VIDEO Parlamentul irakian şi-a reluat sesiunea, întreruptă de altercaţii, şi l-a reales preşedinte pe Mohamed al-Halbusi
Deputaţii irakieni l-au reales duminică în funcţia de preşedinte al Parlamentului în noua legislatură pe influentul deputat sunnit Mohamed al-Halbusi, informează AFP.
Votul a fost precedat de altercaţii în sala de plen ce au dus la întreruperea sesiunii inaugurale şi la spitalizarea celui mai în vârstă parlamentar, după ce ar fi fost agresat de un alt deputat.
Procesul de alegere a preşedintelui a fost perturbat deoarece blocurile politice concurente au pretins fiecare că deţin majoritatea parlamentară, discuţiile degenerând. Videoclipuri filmate de parlamentari îi arătau pe aleşi ţipând unii la alţii.
Deputatul Mahmud al-Mashhadani, de 73 de ani, care în calitate de cel mai în vârstă parlamentar fusese însărcinat să prezideze şedinţa pentru alegerea preşedintelui noului parlament, a fost spitalizat după ce ar fi fost agresat de un alt deputat.
O sursă parlamentară a explicat pentru EFE că mai mulţi deputaţi au organizat o revoltă în parlament după ce al-Mashhadani a suspendat sesiunea pentru a delibera asupra voturilor pentru alegerea preşedintelui parlamentului, care a fost respinsă de Blocul Sadrist, condus de clericul şiit populist Muqtada al-Sadr, care a obţinut 73 din cele 329 de mandate la recentele alegeri.
Sadriştii, o mişcare susţinută în principal de clasele mai sărace ale populaţiei şiite irakiene, au venit la prima sesiune a Parlamentului purtând giulgiuri albe, o ţinută purtată des de Sadr însuşi, precum şi de răposatul său tată şi fondator al mişcării, în semn de martiriu.
Demonstrations in front of the #Iranian parliament in #Tehran
— Venkatesh Ragupathi (@venkatesh_Ragu) January 9, 2022
Employees demonstrate outside the Iranian parliament demanding better wages & meeting their demands.
Protesters chanting "Liar! Shame on you" against Parliament Speaker Mohammad Bagher Ghalibaf. pic.twitter.com/GzlCo95owa
După altercaţie, sesiunea a fost reluată sub conducerea lui Khaled al-Daraji, al doilea cel mai în vârstă deputat.
Mashhadani, a cărui stare de sănătate nu este cunoscută deocamdată, candida el însuşi la preşedinţia parlamentului în această legislatură, alături de fostul preşedinte al legislativului Mohamed al-Halbusi, liderul formaţiunii Taqaddum, cea mai votată în rândul musulmanilor suniţi din Irak la alegerile din 10 octombrie.
Prima reuniune a parlamentului unicameral al Irakului, care numără 329 de deputaţi aleşi pentru un mandat de patru ani, este dedicată alegerii preşedintelui şi a doi adjuncţi ai acestuia.
Parlamentul are la dispoziţie 30 de zile de la prima sesiune pentru a alege noul preşedinte al ţării. Acesta din urmă trebuie să numească un prim-ministru, ales de cea mai mare coaliţie. Odată numit, prim-ministrul are la dispoziţie 30 de zile pentru a forma un guvern.
Conform "mouhasasa", un sistem de cote religioase şi etnice instaurat în Irak după căderea dictatorului Saddam Hussein, preşedintele parlamentului trebuie să fie un musulman sunnit, premierul este un şiit, iar preşedintele un kurd.AGERPRES/(AS - editor: Mariana Ionescu, editor online: Alexandru Cojocaru)
Sursa foto: www.iranpress.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Președinta CPI critică sancțiunile impuse instanței de SUA și promite să continue misiunea acesteia
Președinta Curții Penale Internaționale (CPI), Tomoko Akane, a dat asigurări, într-o declarație adresată luni Adunării Generale a ONU, că instanța își va continua activitatea în sprijinul victimelor infracțiunilor grave, în pofida încercărilor Statelor Unite de a-i submina misiunea, transmite Kyodo. Jurista japone
Regatul Unit și UE au convenit un proiect de acord care să elimine birocrația Brexit în exportul de alimente
Regatul Unit și Uniunea Europeană au convenit un proiect de acord pentru a elimina birocrația Brexit în exportul de alimente în perspectiva summitului bilateral care va avea loc luna aceasta, potrivit informațiilor difuzate marți de BBC, relatează EFE. Proiectul de 200 de pagini a fost distribuit la Bruxelles țărilor membre UE pent
SUA intenționează să solicite fonduri suplimentare din partea NATO pentru programul de sprijinire cu arme a Ucrainei
SUA se pregătesc să solicite aliaților din NATO să ofere finanțare suplimentară pentru un program cheie de livrare de arme în sprijinul Ucrainei, în contextul în care Washingtonul încearcă să acopere un deficit de finanțare de mai multe miliarde de dolari, pe fondul continuării asistenței militare pentru Kiev, a relatat luni Bloomberg, citat d
Eforturile diplomatice nu apropie un acord între SUA și Iran
Iranul și Statele Unite sunt departe de un acord pentru încheierea războiului, în ciuda eforturilor diplomatice intense pentru a împiedica măcar reactivarea conflictului după alegerile din SUA, a declarat marți agenției Reuters un înalt oficial iranian. Americanii au efectuat luni noaptea atacuri 'defensive' asu
Alegeri SUA/ Departamentul de Justiție acuză 63 de străini de infracțiuni electorale, între care zeci de latino-americani
Departamentul de Justiție al Statelor Unite (DOJ) a anunțat luni că a formulat acuzații împotriva a 63 de persoane, între care câteva zeci de origine latino-americană, pentru presupuse infracțiuni electorale, cum ar fi votul ilegal și înregistrarea frauduloasă a alegătorilor, informează EFE. Acuzațiile includ revendicar
Alegeri SUA/ Președintele Donald Trump va urmări ziua electorală de la Casa Albă
Președintele american Donald Trump va rămâne marți la Casa Albă, în timpul alegerilor de la jumătatea mandatului, în care este în joc majoritatea republicană din Congres, informează EFE. Conform programului oficial al președintelui, publicat luni, Trump va organiza un eveniment privat la reședința prezidențială pentru a
Alegeri SUA/ Americanii, nemulțumiți de situația economică, votează la scrutinul de la jumătatea mandatului
Americanii votează marți în scrutinul de la jumătatea mandatului, care va decide dacă Partidul Republican al președintelui Donald Trump își va menține controlul asupra Congresului SUA. Alegătorii sunt preocupați de economie, iar prețurile ridicate - și care continuă să crească - reprezintă o problemă majoră. Mulți americani consideră că de vină pentru ace
Alegeri SUA/ Scrutinul, un punct de cotitură pentru cel de-al doilea mandat al președintelui Donald Trump
Alegerile intermediare din SUA, din 3 noiembrie, se prefigurează a fi un punct de cotitură pentru cel de-al doilea mandat al președintelui american Donald Trump, comentează dpa. Sondajele indică faptul că republicanii lui Trump și-ar putea pierde majoritatea, și așa redusă, în Camera Reprezentanților și, eventual, chiar în Senat -
Premierul landului Bavaria pledează pentru o zonă de liber schimb a UE cu țările arabe
Premierul landului german Bavaria, Markus Soder, a pledat pentru crearea unei zone de liber schimb între Europa și lumea arabă, relatează dpa. Europa, și Germania în special, ar trebui să susțină această inițiativă, a îndemnat luni liderul Uniunii Creștin-Sociale (CSU, formațiunea 'soră' din Bavaria a Uniunii Creștin-
Cancelarul german Friedrich Merz anunță sosirea președintelui ucrainean Volodimir Zelenski la Berlin
Cancelarul german Friedrich Merz a anunțat marți dimineață sosirea în aceeași zi la Berlin a președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, transmit AFP, Reuters și dpa. ''Va fi lângă mine la amiază'', a declarat Merz într-un discurs pronunțat în fața Camerei de comerț și industrie din Berlin (IHK Berlin).
Zelenski condamnă atacul masiv rusesc de noaptea trecută asupra infrastructurii energetice ucrainene, cu peste 70 de rachete
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a condamnat marți noul atac masiv împotriva infrastructurii energetice ucrainene, lansat de forțele Kremlinului noaptea trecută cu peste 70 de rachete și aproape 300 de drone, relatează EFE. 'Rușii au lansat în timpul nopții un atac complex și masiv, îndreptat în special &ic
Războiul se extinde în Marea Neagră, testând liniile roșii ale NATO (Reuters)
După ce în luna octombrie șapte nave cargo au fost lovite în apropierea coastelor României și Bulgariei, state membre ale NATO, alianța militară condusă de SUA a declarat că va desfășura avioane pentru patrulare, radare și drone pentru a-și consolida flancul estic în Marea Neagră, notează marți Reuters. Trei zile mai t&
Spania: Tabăra instalată în centrul Madridul în semn de protest față de criza locuințelor a fost desființată de autorități
Tabăra activiștilor pentru dreptul la locuințe instalată de peste o lună într-o piață din centrul Madridului a fost dezafectată în noaptea de luni spre marți, au anunțat autoritățile și organizatorii mișcării, transmit EFE și AFP. 'Evacuarea taberei din Puerta del Sol a avut loc fără confruntări sau incidente violente', au
O instanță din SUA interzice presiunile Washingtonului asupra statelor privind votul fără cetățenie
Judecătoarea districtuală Tanya Chutkan a interzis luni guvernului de la Washington să continue demersuri despre care susține că ar împiedica votul celor care nu au cetățenia americană, măsuri criticate pentru că ar putea încălca dreptul la vot al unor alegători legitimi și autoritatea fiecărui stat în procesul electoral, transmite Reuters.
Zelenski spune că atacul asupra aplicației rusești de alertă a fost o răzbunare
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat luni că țara sa a piratat sistemul rus de avertizare asupra raidurilor aeriene ca răspuns la un atac cibernetic al Rusiei asupra propriei aplicații de avertizare a populației, informează marți dpa. 'Noi doar răspundem la atacurile lor', a declarat președintele Volodimir Zelenski pent














