logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Europarlamentare2024 Partidul Stângii Europene susţine procedura Spitzenkandidat, întrucât ea priveşte cadrul democratic al UE

Image

Partidul Stângii Europene susţine procedura Spitzenkandidat întrucât aceasta se referă la o problemă generală, mai precis cadrul democratic al Uniunii Europene, a declarat Walter Baier, cap de listă al Partidului Stângii Europene în perspectiva alegerilor europene din 6-9 iunie, într-un interviu organizat la Bruxelles de European Newsroom pentru agenţiile sale participante, între care şi AGERPRES.

''Vrem să vedem Parlamentul European consolidat. Vrem să vedem cum Comisia Europeană este aleasă şi controlată de Parlamentul European şi că Parlamentul European are dreptul de iniţiativă legislativă şi dreptul de a supraveghea Banca Centrală Europeană şi Comisia Europeană. Aşadar, în general, noi suntem pentru orice lucru care extinde drepturile Parlamentului - şi ale parlamentului naţional - pe seama drepturilor instituţiilor executive. Iată de ce noi susţinem Spitzenkandidat'', a spus Baier.

Procedura Spitzenkandidat (candidat vârf de lance) este metoda de a lega alegerea preşedintelui Comisiei Europene de rezultatul alegerilor pentru Parlamentul European, fiecare partid politic european (a nu se face confuzie cu grupurile politice din parlamentul European) desemnându-şi candidatul propriu pentru preşedinţia Comisiei înaintea scrutinului european. Spitzenkandidat-ul partidului european cu cele mai multe voturi ar avea astfel mandatul de a asuma conducerea Comisiei Europene. Acest proces a funcţionat prima dată în 2014, iar legitimitatea sa a fost contestată de unii membri ai Consiliului European, când Regatul Unit şi Ungaria s-au pronunţat împotriva lui Jean-Claude Juncker.

Referitor la alegerile europene din 6-9 iunie, Walter Baier a afirmat că principalele teme ale campaniei electorale ale Partidului Stângii Europene sunt interesele sociale, economice şi ecologice ale populaţiei europene.

În manifestul adoptat la congresul de la Ljubljana la finalul lunii februarie, Partidul Stângii Europene a inclus ca priorităţi, printre altele, dreptul la locuinţă, securitatea locului de muncă, accesul liber la servicii publice, la educaţie şi la asistenţă medicală.

''Nu poate fi ignorat faptul că Europa a devenit continentul cu cea mai rapidă încălzire din lume. Aşadar, orice reformă socială pe care o avem în vedere trebuie să fie pusă în cadrul tranziţiei energetice şi ecologice'', a continuat politicianul austriac.

Una dintre principalele îngrijorări ale Stângii Europene este pacea în Europa, a continuat Walter Baier, care s-a declarat favorabil unei soluţii politice la actualul război din Ucraina şi unei arhitecturi de securitate ce elimină ameninţarea războiului pe teritoriul european şi riscul unei confruntări nucleare între superputeri.

''Vreau să reiterez ceea ce am spus de multe ori. Condamnăm categoric agresiunea rusă. În primul rând, ţinând cont de victime, de milioane de oameni care sunt în pribegie, de distrugeri, de morţi. În al doilea rând, această agresiune încalcă clar dreptul internaţional'', a adăugat el.

Potrivit lui Baier, Uniunea Europeană, în special Comisia Europeană, ar trebui să facă eforturi pentru a începe negocieri în vederea unei încetări a focului în Ucraina şi a retragerii trupelor ruse.

''În această privinţă, susţin deplin ceea ce spune Papa Francisc. Acum este vremea să se încheie războiul, să se negocieze şi să se oprească uciderea oamenilor'', a încheiat Walter Baier. AGERPRES/(A - autor: Tudor Martalogu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Alexandru Cojocaru)

 

Sursa foto: Walter Baier/facebook.com

 

Citiţi şi:

 

Schengen/ Walter Baier: Opoziţia guvernului austriac faţă de extinderea Schengen este ruşinoasă, incorectă şi ineficientă

 

Europarlamentare2024 Combaterea extremei drepte este o obligaţie morală şi culturală, susţine Walter Baier

Afisari: 49

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Politic Ex 30-10-2026 21:59

SUA aprobă vânzarea de rachete Patriot către Ucraina în valoare de 2,1 miliarde dolari

Departamentul de Stat al SUA a anunțat vineri că a aprobat vânzarea a 500 de rachete Patriot PAC-3 către Ucraina, pentru o sumă estimată la 2,1 miliarde de dolari, a consemnat Reuters. Ucraina va plăti pentru aceste rachete interceptoare defensive folosind contribuții din partea Canadei, Germaniei și Norvegiei, direcționate prin intermed

Politic Ex 30-10-2026 21:33

SUA/Alegeri la jumătatea mandatului: Un număr record de aproape 48 de milioane de americani au votat deja

Un număr record de 47,9 milioane de americani și-au exprimat deja votul în cadrul alegerilor de la jumătatea mandatului din SUA, informează AFP, care notează că se observă o creștere semnificativă a prezenței la urne în mai multe state-cheie, iar printre cei care au votat deja, numărul alegătorilor democrați este mai mare decât cel al republicanilor

Politic Ex 30-10-2026 20:55

Președintele Poloniei își întrerupe călătoria spre Senegal după suspendarea președintelui Tribunalului Constituțional

Președintele polonez Karol Nawrocki, aflat vineri în avion spre Senegal pentru o vizită programată, a făcut cale-ntoarsă după ce a aflat că poliția a pătruns în sediul celei mai înalte instanțe din Polonia, iar președintele acesteia a fost suspendat din funcție, relatează Reuters. 'Într-un astfel de moment, președin

Politic Ex 30-10-2026 19:49

Este timpul ca Germania să aibă prima femeie președinte, consideră Angela Merkel

Angela Merkel, fost cancelar al Germaniei, susține că este timpul ca o femeie să îi succeadă președintelui Frank-Walter Steinmeier atunci când se încheie al doilea mandat de cinci ani al acestuia la conducerea țării, în martie anul viitor, transmite vineri dpa. ''Sunt 77 de ani de istorie a Republicii Federale G

Politic Ex 30-10-2026 19:48

Moscova spune că Ucraina atacă din nou rafinăriile rusești

Potrivit autorităților de la Moscova, armata ucraineană și-a reluat atacurile asupra rafinăriilor rusești, relatează vineri dpa. 'Am avut o pauză pentru o vreme. Dar astăzi atacurile ... au fost reluate, iar facilitățile noastre funcționează cu măsuri de protecție,' transmite agenția de știri rusă RIA Novosti, citând declarația d

Politic Ex 30-10-2026 19:30

Canada intenționează să participe la împrumutul de 90 de miliarde de euro al UE pentru #Ucraina

Canada și-a anunțat vineri intenția de a participa la împrumutul de 90 de miliarde de euro acordat Ucrainei de Uniunea Europeană, la finalul unui summit de două zile desfășurat la Montreal, transmit France Presse și Reuters. Potrivit premierului canadian Mark Carney, țara sa va furniza 500 de milioane de euro în cadrul acestui &ici

Politic Ex 30-10-2026 19:23

Kievul cere o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU cu privire la recentul atac masiv al Rusiei

Ucraina a solicitat Consiliului de Securitate al ONU o ședință de urgență cu privire la atacul masiv al Rusiei cu rachete și drone de joi asupra teritoriului ucrainean, în urma căruia au fost ucise cel puțin 20 de persoane, iar alte peste 80 au fost rănite, potrivit declarației ministrului ucrainean de externe, Andrii Sibiga, citat de EFE.

Politic Ex 30-10-2026 18:57

#Ucraina: Operațiunea umanitară din Oleșki s-a încheiat, anunță o responsabilă rusă

Evacuările umanitare din Oleșki - oraș aflat sub ocupație rusă în sudul Ucrainei, confruntat de săptămâni în șir cu grave penurii de alimente și medicamente și unde o încetare a focului este în vigoare până duminică - s-au încheiat, a anunțat vineri avocata rusă pentru drepturile omului Iana Lantratova, citată de AFP.

Politic Ex 30-10-2026 18:39

Democrații îi cer lui Trump să păstreze conversațiile cu Grok despre operațiunea de capturare a președintelui Maduro în Venezuela

Aleși democrați din Camera Reprezentanților i-au cerut președintelui american Donald Trump să păstreze conversațiile sale oficiale cu chatbotul de inteligență artificială Grok, dezvoltat de o companie a lui Elon Musk, despre operațiunea de capturare a președintelui Nicolas Maduro în Venezuela, informează vineri EFE. Scrisoarea, datată mi

Politic Ex 30-10-2026 17:57

Închiderea Novaia Gazeta face parte din 'campania militară' a Kremlinului (laureatul premiului Nobel, Dmitri Muratov)

Co-fondatorul și fostul redactor șef al publicației independente ruse Novaia Gazeta, Dmitri Muratov, a declarat pentru AFP vineri că închiderea acestui bastion al presei independente din Rusia face parte din 'gigantica campanie militară' pe care Kremlinul o desfășoară din 2022. 'Suntem oponenți înverșunați ai războiului

Politic Ex 30-10-2026 17:44

Canada și UE deschid summitul comun cu hotărârea de a construi o relație fără precedent

Canada și Uniunea Europeană au deschis vineri în mod oficial summitul de la Montreal cu scopul de a construi o relație fără precedent între blocul comunitar și țara nord-americană, pe care liderii lor au prezentat-o ca pe o cale de a-și consolida suveranitatea și reziliența în fața crizelor internaționale, informează EFE. Pri

Politic Ex 30-10-2026 17:07

Volodimir Zelenski va efectua o vizită sâmbătă în Turcia pentru a se întâlni cu Erdogan

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski va efectua o vizită, sâmbătă, în Turcia, pentru a discuta cu omologul său turc Recep Tayyip Erdogan despre războiul Rusiei în Ucraina și securitatea de la Marea Neagră, a anunțat vineri președinția turcă, citată de AFP. 'Discuțiile de la Istanbul vor viza măsurile de luat pentru a

Politic Ex 30-10-2026 16:46

Bulgaria aderă la inițiativa NATO de contracarare a amenințărilor aeriene la altitudine joasă

Ministrul bulgar al apărării Dimităr Stoianov a semnat o notă privind aderarea Bulgariei la o inițiativă a NATO menită să dezvolte capacitățile de contracarare a amenințărilor aeriene la altitudine joasă, a anunțat vineri Ministerul apărării de la Sofia, citat de BGNES.COM. Documentul marchează aderarea la un memorandum de cooperare semnat de

Politic Ex 30-10-2026 16:44

Comitetul Nobel condamnă închiderea ziarului rus de opoziție Novaia Gazeta

Comitetul Nobel norvegian și-a exprimat vineri 'îngrijorarea profundă' în legătură cu închiderea ziarului rus de opoziție Novaia Gazeta, al cărui ex-redactor-șef Dmitri Muratov a fost distins cu Premiul Nobel pentru Pace în 2021, condamnând un atac la adresa libertății de exprimare în Rusia, relatează EFE.

Politic Ex 30-10-2026 16:01

Papa a votat la alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, anunță Vaticanul

Papa Leon al XIV-lea - primul suveran pontif american din istorie - a votat la alegerile intermediare (midterm) din SUA, ca 'de fiecare dată când a avut ocazia', afirmă vineri serviciul de presă al Vaticanului într-un comunicat, citat de ANSA și AFP. 'Papa Leon al XIV-lea și-a exercitat dreptul de vot în calitate