lăcomiei companiilor petroliere, relatează agențiile Reuters și TASR. 'În
Franța: Liderii țărilor UE, invitați la discursul papei Leon al XIV-lea despre Europa de la Metz
Șefii de stat și de guvern ai țărilor membre UE au fost invitați să participe luni, la Metz, în estul Franței, la discursul papei Leon al XIV-lea despre Europa, care va fi prezentat de președintele Emmanuel Macron, a anunțat marți Palatul Elysee, relatează AFP. În ultima dintre cele patru zile ale vizitei sale apostolice în Franța, papa Leon
Rusia respinge din nou armistițiul energetic cerut de Zelenski
Kremlinul a respins marți propunerea președintelui ucrainean Volodimir Zelenski ca Rusia și Ucraina să înceteze în mod reciproc atacurile asupra infrastructurilor energetice, purtătorul de cuvânt al președinției ruse afirmând că Moscova pledează pentru un acord de încetare definitivă a conflictului, nu pentru un armistițiu 'inutil', rela
Soarta unor copii ucraineni dispăruți în fața CEDO
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a examinat marți soarta a zece copii ucraineni care se aflau în centre de plasament din Crimeea și au dispărut după anexarea peninsulei de către Rusia în 2014, relatează AFP. Potrivit Uniunii ucrainene Helsinki pentru drepturile omului (UUHDH), care a sesizat Curtea de la Strasbourg în 2023, Rusia
Iranul, gata să redeschidă Strâmtoarea Ormuz dacă SUA reduc presiunea militară și ridică blocada
Iran poate redeschide Strâmtoarea Ormuz în șapte zile dacă Statele Unite ale Americii reduc presiunea militară și ridică blocada instituită asupra porturilor iraniene, a declarat marți un oficial iranian pentru Reuters. Acest responsabil a declarat că delegația iraniană la Adunarea Generală a Națiunilor Unite, aflată la New York, a
Israelul amenință că va goli orașul Gaza de toți locuitorii săi dacă Hamas va răpi un singur israelian
Ministrul israelian al apărării a amenințat marți că va goli orașul Gaza de toți locuitorii săi dacă mișcarea palestiniană Hamas va răpi din nou cetățeni israelieni, așa cum a făcut în timpul atacurilor din 7 octombrie 2023, informează AFP. ''Dacă un singur soldat sau civil israelian este răpit, orașul Gaza va fi golit de milionu
Ungaria: Parlamentul a suspendat imunitatea a trei deputați Fidesz
Parlamentul de la Budapesta a suspendat marți imunitatea deputaților Mate Kocsis, Miklos Panyi și Janos Pocs din formațiunea Fidesz, informează MTI. Decizia în cazul lui Kocsis a fost luată cu 143 de voturi pentru, 44 împotrivă și nicio abținere. Suspendarea imunității a fost cerută de Curtea Districtuală Centrală di
UPDATE Ungaria declină propunerea ucraineană de participare la un grup regional de cooperare
Ungaria nu dorește să facă parte, în acest stadiu, din noul format de cooperare regională, denumit Inițiativa pentru integrare carpatică 'Carpathian 8', la inițiativa Kievului, a declarat marți pentru AFP Ministerul ungar de Externe. Mult mai direct, premierul Peter Magyar a indicat luni pe X că este inacceptabil ca Ungaria să fi













