SUA: Casa Albă nu va participa la audierea de punere sub acuzare de miercuri din Camera Reprezentanţilor
Casa Albă a comunicat duminică democraţilor din Camera Reprezentanţilor că preşedintele Donald Trump nu va trimite un avocat pentru a participa la o audiere ce va avea loc în această săptămână, invocând lipsa unei "corectitudini fundamentale", informează Reuters şi dpa.
Decizia Casei Albe vine ca răspuns la primul dintre cele două termene cruciale ce i-au fost comunicate în această săptămână, când democraţii se pregătesc să îşi mute atenţia de la faza de documentare la cea de examinare a posibilelor acuzaţii de conduită incorectă pe care Trump le-ar fi avut în relaţia cu Ucraina în cadrul anchetei ce vizează declanşarea unei proceduri de punere sub acuzare şi destituire a preşedintelui SUA.
Comisia juridică a Camerei Reprezentanţilor, însărcinată să evalueze acuzaţiile cunoscute sub numele de articole de punere sub acuzare i-a acordat răgaz preşedintelui Trump până duminică la ora 18 p.m. (23:00 GMT) pentru a comunica dacă va trimite un avocat să ia parte la şedinţa de miercuri a comisiei juridice.
"Nu putem preconiza în mod echitabil să participăm la o audiere în timp ce martorii nu au fost încă numiţi şi continuă să fie neclar dacă comisia juridică va asigura preşedintelui un proces echitabil prin audieri suplimentare", se arată în scrisoarea de răspuns a avocatului Casei Albe Pat Cipollone adresată preşedintelui comisiei juridice din Camera Reprezentanţilor Jerrold Nadler.
Cipollone menţionează "absenţa completă a respectării procedurilor şi a echităţii fundamentale care să fie acordate preşedintelui" în procedura de punere sub acuzare. El a adăugat că din partea Casei Albe va veni un răspuns la o altă solicitare ce are termen limită ziua de vineri, în legătură cu decizia preşedintelui Trump de a recurge sau nu la apărare în următoarele etape ale procedurii de punere sub acuzare.
Nadler a stabilit un al doilea termen limită pentru vineri, ora 17:00 p.m. (22:00 GMT), pentru ca Trump să comunice dacă el sau avocatul său vor participa la procedurile suplimentare preconizate să se desfăşoare săptămâna viitoare şi în care vor fi examinate probele împotriva sa.
Trei grupuri de anchetă, conduse de Comisia pentru informaţii din Camera Reprezentaţilor, urmează să publice un raport oficial în această săptămână, marţi, după întoarcerea parlamentarilor din vacanţa de Ziua Recunoştinţei.
Raportul va conţine probele adunate de comisiile pentru informaţii, afaceri externe şi supraveghere.
Luni seara, membrii comisiei pentru informaţii vor examina raportul într-un format restrâns, urmând ca în formula completă, comisia să îl studieze şi să îl voteze marţi. Raportul va fi transmis ulterior comisiei juridice.
Preşedintele Donald Trump neagă constant comiterea vreunei infracţiuni, apreciind că punerea sa sub acuzare este o făcătură şi o vânătoare de vrăjitoare. AGERPRES/(AS - autor: Raluca Anghel, editor online: Daniela Juncu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
#Ucraina: Reuniune la Paris pentru finanțarea reparării structurii de protecție de la centrala nucleară de la Cernobîl
Guvernul francez găzduiește luni dimineață la Paris o 'conferință a donatorilor' pentru a strânge fondurile rămase necesare pentru repararea structurii de protecție de la centrala nucleară dezafectată de la Cernobîl, avariată în urma unui atac cu dronă rusesc la începutul anului 2025, relatează AFP. 'Am str&
Columbia: Fostul președinte Petro, acuzat că a atribuit contracte publice în schimbul relațiilor sexuale
Fostul președinte columbian de stânga Gustavo Petro face obiectul unei anchete în urma unei plângeri din partea unei femei care îl acuză că a atribuit contracte publice în schimbul relațiilor sexuale, a declarat sâmbătă președintele Curții supreme a țării, relatează luni AFP. Gustavo Petro a condus țara între 2
Anchetă internă privind o presupusă operațiune de spionaj asupra CEO-ului Nvidia, care recunoaște o relație extraconjugală
Consiliul de administrație al Nvidia, gigantul american din domeniul semiconductorilor, a lansat duminică o anchetă independentă în urma dezvăluirilor despre o posibilă operațiune de spionaj chineză care l-a vizat pe directorul general al Nvidia, Jensen Huang, care a recunoscut o aventură extraconjugală, relatează luni AFP. Această dezvă
Paraguay: Percheziții la domiciliul președintelui destituit în legătură cu criza bancară
Justiția paraguayană a percheziționat duminică domiciliul fostului președinte Santiago Pena, în cadrul anchetei privind prăbușirea Ueno Bank, pentru care a fost destituit, a informat parchetul, transmite AFP. Criza bancară, care a declanșat rapid o criză politică, a izbucnit marți odată cu plasarea sub tutelă pentru insolvabilitate a Uneo Bank de către B
Trump susține că propunerea de a-l numi pe șeful organizației de MMA ca purtător de cuvânt a fost o glumă
Președintele american Donald Trump susține că propunerea de a-l numi pe Dana White, șeful UFC, cea mai importantă organizație de arte marțiale mixte (MMA) din lume, în funcția de secretar de presă al Casei Albe a fost o glumă, relatează AFP. 'Glumeam doar, dar lui Dana îi place ideea', le-a declarat Trump duminică reporterilor de pe pista a
Premierul Peter Magyar, în vizită la Berlin pentru consolidarea politicii externe proeuropene a Ungariei
Premierul ungar Peter Magyar începe luni o vizită de două zile în Germania, la șase luni după preluarea mandatului și adoptarea de către Budapesta a unei noi politici externe proeuropene, relatează AFP. Din mai, Magyar și echipa sa depun eforturi pentru a depăși era naționalistului Viktor Orban și pentru a repara relațiile cu UE, în special c
Autorul atacului armat de la Cracovia a murit la spital (poliția poloneză)
Autorul atacului armat care a ucis șase oameni în centrul orașului Cracovia, sâmbătă, în cadrul unui incident fără precedent în Polonia, a murit la spital, a anunțat p
Rubio vorbește despre progrese privind 'arhitectura de securitate' după războiul din #Ucraina
Secretarul de stat american Marco Rubio a vorbit duminică despre progrese în legătură cu modul în care ar putea arăta 'arhitectura de securitate' a Ucrainei și Europei după războiul dintre Moscova și Kiev, adăugând că discuțiile din această săptămână ar putea duce la noi pași înainte, relatează AFP. Rubio
Trump vorbește despre o posibilă întâlnire cu Xi și Putin în China
Președintele american Donald Trump a anunțat duminică o întâlnire probabilă cu omologii săi chinez și rus, Xi Jinping și Vladimir Putin, în noiembrie, la summitul APEC din China, pentru a discuta despre încheierea războiului din Orientul Mijlociu, relatează AFP. 'Merg în China', le-a declarat Trump reporterilor, 'iar u
Discuțiile Iranului cu SUA sunt blocate după șocul alegerilor americane, potrivit ministrului iranian de externe
Eforturile diplomatice intensificate recent pentru soluționarea conflictului din Orientul Mijlociu sunt acum oprite în urma 'șocului' provocat de înfrângerea republicanilor președintelui american Donald Trump în alegerile de la jumătatea mandatului, a declarat duminică ministrul iranian de externe Abbas Araghchi, potrivit AFP.
VIDEO Administrația Trump amenință democrații cu represalii judiciare dacă inițiază anchete motivate politic împotriva republicanilor
Procurorul general al SUA, Todd Blanche, un aliat al președintelui republican Donald Trump, a avertizat duminică asupra posibilității lansării unor investigații împotriva politicienilor democrați care s-ar folosi de noua lor majoritate din Congres pentru a iniția anchete motivate politic contra membrilor și aliaților administrației republicane, relatează agenți
SUA: Senatorul Jon Ossoff se impune într-un sondaj intern ca favorit al democraților pentru candidatura la președinție
Recent realesul senator american Jon Ossoff, din statul Georgia, s-a impus în fruntea unui sondaj privind preferințele pentru candidatura prezidențială a Partidului Democrat pentru alegerile din 2028, sondaj realizat în cadrul convenției progresiste Crooked Con, care a avut loc în acest weekend la Washington, relatează duminică agenția EFE.
VIDEO Rusia: Placă comemorativă la Moscova pentru fostul șef al spionajului est-german Markus Wolf
O placă comemorativă dedicată șefului spionajului est-german, Markus Wolf, ai cărui agenți au provocat demisia cancelarului vest-german Willy Brandt, a fost amplasată la Moscova, relatează duminică agenția dpa. Un basorelief din bronz, realizat de sculptorul Vladimir Ivanov, și o placă de granit au fost montate pe fațada unei clădiri din centr
Israel: Gadi Eisenkot a primit oficial mandatul să formeze guvernul
Președintele israelian Isaac Herzog i-a încredințat oficial duminică mandatul de a forma viitorul guvern lui Gadi Eisenkot, liderul principalului bloc de opoziție față de premierul în exercițiu Benjamin Netanyahu, subliniind că Israelul are acum în față o nouă realitate politică după alegerile de la jumătatea mandatului care au avut loc în SUA
Trump consideră că SUA au făcut un 'pas uriaș înapoi în istorie' odată cu victoria democraților la alegerile intermediare
Președintele american Donald Trump crede că Statele Unite au făcut 'un pas uriaș înapoi în istorie' odată cu înfrângerea republicanilor săi în fața democraților la alegerile de la jumătatea mandatului, promițând în același timp că republicanii se vor întoarce 'mai mari și mai puternici ca niciodată', rel







