Rusia anunţă finalizarea testării rachetei de croazieră hipersonice Zircon
Rusia a finalizat testarea rachetei de croazieră hipersonice Zircon şi o va desfăşura înainte de sfârşitul anului pe o nouă fregată a Flotei Nordului, a anunţat miercuri un înalt oficial militar rus, citat de Reuters.
Aleksandr Moiseev, comandantul Flotei Nordului, a declarat că fregata Amiral Golovko va deveni prima înarmată permanent cu Zircon (Ţircon, în original n.r.), a relatat agenţia de presă rusă TASS, citată de Reuters.
Preşedintele Vladimir Putin a descris Zircon ca parte a unei noi generaţii de sisteme de arme de neegalat, capabilă să zboare cu viteze de nouă ori mai mari decât viteza sunetului.
Rusia a suferit pierderi grele în timpul războiului ei de trei luni în Ucraina, dar a continuat să efectueze teste cu cele mai noi rachete.
Ministerul Apărării rus a anunţat săptămâna trecută că a testat cu succes lansarea unei rachete de croazieră Zircon de pe o navă din Marea Barents către o ţintă aflată la aproximativ 1.000 km distanţă în Marea Albă.
Printre altele, Rusia a declarat miercuri că decizia Statelor Unite de a furniza Ucrainei sisteme avansate de rachete şi muniţie este extrem de negativă şi ar creşte riscul unei "confruntări directe", notează Reuters.
Viceministrul rus de externe Serghei Riabkov a declarat agenţiei de presă RIA Novosti, preluată de Reuters, că Moscova vede ajutorul militar al SUA către Ucraina ca "extrem de negativ".
Riabkov a făcut referire la planurile SUA de a furniza Kievului HIMARS, Sistem lansator multiplu de rachete cu bătaie mare, ca parte a celui mai recent pachet de ajutor militar.
"Creşterea continuării furnizării de arme sporeşte riscul unei astfel de evoluţii", a spus Riabkov, referindu-se la o "confruntare directă". Potrivit lui Riabkov, timp de mulţi ani, Statele Unite nu au încercat să facă nimic pentru a rezolva conflictul din Ucraina, iar după "începerea operaţiunii speciale" ruse, ele "pur şi simplu au dărâmat resturile unei abordări responsabile şi sănătoase a situaţiei" şi "Washingtonul se străduieşte acum să facă totul pentru a provoca o înfrângere strategică Rusiei".AGERPRES/(AS - editor: Sorin Calciu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Liderul Coreei de Nord a ajuns în orașul chinez de frontieră Dandong traversând un pod recent inaugurat
Liderul nord-coreean Kim Jong Un a ajuns sâmbătă la Dandong, un oraș chinez de la frontiera cu Coreea de Nord, traversând podul recent inaugurat care leagă cele două țări, potrivit guvernului sud-coreean și agenției de presă Yonhap, relatează AFP. ''Se pare că Kim Jong Un a ajuns la Dandong, în China, traversând
Israelul a închis punctele de acces către Hebron și a strămutat forțat aproape 500 de familii ca represalii
Forțele israeliene au închis accesul către orașul palestinian Hebron din sudul Cisiordaniei și au strămutat forțat aproape 500 de familii din locuințele lor ca parte a operațiunii inițiate vineri seara ca represalii pentru atacul a doi palestinieni care au împușcat doi soldați israelieni în apropierea acestui oraș, informează EFE.
Thailanda salută implicarea SUA în relația cu Myanmar și se așteaptă la discuții în cadrul ASEAN despre viitorul țării
Thailanda salută implicarea SUA în relația cu Myanmar și se așteaptă la discuții la summitul Asociației Națiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN) din noiembrie, de la Manila, despre cum să procedeze cu membrul exclus după lovitura de stat militară din 2021, a declarat vineri ministrul de externe Sihasak Phuangketkeow pentru Reuters. SUA și
Cehia: Coaliția avansează în reforma mass-media printr-un vot rapid în timpul nopții
Coaliția de guvernare din Cehia, într-un vot rar în timpul nopții de vineri spre sâmbătă, a avansat în modificarea finanțării media publice, depășind astfel un prim obstacol parlamentar în pofida criticilor că aceasta ar putea slăbi independența radiodifuzorului public, informează sâmbătă Reuters. Guvernul p
Liderul Kim Jong Un cere consolidarea armatei nord-coreene în mijlocul tensiunilor cu Coreea de Sud
Liderul nord-coreean Kim Jong Un a îndemnat la întărirea armatei țării sale și la transformarea sa ''cât mai rapid și simultan'' într-o forță armată de elită, a afirmat sâmbătă agenția de stat KCNA, în plină tensiune la granița cu Coreea de Sud, informează EFE. ''Forța armatei noastre
Guvernul ucrainean anunță că Starlink funcționează din nou fără restricții
Ministerul Apărării din Ucraina a confirmat sâmbătă că serviciul militar Starlink folosit de armată funcționează din nou la viteze de peste 160 km/h, după ce vineri președintele Volodimir Zelenski își exprimase regretul că restricțiile erau încă în vigoare în pofida declarațiilor Casei Albe, informează EFE. '&
Iranul avertizează că nu va permite revenirea navelor de război americane în Golful Persic
Forțele armate iraniene au avertizat sâmbătă că nu vor permite sub nicio formă revenirea navelor militare americane în Golful Persic, pe fondul speculațiilor despre o posibilă escaladare a conflictului dintre cele două țări, informează EFE. ''Nu vom permite, sub nicio formă și în niciun moment, ca navele militare amer
Președintele iranian Masoud Pezeshkian se va întâlni cu Vladimir Putin marți la Moscova (media)
Președintele iranian Masoud Pezeshkian urmează să se întâlnească marți cu omologul său rus Vladimir Putin la Moscova, unde va merge pentru a participa la o reuniune a țărilor exportatoare de gaze, informează sâmbătă AFP. Rusia și Iranul, două dintre țările cele mai puternic sancționate din lu
Slovacia: Alegeri regionale și locale sâmbătă, un test pentru premierul Fico
Aproximativ 4,4 milioane de alegători cu drept de vot din Slovacia sunt chemați la vot sâmbătă pentru a-și alege consiliile regionale și municipale, un scrutin văzut ca un barometru al stării de spirit a publicului înainte de următoarele alegeri parlamentare, care vor avea loc cel târziu până în septembrie 2027, informează dpa.
Pentagonul desemnează Institutele Confucius din SUA drept o amenințare la adresa securității naționale
Departamentul american al Apărării a desemnat centrele culturale finanțate de China din campusurile universitare, cunoscute sub denumirea de Institutele Confucius, drept o amenințare la adresa securității naționale a SUA, a declarat vineri secretarul apărării Pete Hegseth, informează sâmbătă Reuters. Washingtonul a acuzat de mult timp In
SUA: Directorul Informațiilor Naționale avertizează că Iranul a intensificat planurile de a ataca funcționari americani
Un memorandum trimis vineri de directorul Informațiilor Naționale al Statelor Unite, Jay Clayton, secretarului de stat Marco Rubio afirmă că Iranul și-a intensificat ''substanțial'' planurile de a ataca oficiali americani, atât în Orientul Mijlociu, cât și în alte regiuni, informează sâmbătă EFE. D
Secretarul de stat american Marco Rubio face apel la cubanezi să colaboreze cu CIA
Șeful diplomației americane Marco Rubio i-a îndemnat vineri pe ''cei care doresc o schimbare pozitivă în Cuba'' să se îndrepte către CIA, pe fondul intensificării presiunilor Washingtonului asupra insulei comuniste, transmite sâmbătă AFP. Un apel care se remarcă din mai multe puncte de vedere, mai î
VIDEO Statele Unite ar putea ataca Iranul în acest weekend, afirmă un diplomat american
Statele Unite ar putea ataca Iranul chiar în acest weekend, a declarat vineri emisarul american Tom Barrack, după amenințările tot mai dese ale Washingtonului și Israelului din ultimele zile, relatează AFP. 'Ar putea avea loc un atac în acest weekend? Absolut', a spus Tom Barrack, ambasador al SUA la Ankara și emisar specia
VIDEO SUA: Foști oficiali FBI, acuzați că au mințit în Congres cu privire la anchetele care îl vizau pe Hunter Biden
Departamentul de Justiție american a pus sub acuzare doi foști oficiali de rang înalt din cadrul FBI pentru că au mințit în Congresul SUA cu privire la informațiile pe care le dețineau despre anchetele care îl vizau pe Hunter Biden, fiul fostului președinte Joe Biden, potrivit unor documente judiciare făcute publice vineri, relatează Reuters.
Comemorarea Revoluției ungare din 1956/Peter Magyar afirmă că Ungaria dorește să fie un aliat de încredere în UE
Premierul ungar Peter Magyar a declarat vineri că țara sa depune eforturi să fie un aliat de încredere în Uniunea Europeană, în încercarea de a recâștiga încrederea partenerilor săi europeni după cei cei 16 ani la putere ai lui Viktor Orban, relatează AFP. Discursul său, rostit în ziua în care Ungaria marchează 7













