Comunicat de presă - Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca
Studenții UBB contribuie la construirea unui mediu universitar mai incluziv
Studenți din cinci facultăți ale Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) au participat la Teambuilding ACCES, o inițiativă dedicată dezvoltării unei comunități universitare mai incluzive și mai accesibile.
UBB, prin Centrul pentru Studenți cu Dizabilități (CSD), a organizat Teambuildingul ACCES - 'Incluziunea se construiește împreună', un eveniment dedicat studenților cu dizabilități și cerințe educaționale speciale (CES), menit să încurajeze interacțiunea, colaborarea și participarea activă în comunitatea academică.
Evenimentul a reunit studenți de la cinci facultăți ale UBB - Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor, Facultatea de Matematică și Informatică, Facultatea de Geografie și Facultatea de Teologie Reformată, alături de voluntari ai Centrului pentru Studenți cu Dizabilități.
Programul taberei a cuprins activități de autocunoaștere, exerciții de echipă și momente de dialog și schimb de experiență. Activitățile au fost coordonate de cadre didactice de la specializarea Psihopedagogie Specială și au fost completate de întâlniri cu invitați care contribuie activ la promovarea sportului adaptat și a diversității și incluziunii.
Printre invitați s-au numărat Ionuț Stancovici și Denisa Oșan, reprezentanți ai organizației Caiac SMile, care dezvoltă programe și activități sportive adaptate persoanelor cu dizabilități, precum și Violeta Mateș, specialist în diversitate și incluziune în cadrul unei companii internaționale.
Dialogurile au oferit participanților oportunitatea de a descoperi perspective și experiențe relevante privind accesibilitatea, participarea și egalitatea de șanse.
Un rezultat concret al taberei îl reprezintă îmbunătățirea accesibilității clădirii taberei UBB de la Beliș pentru persoanele nevăzătoare. Astfel, participanții, împreună cu Marian Pădure, coordonatorul Centrului pentru Studenți cu Dizabilități, s-au implicat în montarea unor covoare tactile și a unor indicatoare cu inscripții în alfabet Braille, contribuind direct la crearea unui mediu mai accesibil și mai ușor de utilizat.
Dincolo de activitățile de socializare și dezvoltare personală, Teambuildingul ACCES a demonstrat importanța implicării directe a studenților în identificarea și implementarea unor soluții concrete pentru creșterea accesibilității.
Teambuildingul ACCES by CSD - 'Incluziunea se construiește împreună' a fost organizat în cadrul proiectului CNFIS-FDI-2026-F-0477 'ACCES UBB - Accesibilitate, Comunitate și Echitate Studențească', cu sprijinul Kaufland România, prin programul A.C.C.E.S.
*
Tradiție și Excelență prin Cultură-Știință-Inovație din 1581
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) este universitatea cu cel mai complex profil academic din țară (prin numărul de programe și caracterul multicultural cu trei limbi academice oficiale: română, maghiară și germană), cu tradiția academică cea mai veche din România (începută acum 445 de ani - 1581), reprezentând de asemenea cea mai mare comunitate academică din țară (de aproximativ 55.000 de oameni, din 15 localități și 12 județe).
De la fondare, UBB face parte din galeria universităților de prestigiu și de referință din România, de mai mulți ani UBB ocupând primele poziții în țară în rankingurile internaționale de referință, globale și pe domenii, aflându-se constant între primele 5% universități ale lumii (din cele aproximativ 30000 existente), cu o infrastructură academică avansată (ex. unități CDI integrate în rețele europene, laboratoare didactice modernizate și integrate cu realitatea virtuală/augmentată/mixtă prin Centrul UBB-EON-XR etc.).
Recent (2021), în urma auditului internațional QS STAR, UBB a fost confirmată ca prima universitate world-class (QS*****) din România, din 2020 UBB a fost acceptată în GUILD, organizația unora din cele mai prestigioase universități europene world-class/research-intensive, a primit distincția europeană HR Award for Excellence, iar din 2021/2022 este parte a alianței universităților europene EUTOPIA.
Direcția Comunicare și PR a UBB
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.