Recurs depus de opoziţie în Slovenia pentru anularea recunoaşterii statului Palestina
Opoziţia conservatoare din Slovenia a depus miercuri un recurs în speranţa anulării de către Consiliul Constituţional a decretului adoptat la începutul lunii iunie de Parlament de recunoaştere a statului Palestina, relatează AFP.
"Solicităm înaltei curţi să declare acest vot nul şi neavenit", se arată în documentul depus de Partidul Democrat Sloven (SDS), condus de fostul premier Janez Jansa, şi de partidul Nova Slovenija (NSi).
Cele două partide consideră că, ignorând o moţiune pe care ele au depus-o pentru a solicita un referendum consultativ pe această temă, coaliţia de centru-stânga, aflată la putere, a acţionat pe 4 iunie încălcând regulamentele parlamentare şi Constituţia.
Prin înaintarea acestei cereri, Jansa, apropiat în trecut de premierul israelian Benjamin Netanyahu, a sperat să amâne votul, legislaţia stabilind un termen de 30 de zile într-un astfel de caz.
Majoritatea este acuzată că a "subminat procedurile democratice", potrivit documentului publicat pe site-ul SDS.
În pofida tuturor aşteptărilor, preşedintele Parlamentului a decis să nu amâne şedinţa.
Reprezentanţii Mişcării pentru Libertate (GS), partidul premierului Robert Golob, au respins moţiunea SDS înainte de a aprobarea decretului cu 52 de voturi pentru şi 38 împotrivă.
Potrivit opoziţiei, această recunoaştere "provoacă prejudicii pe termen lung Sloveniei, prin sprijinirea organizaţiei teroriste Hamas", aflată la putere în Fâşia Gaza.
Decizia, care a provocat nemulţumirea autorităţilor israeliene, a avut loc la o săptămână după cea a Spaniei, Irlandei şi Norvegiei.
Aproape 60% dintre sloveni susţin această măsură, în timp ce 20% dintre ei se opun, potrivit unui sondaj realizat în aprilie pe un eşantion de 600 de cetăţeni şi publicat de cotidianul Dnevnik.AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Moise, editor: Ionuţ Mareş, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Italia nu va mai răspunde la provocările lui Trump, anunță Antonio Tajani
Italia va înceta să mai răspundă la remarcile provocatoare ale președintelui american Donald Trump, a declarat ministrul de externe Antonio Tajani într-un interviu acordat marți, în timp ce liderii NATO se pregătesc să se întâlnească la Ankara, relatează Reuters. Premierul Giorgia Meloni l-a acuzat luna trecută pe Trump că a fabri
NATO: Rutte anunță la Ankara o serie de contracte de armament
Mai multe contracte de armament, inclusiv unul cu grupul Airbus, au fost anunțate marți de secretarul general al NATO, Mark Rutte, la Forumul Industriei de Apărare a Summitului NATO (NSDIF26), care se desfășoară în marginea summitului Alianței Nord-Atlantice de la Ankara, relatează AFP. Un al zecelea Airbus A330 MRTT va fi adăugat flotei multinaționale d
UPDATE/ Siria: Două bombe au explodat în centrul Damascului în timpul vizitei lui Macron
Două bombe au explodat marți dimineață în capitala Siriei, Damasc, în apropierea hotelului unde președintele francez Emmanuel Macron a fost cazat în cursul nopții, după ce a sosit luni seară în prima vizită a unui lider occidental important de la venirea la putere în Siria a unei coaliții islamiste, relatează AFP, citând o sursă siriană di
SUA: Democrații îi cer unui candidat cheie la Senat să se retragă, pe fondul acuzațiilor de agresiune sexuală
Importanți oficiali democrați i-au cerut luni candidatului lor Graham Platner să se retragă din cursa pentru Senatul SUA pe fondul acuzațiilor de agresiune sexuală, în pofida faptului că acesta reprezintă una dintre cele mai bune șanse ale partidului de a obține un loc de la republicani la alegerile de la jumătatea mandatului, relatează AFP. Potrivit Pol
Adunarea Generală a ONU a decis să mențină statutul Consiliului Drepturilor Omului ca organ subsidiar
Adunarea Generală a ONU (UNGA) a decis luni să mențină statutul Consiliului Drepturilor Omului (CDO) ca organ subsidiar al Adunării Generale, prin adoptarea, fără vot, a unui proiect de rezoluție intitulat 'Statutul Consiliului Drepturilor Omului', informează marți Xinhua. UNGA a decis, de asemenea, să revizuiască din nou statutul CDO la un moment dat
Cetățenie rusă, bilet spre front, avertizează ministrul de externe interimar al Republicii Moldova
Ministrul de externe interimar al Republicii Moldova, Mihai Popșoi, le-a transmis marți conaționalilor săi într-o postare pe Facebook că obținerea cetățeniei ruse poate însemna un 'bilet spre front', această declarație intervenind după ce ministerul său a emis în ajun o nouă alertă pentru cetățenii Republicii Moldova care vor să călătorească sau să
Turcia: Noi arestări în rândul jurnaliștilor în ajunul summitului NATO de la Ankara
Doi jurnaliști turci au fost reținuți și plasați în arest preventiv în ajunul summitului NATO care se deschide marți la Ankara, a anunțat publicația lor și organizația pentru drepturile omului MLSA, relatează AFP. Reporterul Kayhan Ayhan, care relatează despre procesul pentru 'corupție' al primarului Istanbulului, Ekrem Imamoglu, și al echi
ONU condamnă ultimele atacuri rusești asupra Ucrainei și cere o dezescaladare 'urgentă'
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a condamnat luni prin vocea purtătorului său de cuvânt, Stephane Dujarric, ultimele atacuri ale Rusiei asupra Ucrainei și a cerut din nou o dezescaladare 'urgentă' a conflictului, relatează EFE. 'Orice atac împotriva populației civile și a infrastructurilor civile, indiferent unde are loc, co
Garda de Coastă chineză a expulzat o navă japoneză din apele din apropierea unei insule disputate
Garda de Coastă chineză a anunțat marți că a expulzat o navă de pescuit japoneză care naviga în apropierea unei insule din arhipelagul Senkaku disputat, numit Diaoyu de către Beijing, în timp ce Garda de Coastă japoneză a raportat expulzarea unor nave chineze din zonă, relatează AFP. Această navă japoneză 'a intrat ilegal în apele teritor
Amenințările din partea SUA, obstacol în calea încheierii acordului, declară ministrul de externe iranian
Discuțiile pentru a se ajunge la un acord final între Teheran și Washington nu vor începe dacă amenințările SUA continuă, a declarat marți ministrul de externe iranian, Abbas Araghchi, după ce președintele american Donald Trump amenințase anterior că 'va termina treaba' dacă nu se ajunge la un acord, relatează Reuters. 'Negocierile priv
Iran: O mulțime uriașă își ia rămas bun de la Ali Khamenei în orașul sfânt Qom
O mulțime uriașă a ieșit marți pe străzile orașului sfânt Qom, la sud de Teheran, pentru a-i aduce un ultim omagiu liderului suprem Ali Khamenei în cea de-a patra zi de doliu național în Iran, după o mobilizare impresionată a oamenilor luni, pe străzile din Teheran, transmite AFP. Sicriul liderului ucis pe 28 februarie în prima zi de at
Presa de stat din Coreea de Nord susține că 'agresiunea externă' a Japoniei este 'reală, nu ipotetică'
Agenția de știri nord-coreeană KCNA a criticat marți într-un comentariu ceea ce a calificat drept expansiunea militară a Japoniei, afirmând că 'agresiunea sa externă nu este ipotetică, ci reală' și menționând planurile japoneze de a dezvolta submarine fără pilot capabile de atacuri asupra navelor, relatează Reuters. Potrivit sursei ci
Trump va informa Turcia că este pregătit să o reincludă în programul avioanelor de luptă F-35 (presă)
Președintele american Donald Trump urmează să îl informeze pe omologul său turc Recep Tayyip Erdogan că este pregătit să permită Ankarei să se alăture din nou programului de avioane de luptă F-35, a relatat luni New York Times, citând patru oficiali de rang înalt ai administrației americane, transmite Reuters. Informația vine în context
Norvegia îndeamnă China să ajute la aducerea Rusiei la masa negocierilor de pace privind #Ucraina
Premierul Norvegiei, Jonas Gahr Stoere, a îndemnat luni China să recurgă la legăturile sale cu conducerea Rusiei pentru a ajuta la găsirea unei soluții negociate a războiului din Ucraina, precum și pentru îmbunătățirea relațiilor cu Europa, a relatat Reuters. 'China este probabil țara cu cel mai bun și direct acces la conducerea rusă. Ne aștept
Brazilia se teme de 'riscul recurgerii la forța militară' de către Statele Unite pe teritoriul său
Brazilia și-a exprimat îngrijorarea în legătură cu 'riscul utilizării forței militare' de către Statele Unite pe teritoriul său după ce Washingtonul a clasificat două grupări criminale din țară drept organizații teroriste, potrivit unei scrisori adresate Parlamentului, relatează marți AFP. Președintele brazilian de stânga Luiz Inacio








