Șase din zece români nu se simt împliniți profesional; femeile, mai afectate de sindromul 'burnout' (studiu)

Aproape două treimi dintre români (65%) nu se simt împliniți profesional, în timp ce o pondere similară au remarcat colegi afectați de sindromul burnout, arată rezultatele unui studiu de specialitate, publicate joi.
Conform cercetării Reveal Marketing Research, 35% dintre respondenți au declarat că sunt fericiți la locul de muncă, iar 60% dintre angajați susțin că iau măsuri antistres la birou, în creștere de la 51%, în 2024.
De asemenea, 65% din totalul celor chestionați afirmă că nu se simt împliniți profesional, principalele surse de stres la locul de muncă fiind volumul mare de muncă (64%), preluarea excesivă de responsabilități (50%), stagnarea salariului (45%) și interacțiunea cu clienți dificili (34%).
În plus, 66% dintre români declară că au remarcat colegi afectați de sindromul burnout, în special femeile (71% față de 62% în cazul bărbaților) și tinerii cu vârste cuprinse între 25-34 ani (74%).
'Angajații devin tot mai proactivi în prevenirea burnout-ului, iar procentul celor care iau măsuri anti-stres la locul de muncă crește de la 51% în 2024 la 60% în 2025. Această tendință este mai pronunțată în rândul tinerilor de 18-24 de ani (68%) și al celor cu vârste între 35-44 de ani (65%)', se menționează în studiu.
Potrivit sursei citate, în cazul femeilor, volumul de muncă ridicat generează un nivel de stres mai ridicat (68%, comparativ cu 61% în cazul bărbaților), în timp ce stagnarea salariului este o cauză mai des întâlnită în cazul bărbaților (49% față de 40% în cazul femeilor).
Pentru a face față stresului și epuizării cauzate de volumul mare de muncă, angajații recurg la diverse soluții. Astfel, 67% dintre români își iau concediu de odihnă, 54% se relaxează în timpul liber prin activități, precum ieșiri în oraș sau shopping, 39% petrec mai mult timp cu cei apropiați, 36% ascultă muzică, iar 32% aleg să ia pauze mai lungi și mai dese pentru a crea un mediu de lucru mai plăcut.
În același timp, doi din zece respondenți (21%) consideră schimbarea locului de muncă ca fiind o soluție potrivită, procentul fiind mai ridicat în rândul celor cu venituri peste 6.000 de lei (27%). Totodată, în cazul a 16% din totalul celor intervievați s-a observat o creștere a consumului de produse cum ar fi tutunul sau alcoolul pentru a gestiona stresul.
Studiul Reveal Marketing Research a fost realizat online, în perioada 17-21 februarie 2025, pe un eșantion de o mie de respondenți (dintre care 890 de persoane care lucrează), iar eroarea maximă de eșantionare este +/-3,1%, la un nivel de încredere de 95%. AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Badea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
ANPC a aplicat amenzi în valoare de 71.500 de lei și a oprit temporar activitatea la trei operatori economici
Comisarii din cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) au efectuat, vineri, o serie de acțiuni de control în cadrul Comandamentului de 1 Mai, în urma cărora au aplicat amenzi în valoare de 71.500 lei, iar în cazul a trei operatori economici au dispus măsura de oprire temporară a prestării serviciilor. până la remediere
Burduja: Am lansat în consultare un proiect de lege ce vizează finalizarea accelerată a marilor investiții hidroenergetice,începute de zeci de ani
Ministerul Energiei a lansat în dezbatere publică un proiect de lege care vizează finalizarea accelerată a marilor investiții hidroenergetice începute de zeci de ani și blocate, a anunțat vineri, ministrul de resort, Sebastian Burduja. Potrivit acestuia, proiectul de lege introduce un regim juridic special, aplicabil exclusiv acelo
Ministrul Finanțelor: Execuția bugetului pe primele trei luni reflectă provocările contextului economic intern și extern
Execuția bugetului pe primele trei luni ale anului reflectă provocările contextului economic intern și extern, precum și primele rezultate ale măsurilor luate pentru restabilirea echilibrului bugetar, a transmis, vineri, ministrul Finanțelor, Tanczos Barna. 'Reducerea cheltuielilor și creșterea investițiilor în economie trebuie continuate. Execuția b
Deficitul bugetar a urcat la 2,28% din PIB, după primele trei luni din 2025
Deficitul bugetar s-a situat la 2,28% din PIB, după primele trei luni din 2025, comparativ cu 2,04% din PIB în perioada similară a anului trecut, potrivit datelor publicate vineri de Ministerul Finanțelor. 'Execuția bugetului general consolidat în primele trei luni ale anului 2025 s-a încheiat cu un deficit de 43,66 miliarde lei, respectiv 2,2
Marcel Boloș și comisarul european Piotr Serafin au vizitat proiecte implementate din fonduri europene la Oradea
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, și comisarul european pentru Buget, luptă antifraudă și administrație publică, Piotr Serafin, au vizitat proiecte de succes implementate din fonduri europene la Oradea, potrivit unui comunicat de presă al ministerului. 'Salutăm inițiativa domnului comisar Serafin de a vizita statele membre pent
Apropierea de metrou poate crește prețul unei locuințe și cu 30% (analiză)
Două locuințe care dispun de caracteristici asemănătoare și se află în același cartier pot fi scoase la vânzare cu prețuri foarte diferite, atunci când una dintre acestea se află în imediata proximitate a unei stații de metrou și cealaltă nu, arată o analiză realizată de platforma Imobiliare.ro, publicată vineri. Conform sursei citate,
Producătorii auto se pot înscrie în Programul 'Rabla' 2025, începând din 30 aprilie (AFM)
Sesiunea de înscriere a producătorilor în cadrul Programului 'Rabla' 2025 va demara pe data de 30 aprilie, a anunțat, vineri, Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), într-un comunicat de presă transmis AGERPRES. Dosarul de validare trebuie depus până pe 7 mai, la ora 23:59, și va cuprinde următoarele document
ASPES: Peste 60% dintre români cred că țara se îndreaptă spre o direcție greșită
Peste 60% dintre români cred că țara se îndreaptă spre o direcție greșită și de aceea votanții doresc de la viitorul președinte să promoveze direct sau împreună cu Parlamentul și Guvernul o schimbare reală și profundă în politica actuală și viitoare a României, afirmă Asociația pentru Studii și Prognoze Economico-Sociale (ASPES).
ANCOM: Platformele online pot suspenda, restricționa sau închide conturile utilizatorilor și trebuie să motiveze clar decizia
Furnizorii platformelor online le pot impune utilizatorilor o serie de restricții pe motiv că informațiile furnizate de către aceștia constituie conținut ilegal sau sunt incompatibile cu condițiile generale de utilizare ale serviciilor platformelor, informează Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM), într-un comuni
Creștere de peste patru ori a numărului de bilete cumpărate de către români cu destinația Roma, în ultima săptămână (analiză)
Numărul biletelor de avion cumpărate de către români cu destinația Roma a crescut de peste patru ori, pentru perioada 21-27 aprilie, pentru a fi prezenți fizic la funeraliile Papei Francisc, arată o analiză de specialitate, publicată vineri. Potrivit datelor centralizate de Vola.ro, prețul mediu al unui bilet dus-întors către capit
Salonul Imobiliar București, la Palatul Parlamentului în acest weekend
Salonul Imobiliar București, coorganizat de Imobiliare.ro, s-a deschis vineri la Palatul Parlamentului, unde sunt prezenți peste 100 de expozanți, cu o ofertă vastă de apartamente noi, case și terenuri, atât din București, cât și din țară. La târg vor fi prezenți dezvoltatori imobiliari și peste 20 de agenții imobiliare, cu o
Aproape 80% dintre români ar cumpăra pui cu creștere lentă, dar spun că nu găsesc suficiente informații (studiu)
Peste 80% dintre români consumă carne de pui cel puțin o dată pe lună, consolidându-i poziția ca aliment de bază, iar 76% dintre ei spun că ar cumpăra pui crescut lent, dacă ar avea acces facil la acest produs în magazine, relevă un studiu dat vineri publicității. Carnea de pui rămâne un aliment esențial în dieta
Depozitele la bănci ale firmelor și populației au crescut cu 0,4% în martie
Depozitele rezidenților clienți neguvernamentali au crescut în luna martie 2025 cu 0,4% față de luna anterioară, până la nivelul de 629,084 miliarde lei, iar față de aceeași perioadă a anului anterior s-au majorat cu 7,9% (2,9% în termeni reali), conform datelor publicate vineri de Banca Națională a României. Depozitele
Soldul creditului neguvernamental a crescut cu 0,8% în luna martie 2025
Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut cu 0,8% în luna martie 2025, față de februarie a.c., (0,5% în termeni reali), până la nivelul de 423,567 miliarde lei, informează Banca Națională a României printr-un comunicat. Creditul în lei, cu o pondere de 70,0% în volumul tot
ANOFM va organiza cursuri de formare profesională pentru 1.395 de persoane, în luna mai
Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) va organiza, în cursul lunii mai, 94 de programe de formare profesională pentru un număr de 1.395 persoane. Potrivit unui comunicat de presă al instituției, transmis vineri AGERPRES, cei interesați beneficiază, conform legii, de servicii de formare profesională gratuite, organizat