Miniştrii de externe din nouă state arabe condamnă atacarea civililor în Gaza
Miniştrii de externe din nouă state arabe - Emiratele Arabe Unite (EAU), Iordania, Bahrein, Arabia Saudită, Oman, Qatar, Kuweit, Egipt şi Maroc - au emis joi o declaraţie comună în care condamnă atacarea civililor şi 'încălcările flagrante ale dreptului internaţional' în Gaza, aflată sub bombardamente israeliene, transmite Reuters.
Declaraţia comună afirmă că dreptul Israelului la autoapărare după atacul devastator al Hamas din 7 octombrie nu justifică încălcarea legii şi ignorarea drepturilor palestinienilor.
'Subliniem că dreptul la autoapărare (...) nu justifică încălcări flagrante ale dreptului internaţional şi dreptului umanitar internaţional, sau neglijarea deliberată a drepturilor legitime ale poporului palestinian', arată miniştrii în declaraţie.
Ei au condamnat, de asemenea, dislocarea forţată şi pedepsirea colectivă a populaţiei din Gaza şi au insistat că 'absenţa unei soluţii politice la conflictul palestiniano-israelian a condus la acte repetate de violenţă şi la suferinţă pentru popoarele palestinian şi israelian şi popoarele din regiune'.
Şefii diplomaţiilor au subliniat, de asemenea, necesitatea unei soluţii cu două state, care să asigure constituirea unui 'stat palestinian independent, suveran, contiguu şi viabil de-a lungul liniilor de dinainte de 4 iunie 1967, cu Ierusalimul de Est drept capitală a sa'.
Atât Cisiordania, cât şi Ierusalimul de Est au fost cucerite de Israel în războiul arabo-israelian din 1967, menţionează Reuters.
Joi, Ministerul Sănătăţii din Gaza a anunţat, citat de AFP, că 7.028 de persoane, printre care 2.913 copii şi 1.709 femei, au fost ucise şi 18.484 au fost rănite de la debutul bombardamentelor asupra Fâşiei, pe 7 octombrie.AGERPRES/(AS - autor: Irina Cristea, editor: Mihaela Moise, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Irakul și SUA au semnat 48 de acorduri, în principal în sectorul petrolier, anunță Bagdadul
Irakul a semnat 48 de acorduri și parteneriate cu companii americane, în special petroliere, cu prilejul vizitei prim-ministrului său Ali al-Zaidi în SUA, a anunțat duminică biroul său, relatează AFP. Țară bogată în petrol, Irakul încearcă să întoarcă pagina unor decenii de violență, dar are în continuare de
Președinta Mexicului a acceptat invitația lui Trump de a asista la finala Cupei Mondiale la fotbal
Președinta mexicană Claudia Sheinbaum a decis în mod neașteptat să accepte invitația președintelui american Donald Trump de a asista la finala Cupei Mondiale la fotbal de duminică, le-a spus ea jurnaliștilor vineri, relatează dpa. Lidera uneia dintre cele trei națiuni care au găzduit competiția a precizat că a fost invitată direct de pre
Trump a criticat Canada pentru poluarea aerului din SUA provocată de incendiile de pădure de pe teritoriul său
Donald Trump a criticat vineri Canada pentru poluarea gravă a aerului care afectează nord-estul SUA, provocată de incendii de pădure pe teritoriul acestei țări, cu două zile înainte de finala Cupei Mondiale la fotbal, care are loc în apropiere de New York, relatează AFP. 'Considerăm Canada responsabilă de faptul că nu își
Bombardat pentru a șaptea noapte la rând, Iranul amenință cu declanșarea unei 'ofensive totale'
SUA au bombardat Iranul pentru a șaptea noapte consecutivă vineri spre sâmbătă iat Teheranul a ripostat din nou lovind ținte în Iordania, Kuweit și Bahrein și amenințând că va trece la o 'ofensivă totală', relatează AFP. La o lună după semnarea, pe 17 iunie, a unui protocol de acord între Iran și SUA menit să du
Gaza: Opt persoane, ucise într-un atac israelian în tabăra de refugiați Nuseirat în timpul unei procesiuni funerare
Opt persoane au fost ucise vineri în Fâșia Gaza într-un atac aerian israelian în apropierea unei piețe dintr-o tabără pentru persoane strămutate, potrivit Apărării civile palestiniene, transmite AFP. Atacul a avut loc în tabăra de refugiați Nuseirat din centrul enclavei, 'în timpul procesiunii funerare' a unui bărbat
Merz promite că va colabora cu orice lider care va câștiga alegerile prezidențiale din Franța în 2027
Cancelarul german Friedrich Merz a promis vineri că 'va întinde mâna' oricărui lider care va fi ales președinte al Franței la alegerile din 2027, în contextul în care sondajele indică o posibilă victorie a candidatei de extremă dreapta, Marine Le Pen, relatează AFP și dpa. 'Germania va întinde întotdeauna mâ
Rubio va merge în Asia de Sud-Est săptămâna viitoare pentru a reafirma parteneriatul american
Secretarul de stat american Marco Rubio va merge în Filipine săptămâna viitoare pentru o întâlnire cu omologii săi din Asia de Sud-Est, în momentul în care confruntările armate între Statele Unite și Iran au fost reluate, a anunțat vineri Departamentul de Stat al SUA, relatează AFP. Vizita lui Rubio are loc în co
BTA/ Președinta Bulgariei, convinsă de pregătirea Marinei Militare după exercițiul 'Breeze 2026'
Președinta Bulgariei, Iliana Iotova, a declarat vineri că s-a convins de gradul de pregătire al Marinei Militare Bulgare după ce a asistat la desfășurarea exercițiului naval național 'Breeze 2026' la bordul fregatei 'Drazki'. 'Sunt extrem de mulțumită de ceea ce am văzut până acum. Mă simt liniștită în ceea ce privește suveranit
Iranul publică un videoclip care sugerează 'unde poate fi ucis Trump'
Agenția de știri iraniană Fars a distribuit pe rețelele de socializare un videoclip în limba engleză cu titlul: 'Unde poate fi ucis Trump?', relatează vineri agenția dpa. Videoclipul a fost postat, printre alte rețele sociale, pe canalul Telegram al agenției Fars, considerată apropiată de Gardienii Revoluției, și pe platforma X, deținută de Elon
UPDATE/ Comisia Europeană publică raportul anual privind statul de drept în UE
Comisia Europeană a publicat vineri cel de-al șaptelea Raport anual privind statul de drept, document care analizează evoluțiile din toate cele 27 de state membre ale Uniunii Europene și, în premieră extinsă, evaluează și situația din patru state candidate la aderare - Albania, Muntenegru, Macedonia de Nord și Serbia. Raportul concluzion
Regatul Unit: Andy Burnham, numit lider al Partidului Laburist, înainte de a deveni premier
Andy Burnham a fost numit vineri lider al Partidului Laburist, în cadrul unui congres extraordinar la Londra, înainte de a se instala oficial luni la Downing Street, unde îi va succeda premierului demisionar Keir Starmer, relatează AFP și Reuters. 'În absența oricărui alt candidat eligibil, am onoarea de a-l declara pe Andy Burnham
Un atac lansat de forțele SUA au distrus un turn de control maritim în sud-estul Iranului
Un turn de control maritim din portul Shahid Kalantari din orașul Chabahar, în sud-estul Iranului, s-a prăbușit vineri dimineață, după ce forțele americane au lansat un al treilea atac asupra sa, a relatat agenția de știri iraniană Irna, informează Anadolu. Irna a afirmat că turnul de control a fost complet distrus și nu au fost raportate decese sau pers
Germania și Franța își aprofundează cooperarea în domeniul descurajării nucleare
Cancelarul german Friedrich Merz și președintele francez Emmanuel Macron continuă cooperarea în domeniul descurajării nucleare, Germania fiind de acord să participe la un exercițiu nuclear francez pentru prima oară, relatează vineri dpa. Consiliul germano-francez pentru apărare și securitate (DFVSR/CFADS) s-a reunit vineri dimineață sub conducerea celor
Președintele Poloniei blochează prin veto legi care ar fi dat mai multe drepturi cuplurilor homosexuale
Președintele Poloniei, naționalistul Karol Nawrocki, și-a exercitat vineri dreptul de veto împotriva a două legi care ar fi permis cuplurilor homosexuale să încheie 'contracte de concubinaj', informează Reuters și AFP. 'Ca garant al Constituției, nu pot accepta o soluție care ar duce le pierderea statutului special al c
Retragerea discretă a SUA din Europa de Est amplifică îngrijorările aliaților (Reuters)
Câteva sute de militari americani desfășurați în Estonia în timpul iernii trecute au fost retrași discret, fără niciun semn clar privind momentul în care s-ar putea întoarce sau dacă se vor mai întoarce, le-a dezvăluit ministrul apărării Hanno Pevkur jurnaliștilor locali, când se pregătea să plece la summitul NATO de la Ankar














