Înainte de alegerile din Turcia, Putin îşi declară 'susţinerea' pentru Erdogan, un lider cu 'obiective ambiţioase'

Preşedintele rus Vladimir Putin i-a acordat un sprijin puternic joi omologului său turc Recep Tayyip Erdogan, care se confruntă luna viitoare cu alegeri prezidenţiale şi parlamentare dificile, salutând un lider cu "obiective ambiţioase", relatează AFP.
Putin s-a exprimat în cadrul unei ceremonii organizate prin videoconferinţă cu ocazia inaugurării primei centrale nucleare din Turcia, construită de Rusia, salutând un 'proiect emblematic' în relaţiile dintre Moscova şi Ankara.
Această centrală 'este un exemplu convingător a tot ceea ce dumneavoastră, preşedinte Erdogan, faceţi pentru ţara dumneavoastră, pentru dezvoltarea economiei sale, pentru toţi cetăţenii turci', a spus Putin.
'Vreau să o spun fără ocolişuri: ştiţi cum să vă stabiliţi obiective ambiţioase şi încercaţi să le atingeţi cu încredere', a spus Putin în declaraţii deosebit de călduroase care atestă relaţia personală strânsă pe care cei doi lideri au dezvoltat-o în ultimii ani.
'Această ceremonie arată că guvernul turc şi preşedintele, personal, acordă o mare atenţie dezvoltării relaţiilor ruso-turce în toate domeniile', a continuat liderul de la Kremlin.
'Susţinem o astfel de atitudine şi suntem convinşi că o cooperare strânsă şi un parteneriat între Rusia şi Turcia sunt reciproc avantajoase', a insistat el.
Această dovadă clară de susţinere intervine în contextul în care Erdogan se află în plină campanie electorală pentru cu un dublu vot prezidenţial şi legislativ pe 14 mai, în ceea ce ar putea fi cele mai dificile alegeri de la venirea sa la putere în 2003.
Ajunşi la putere la începutul anilor 2000, Erdogan şi Putin şi-au consolidat relaţiile de aproape un deceniu, în special pe fondul tensiunilor dintre ţările lor şi Occident, notează AFP.
În pofida intereselor divergente, ei cooperează în mai multe domenii, cum ar fi Siria. De asemenea, preşedintele turc este unul dintre puţinii lideri care au relaţii bune atât cu Moscova, cât şi cu Kievul, în ciuda conflictului din Ucraina.
Inaugurarea centralei de la Akkuyu este unul dintre simbolurile acestui parteneriat, 'unul dintre cele mai importante proiecte comune din istoria relaţiilor ruso-turce', a spus joi Putin.
Amintind că Moscova a trimis ajutor umanitar după cutremurul care a ucis peste 50.000 de persoane în Turcia, Putin a declarat că Rusia este 'întotdeauna gata să întindă o mână prietenească'.
'Suntem conştienţi de sarcinile dificile pe care guvernul şi preşedintele turc trebuie să le rezolve în domeniul reconstrucţiei (...) şi suntem gata să continuăm să oferim ajutorul şi asistenţa necesare partenerilor noştri turci', a declarat preşedintele rus.
Centrala nucleară de la Akkuyu (sud-estul Turciei), construită de consorţiul rus Rosatom, a primit joi prima sa încărcătură de combustibil nuclear în cadrul unei ceremonii la care au participat prin videoconferinţă atât preşedintele turc, cât şi omologul său rus, notează EFE.
Participarea lui Erdogan la eveniment era îndeosebi aşteptată după ce acesta îşi anulase evenimentele electorale pe care urma să le organizeze cu o zi în urmă şi joi, în urma unei indispoziţii acuzate marţi.
Guvernul turc a dezminţit miercuri seara zvonurile privind spitalizarea preşedintelui Erdogan şi stopul cardiac pe care l-ar fi suferit, explicând că acesta suferă de o gastroenterită, care este acum în curs de ameliorare.
În discursul său în format video, Erdogan a subliniat "pasul mare" care a însemnat expedierea primului transport de combustibil nuclear din Rusia în Turcia, pentru a furniza ţării energie nucleară produsă pe plan intern.
'Akkuyu este cea mai mare investiţie comună a Turciei şi Rusiei, în valoare de 20 de miliarde de dolari. Va acoperi 10% din necesarul nostru de energie electrică, este o investiţie strategică', a declarat Erdogan.
Guvernul turc a anunţat că, după ce combustibilul va fi încărcat în primul reactor, va începe o fază de testare şi primul reactor va începe să funcţioneze în cursul acestui an. Celelalte trei reactoare vor fi activate în ritm de unul pe an, după care centrala va avea o putere totală de 4.800 de megawaţi, potrivit EFE.
Cu toate acestea, cu câteva ore înainte de ceremonie, directorul general al Rosatom, Aleksei Lihaciov, a declarat pentru agenţia de presă rusă TASS că centrala va începe să funcţioneze normal abia în 2025.
De asemenea, Platforma de Mediu din Mediterana de Est (DAÇE) a declarat că "centrala nu va începe să funcţioneze odată cu livrarea combustibilului, deoarece construcţia ei nu a fost finalizată".
"Credem că este vorba de o manevră politică", afirmă (DAÇE), referindu-se la numeroasele inaugurări de infrastructură prezidate de Erdogan în timpul campaniei pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare din 14 mai.
DAÇE a criticat construirea centralei într-o zonă aflată la aproximativ 250 de kilometri de falia care, în februarie, a provocat un cutremur extrem de distructiv care a ucis peste 50.000 de persoane.AGERPRES/(AS-autor:Lilia Traci, editor: Irina Cristea, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
SUA trimit un al doilea portavion în Orientul Mijlociu (Pentagon)
Statele Unite trimit un al doilea portavion în Orientul Mijlociu, a anunțat marți purtătorul de cuvânt al Departamentului Apărării, Sean Parnell, invocând protecția fluxurilor comerciale în regiune, relatează AFP și Reuters. Portavionului Harry S. Truman, aflat deja în regiune, i se va alătura Carl Vinson, aflat &
SUA vând Filipinelor avioane de luptă F-16
Statele Unite au anunțat marți că au aprobat vânzarea către Filipine a 20 de avioane de luptă F-16, un contract evaluat la 5,58 miliarde de dolari, pe fondul tensiunilor cu China, relatează AFP. Vânzarea vizează să susțină 'securitatea unui partener strategic', potrivit unui comunicat al Departamentului de Stat, în ti
Atacuri împotriva instalațiilor energetice ucrainene: Zelenski cere Statelor Unite să întărească sancțiunile împotriva Rusiei
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut marți Statelor Unite să întărească sancțiunile împotriva Rusiei, pe care a acuzat-o că 'încalcă' fragilul moratoriu asupra atacurilor împotriva instalațiilor energetice anunțat de Washington săptămâna trecută, relatează AFP. 'Cred că am ajuns în p
Rusia: Putin a donat monede sovietice pentru ridicarea unui monument la aniversarea victoriei împotriva Germaniei naziste
Președintele rus Vladimir Putin a oferit mai multe monede sovietice păstrate de el și de familia sa și care vor fi topite împreună cu multe alte monede pentru ridicarea unui monument în Parcul Victoriei din Moscova, cu ocazia aniversării a 80 de ani de la victoria Uniunii Sovietice împotriva Germaniei naziste, a anunțat marți Kremlinul, potrivit age
Rusia: Putin l-a primit la Kremlin pe liderul sârbilor bosniaci, Dodik, căutat de justiția din Bosnia
Președintele rus Vladimir Putin l-a primit marți la Kremlin pe liderul politic al sârbilor bosniaci, Milorad Dodik, a anunțat președinția rusă, transmite AFP. Milorad Dodik este căutat de justiția din Bosnia într-o anchetă pentru atac la ordinea constituțională. Kremlinul a difuzat un video în care cei doi lide
Vicepreședintele SUA, JD Vance, intenționează să efectueze o vizită în Italia de Paște (sursă diplomatică)
Vicepreședintele SUA, JD Vance, intenționează să efectueze o vizită în Italia mai târziu în cursul lunii aprilie, a afirmat marți o sursă diplomatică, subliniind relațiile aparent apropiate dintre Washington și Roma, relatează Reuters. Italia este una dintre puținele țări din Europa care a încercat să manifeste o atitud
Comisia Europeană dorește întărirea Europol și dublarea efectivelor sale
Aflată sub presiune pentru a combate mai eficient criminalitatea organizată, Comisia Europeană a propus marți întărirea Agenției Uniunii Europene pentru cooperare în materie de aplicare a legii, Europol, prin dublarea efectivelor acesteia, informează AFP. ''În fiecare zi, auzim că infractorii și criminalii sunt cu un
Danemarca cere un ''răspuns european'' la o scrisoare în care SUA solicită companiilor europene să renunțe la politica de diversitate
Ministrul danez al industriei a cerut marți un răspuns european după ce ambasadele americane din mai multe state ale UE le-au transmis companiilor locale o scrisoare prin care le atenționează că menținerea programelor de diversitate rasială și de gen le poate afecta relațiile de afaceri cu SUA, relatează AFP. ''Un răspuns trebuie discu
Noul ambasador al Franței în Rusia a sosit la Moscova
Noul ambasador al Franței în Rusia, Nicolas de Riviere, a sosit la Moscova, a anunțat marți în mod oficial ambasada franceză, la mai multe luni după plecarea predecesorului său, pensionat în toiul tensiunilor dintre Paris și Kremlin pe fondul conflictului din Ucraina, informează AFP. ''Noul ambasador al Franței î
Israelul este în Cisiordania ''pentru a rămâne'', spune ministrul Smotrich
Ministrul israelian de finanțe, Bezalel Smotrich, a declarat marți că Israelul se află în Cisiordania ocupată ''pentru a rămâne'', și a apărat dezvoltarea de colonii evreiești în acest teritoriu palestinian, în pofida faptului că ele sunt ilegale din punctul de vedere al dreptului internațional, transmite AFP.
#Ucraina: Înaintarea forțelor ruse a încetinit pentru a patra lună consecutiv (AFP pe baza datelor ISW)
Cu 240 de kilometri pătrați ocupați în martie 2025, înaintarea forțelor ruse în Ucraina a încetinit pentru a patra lună consecutiv, potrivit unei analize a AFP pe baza datelor furnizate de Institutul american pentru Studiul Războiului (ISW). În schimb, pe teritoriul rus, forțele Moscovei i-au alungat aproape &icir
Discuțiile ruso-americane privind #Ucraina stagnează, potrivit unui viceministru rus de externe
Rusia nu poate accepta propunerile SUA de a pune capăt războiului din Ucraina în forma lor actuală, întrucât acestea nu abordează chestiunile pe care Moscova le consideră a fi cauzele profunde ale acestui conflict, a declarat viceministrul rus de externe Serghei Riabkov, sugerând astfel că discuțiile dintre Moscova și Washington pe acest subie
Franța: Extrema dreaptă convoacă manifestații de sprijin pentru Marine Le Pen, ce acuză ''sistemul'' că a recurs la ''bomba nucleară''
Extrema dreaptă franceză a anunțat marți demonstrații pașnice și alte evenimente, inclusiv distribuirea de pliante, în sprijinul liderei sale, Marine Le Pen, care a fost condamnată la patru ani de închisoare pentru deturnare de fonduri ale Parlamentului European, într-o sentință care îi interzice în plus să ocupe o funcție publică t
Serbia și Ungaria își întăresc cooperarea militară și semnează un acord privind planul acestei cooperări în 2025
Serbia și Ungaria au convenit marți asupra întăririi cooperării militare bilaterale și au semnat, la Belgrad, un acord privind planul acestei cooperării pe anul 2025, informează agențiile Tanjug și MTI. Documentul, care operaționalizează cooperarea strategică dintre Serbia și Ungaria, a fost semnat de ministrul sârb al apărării, Br
Spania se angajează să atingă ținta de 2% din PIB pentru apărare ''cu mult înainte'' de 2029
Spania își va majora cheltuielile pentru apărare la 2% din produsul intern brut ''cu mult înainte'' de data țintă inițială din 2029, dar nu stabilește noi termene limită specifice, a declarat marți ministrul apărării, Margarita Robles, transmite Reuters. Spania are cele mai mici cheltuieli de apărare ca pondere din