Social-democraţii germani şi-au ales o conducere care poate ameninţa coaliţia cu Angela Merkel

Ministrul german de finanţe şi vicecancelar în guvernul condus de Angela Merkel, Olaf Scholz, a pierdut sâmbătă alegerile interne din cadrul Partidului Social-Democrat german (SPD), la conducerea acestuia fiind aleşi doi politicieni care ar putea ameninţa continuarea coaliţiei cu creştin-democraţii cancelarului Angela Merkel, relatează agenţiile AFP şi EFE.
Tandemul format din Norbert Walter-Borjans şi Saskia Esken, foarte critici faţă de această coaliţie, a fost ales la preşedinţia bicefală a SPD de 53,06% dintre membrii partidului care au votat, faţă de 45,33% cât a obţinut tandemul pe care Olaf Scholz l-a format cu Klara Geywitz.
Circa 54% din cei 426.630 de membri ai SPD au participat la acest scrutin, care a fost precipitat de demisia de la conducerea partidului anunţată în iunie de Andrea Nahles, la numai un an după ce ea devenise prima femeie preşedinte al acestei formaţiuni ce are o istorie de peste 150 de ani.
Andrea Nahles cedase în faţa tensiunilor interne apărute în partid după ce acesta a pierdut în ultimii ani constant din popularitate la ultimele runde de alegeri, sondajele cotând în prezent SPD la numai 13-14% din intenţiile de vot, mai puţin decât Verzii sau extrema dreaptă.
Norbert Walter-Borjans şi Saskia Esken, aleşi la conducerea SPD după o nouă formulă a unui tandem paritar, au promis că vor reexamina acordul privind ''Marea Coaliţie'' cu conservatorii cancelarului Angela Merkel, aşa cum prevede o clauză privind o asemenea analiză la jumătate de mandat inclusă în acordul încheiat în 2018.
Cei doi noi lideri ai SPD, puţin cunoscuţi publicului până în prezent, au un program plasat mai la stânga şi cer mai multe politici sociale şi investiţii. Walter-Borjans şi Saskia Esken critică politica economică a ''datoriilor zero'', susţinută de Scholz, sau timiditatea actualului guvern în materie de mediu. Ei au fost de altfel sprijiniţi de mişcarea foarte activă a ''Tinerilor socialişti'' şi de ramura germană a ONG-ului ''Fridays for future'', mişcarea împotriva schimbărilor climatice iniţiată de adolescenta activistă suedeză Greta Thunberg.
Noua conducere mai trebuie validată şi de Congresul federal al SPD, care se va desfăşura între 6 şi 8 decembrie la Berlin. AGERPRES/(AS - editor: Sorin Popescu, editor online: Daniela Juncu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO #Ucraina se bazează pe creșterea producției de arme în străinătate (ministrul apărării)
Guvernul ucrainean se bazează pe creșterea producției în colaborare cu partenerii europeni pentru furnizarea de arme și muniții, a declarat miercuri, la Bruxelles, ministrul ucrainean al apărării, Rustem Umerov, după o reuniune a grupului de contact pentru apărarea Ucrainei - cunoscut ca Grupul de la Ramstein, relatează dpa și Reuters. R
#Ucraina: Zelenski cere să nu se manifeste 'slăbiciune' față de Putin
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski, a cerut miercuri să nu se manifeste 'slăbiciune' față de Vladimir Putin, în urma unei convorbiri telefonice între președintele rus și Donald Trump, în cursul căreia primul a avertizat cu o 'ripostă' la recentele atacuri ucrainene, relatează AFP. 'Dacă lumea reacți
Apel la încetarea focului în Gaza: SUA au recurs din nou la veto în Consiliul de Securitate al ONU
Statele Unite au blocat din nou miercuri Consiliul de Securitate al ONU să ceară încetarea focului și acces umanitar în Gaza, acuzând textul că 'subminează' eforturile diplomatice pentru un armistițiu, relatează AFP . Textul prezentat de cei zece membri nepermanenți ai Consiliului de Securitate a întrunit 14 voturi pentru și unu
Uniunea Europeană cere statelor membre să diminueze rapid utilizarea resurselor de apă
Comisia Europeană a cerut miercuri statelor europene să diminueze utilizarea resurselor de apă până în 2030 din cauza stresului hidric cauzat de încălzirea globală, relatează AFP. 'Deja astăzi, 30% din terenurile europene se confruntă cu deficit de apă în fiecare an (...). Viitorul nostru depinde de modul în c
După o convorbire de peste o oră cu președintele rus, Trump nu vede o rezolvare imediată a războiului din #Ucraina
Președintele american, Donald Trump, a vorbit miercuri la telefon cu președintele rus, Vladimir Putin, despre Ucraina și Iran. După convorbirea ce a durat mai mult de o oră, Trump a scris pe rețeaua Truth Social c
UPDATE Kremlinul califică drept "pozitivă" şi "productivă" convorbirea telefonică dintre Trump şi Putin
Kremlinul a calificat miercuri convorbirea telefonică de o oră dintre președintele rus Vladimir Putin și omologul său american Donald Trump drept 'pozitivă' și 'productivă', afirmând că cei doi lideri au convenit să 'rămână în contact permanent', relatează AFP. 'În urma convorbirii, cei doi l
Kaja Kallas: Alegerile parlamentare din toamnă din Republica Moldova, 'țintă a razboiului hibrid purtat de Moscova'
Alegerile parlamentare din toamnă din Republica Moldova vor fi o țintă a războiului hibrid al Rusiei, a declarat miercuri șefa diplomației europene Kaja Kallas, cu ocazia celui de-al 9-lea Consiliu de Asociere Republica Moldova - UE, desfășurat în aceeași zi la Bruxelles, relatează Radio Chișinău. 'Alegerile parlamentare din Republica Moldova vo
Zelenski îi propune lui Putin o încetare a focului până la o întâlnire, dar liderul de la Kremlin respinge oferta
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a propus miercuri instituirea unui armistițiu până la desfășurarea unei întâlniri cu președintele rus Vladimir Putin, dar acesta a respins atât armistițiul, cât posibilitatea unei întâlniri, relatează Reuters, EFE și Ukrainska Pravda. 'Propunerea mea, pe care cred că parten
Rusia: Putin acuză Kievul că a vrut să 'perturbe' negocierile comandând exploziile feroviare din weekend
Președintele rus Vladimir Putin a acuzat miercuri Ucraina că a comandat exploziile feroviare produse în două regiuni din Rusia în weekend, el apreciind că atacurile 'teroriste' au vizat să saboteze discuțiile ruso-ucrainene, transmite AFP. 'Toate crimele comise împotriva civililor, mai ales a femeilor și copiilor, în preziua
Ministrul german de externe afirmă că Berlinul este în continuare pregătit să sprijine Israelul cu livrări de arme
Ministrul german de externe Johann Wadephul a apărat miercuri în fața deputaților sprijinul țării sale pentru Israel, inclusiv prin livrări de arme din ce în ce mai controversate, în timpul unei ședințe în Bundestag marcate de incidente, relatează AFP. 'Germania va continua să sprijine statul Israel, inclusiv prin livrări de arme
#Ucraina: Condițiile de pace prezentate de Moscova la discuțiile de la Istanbul sunt 'ultimatumuri', denunță Zelenski
Condițiile de pace propuse de Moscova la discuțiile de luni de la Istanbul sunt 'ultimatumuri' inacceptabile pentru Kiev, a denunțat miercuri președintele ucrainean Volodimir Zelenski, care a făcut din nou apel la desfășurarea unei reuniuni cu omologii săi rus Vladimir Putin și american Donald Trump și cu participarea sa, relatează AFP. Continuarea dis
UE dorește să prelungească protecția acordată refugiaților ucraineni, dar începe un proces de reflecție asupra viitorului lor
Comisia Europeană a propus miercuri prelungirea cu un an, până în martie 2027, a protecției acordate refugiaților ucraineni în UE și s-a angajat pentru prima dată într-o reflecție asupra viitorului lor, transmite AFP. Ucrainenii care au fugit de conflictul cu Rusia beneficiază din martie 2022 de un statut unic care le permite să
Țările de Jos: Geert Wilders a explicat în parlament de ce partidul său a rupt coaliția de guvernare
Liderul partidului olandez de extremă dreapta PVV (Partidul pentru Libertate), Geert Wilders, a explicat miercuri în parlament că partidul său a părăsit coaliția de guvernare întrucât nu a găsit susținere din partea aliaților în rezolvarea mai multor aspecte legate de problema migrației: 'încetarea definitivă' a acordării de azil migranț
Microsoft își consolidează cooperarea cu guvernele europene în materie de securitate cibernetică
Microsoft își va aprofunda cooperarea cu guvernele europene în domeniul securității cibernetice, furnizând autorităților mai multe informații obținute prin intermediul instrumentelor sale de inteligență artificială (AI), a anunțat miercuri compania, relatează AFP. Acest 'program de securitate european' (European Security Program) lans
Germania: Guvernul vrea să faciliteze declararea anumitor țări de origine ca sigure, în încercarea de a reduce numărul solicitanților de azil
Guvernul german vrea să faciliteze declararea anumitor țări de origine ca sigure, în cadrul politicii de reducere a numărului de solicitanți de azil, a indicat miercuri ministrul de interne Alexander Dobrindt, transmite Reuters. Conform planului convenit în ședința de guvern de miercuri, nu va mai fi necesară aprobarea din partea Bundesrat - camera