Toate firmele din Ucraina vor plăti, de la 1 ianuarie 2025, un impozit militar
Cernăuţi - Trimisul special al Agerpres, Cristian Lupaşcu, transmite: Toate firmele din Ucraina vor plăti, de la 1 ianuarie 2025, un impozit militar, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, directorul Centrului de afaceri româno-ucrainean din Cernăuţi, Liviu Rusu. Potrivit acestuia, atât întreprinderile, cât şi persoanel
Germania: Un social-democrat, reales prim-ministru în landul Brandenburg după un acord de coaliţie cu BSW
Social-democratul german Dietmar Woidke a fost reales miercuri pentru un nou mandat de premier al landului estic Brandenburg, transmite dpa. Woidke, care deţine această funcţie din 2013, va conduce o coaliţie între SPD şi Alianţa Sahra Wagenknecht (BSW), partid populist autointitulat 'conservator de stânga', fondat prin des
Afganistan: Ministrul pentru refugiaţi, ucis într-o explozie la sediul ministerului său
Ministrul afgan pentru refugiaţi, Khalil Ur-Rahman Haqqani, a fost ucis miercuri într-o explozie produsă în interiorul ministerului său, la Kabul, transmit AFP şi Reuters. ''O explozie a avut loc la Ministerul pentru Refugiaţi şi putem confirma că ministrul Khalil Ur-Rahman Haqqani şi-a pierdut viaţa. Şi alţi colegi au fost
Rusia le transmite cetăţenilor săi să evite călătoriile în Occident
Rusia a declarat miercuri că relaţiile cu Statele Unite sunt atât de conflictuale încât cetăţenii ruşi nu ar trebui să călătorească în SUA, Canada şi unele ţări UE, deoarece riscă să fie "vânaţi" de autorităţile americane, relatează Reuters. Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharov
Preşedintele rus Vladimir Putin şi premierul ungar Viktor Orban au discutat despre războiul din Ucrania
Preşedintele rus Vladimir Putin şi premierul Ungariei, Viktor Orban, au discutat miercuri la telefon despre războiul din Ucraina şi cooperarea energetică bilaterală, informează EFE, care citează un comunicat al Kremlinului. "A avut loc un schimb substanţial de opinii cu privire la conflictul din Ucraina. Viktor Orban şi-a exprimat interesul de a sprijini
Kremlinul spune că este în contact cu noile autorităţi din Siria în legătură cu bazele ruseşti
Kremlinul a declarat miercuri că doreşte o situaţie "stabilizată cât mai curând posibil" în Siria după căderea aliatului său Bashar al-Assad şi a condamnat loviturile Israelului şi desfăşurarea sa militară în apropierea Înălţimilor Golan ocupate, relatează AFP. "Am dori ca situaţia din ţară (Siria) să fie stabilizat
Siria: Premierul de tranziţie Mohammad al-Bashir le cere sirienilor din străinătate să se întoarcă în ţară
Noul premier care conduce guvernul de tranziţie din Siria, Mohammad al-Bashir, le-a cerut sirienilor din străinătate să se întoarcă în ţară pentru a permite Siriei "să prospere", într-un interviu publicat miercuri în cotidianul italian Corriere della Sera, relatează AFP. "Capitalul lor uman, experienţa lor vor permite ţăr
Rusia neagă acuzaţiile Kievului şi afirmă că #Ucraina a atacat un vehicul al AIEA care se îndrepta spre Zaporojie
Ministerul rus de externe a negat miercuri acuzaţiile Ucrainei de atac asupra unui vehicul al inspectorilor Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA) şi a dat asigurări că atacul a fost opera forţelor de la Kiev, informează EFE. "Pe 10 decembrie, în timpul unei rotaţii planificate a experţilor secretariatului AIEA la centrala nucleară Za
Vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, în vizită la Beijing, pentru discuţii cu înalţi oficiali chinezi
Fostul preşedinte al Federaţiei Ruse, în prezent vicepreşedinte al Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev se află în această săptămână la Beijing pentru discuţii cu lideri chinezi, a anunţat miercuri ministerul chinez de externe, transmite AFP. "Vizita domnului Medvedev în China (...) constituie un schimb la nivel &ic
Maia Sandu a reafirmat la NATO angajamentul Republicii Moldova pentru pacea şi securitatea regională
Parteneriatul pentru Pace între Republica Moldova şi NATO "a contribuit la un mediu mai sigur pentru cetăţeni, la întărirea capacităţilor de apărare ale armatei şi la rezilienţa societăţii noastre în ansamblu", a declarat marţi preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, în cadrul unei vizite la cartierul general al Alianţei Nord-Atlantice, u
Iran: Liderul suprem Ali Khamenei dă vina pe SUA şi Israel pentru căderea regimului preşedintelui sirian
Liderul suprem al Iranului, Ali Khamenei, a învinuit miercuri Statele Unite şi Israel pentru căderea regimului preşedintelui sirian Bashar al-Assad, un aliat al Teheranului care făcea parte din aşa-numita Axă a Rezistenţei, informează EFE. "Nu există nicio îndoială că ceea ce s-a întâmplat în Siria este produsul unui plan com
Israelul continuă să distrugă arsenalul armatei siriene, lansând peste 350 de atacuri în 4 zile
Aviaţia militară israeliană a continuat miercuri să distrugă arsenalul armatei preşedintelui sirian înlăturat Bashar al-Assad cu noi atacuri împotriva unor posturi de apărare aeriană şi radare, potrivit ONG-ului Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), care a calculat că numărul bombardamentelor israeliene a ajuns, în patru zile, la 350, informe
Donald Trump consideră că prioritară este rezolvarea conflictului din #Ucraina
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a declarat că, dintre multiplele crize aflate în desfăşurare în lume, prioritatea sa va fi "rezolvarea problemei Ucrainei cu Rusia", într-un interviu acordat revistei franceze Paris Match, publicat miercuri, transmite AFP. "Prioritatea este rezolvarea problemei Ucrainei cu Rusia. Aceste d
Coreea de Sud: Biroul preşedintelui, percheziţionat; fostul ministru al apărării a încercat să se sinucidă
Poliţia sud-coreeană a transmis miercuri că a percheziţionat biroul preşedintelui Yoon Suk Yeol după încercarea sa eşuată de a impune legea marţială în Coreea de Sud în urmă cu o săptămână, în timp ce, conform justiţiei, fostul ministru al apărării a încercat să se sinucidă în arest, relatează AFP. "Echipa special
China, ''foarte alertă'' împotriva separatiştilor taiwanezi, fără a recunoaşte încă manevrele organizate în jurul insulei
China a declarat miercuri că este "foarte alertă la forţele separatiste taiwaneze şi la complicitatea acestora cu forţele externe", în referire la desfăşurarea militară extinsă denunţată de Taiwan în jurul insulei şi despre care Beijingul păstrează tăcerea, transmite EFE. Purtătorul de cuvânt al Biroului pentru afaceri din Taiwan al












