Rusia: Putin a donat monede sovietice pentru ridicarea unui monument la aniversarea victoriei împotriva Germaniei naziste
Președintele rus Vladimir Putin a oferit mai multe monede sovietice păstrate de el și de familia sa și care vor fi topite împreună cu multe alte monede pentru ridicarea unui monument în Parcul Victoriei din Moscova, cu ocazia aniversării a 80 de ani de la victoria Uniunii Sovietice împotriva Germaniei naziste, a anunțat marți Kremlinul, potrivit agenției EFE.
Monedele au fost predate înotătorului paralimpic belarus Alexei Talai de purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, în numele președintelui Putin. Acesta din urmă ''a strâns aceste monede sovietice din cele pe care le păstrase el și familia sa și mi-a cerut să vi le dau negreșit, întrucât astfel de eforturi înaintea celei de-a 80-a aniversări a victoriei sunt dificil de compensat'', a spus Peskov.
Purtătorul de cuvânt prezidențial a lăudat munca lui Talai pentru crearea monumentului, pe care l-a descris ca fiind instructiv pentru generațiile viitoare.
Proiectul, rezultat în urma unei colaborări între Rusia și Belarus și cunoscut sub numele de ''Memoria vie a generațiilor recunoscătoare'', colectează monede sovietice pe care familiile ruse și belaruse le-ar mai putea avea acasă pentru a le topi și a construi cu ele o statuie care să comemoreze soldații ce au apărat țara în fața Germaniei naziste.
Sculptura ilustrează o scrisoare către un soldat sovietic pliată într-o formă triunghiulară, o practică foarte des întâlnită în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, întrucât în condițiile de front procurarea unor plicuri era dificilă.
Și președintele belarus Aleksandr Lukașenko a donat monede pentru primele două statui de acest fel care au fost ridicate în capitala Minsk în anul 2022 și în orașul Brest în anul 2024. AGERPRES/(AS - redactor: Sorin Popescu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Trump minimalizează relatările privind presupuse furnizări de informații chineze către Iran
Președintele SUA, Donald Trump, a minimalizat duminică relatările conform cărora entități chineze ar fi furnizat Teheranului imagini din satelit ale unei baze militare din Iordania înainte și după un atac aerian iranian în care au fost uciși trei soldați americani, relatează AFP. 'Știți, când oamenii spun că China ne spionează, eu spun că
Filipine: Vot istoric într-o regiune autonomă, marcat de un atac armat soldat cu trei morți
Secțiile de votare s-au deschis luni într-o regiune filipineză cu majoritate musulmană pentru a-și alege pentru prima dată parlamentul local, la doar câteva ore după moartea a trei persoane într-un schimb de focuri între facțiuni provenite din principalul grup rebel local, scrie AFP. Votul reprezintă punctul culminant al unui proces de
Coreea de Nord a declarat că a efectuat sâmbătă un 'exercițiu de atac cu putere de foc'
Coreea de Nord a efectuat sâmbătă un 'exercițiu de atac cu putere de foc' utilizând artilerie cu rază lungă de acțiune și rachete, a raportat luni presa de stat, notează AFP. Potrivit agenției oficiale de presă KCNA, exercițiul a implicat unități combinate de la toate nivelurile Armatei populare coreene. Core
Omanul anunță amânarea reuniunii programate luni între Iran și țări din Golf
Omanul a anunțat amânarea unei reuniuni programate luni între Iran și țările din Golf privind viitorul Strâmtorii Ormuz, aflată în centrul războiului dintre Washington și Teheran care blochează de luni de zile această cale maritimă strategică, relatează AFP. 'S-a decis amânarea pentru o dată ulterioară a reuni
Belgia: Anchetă la Bruxelles după ce a fost desenată o zvastică pe o moschee
Autoritățile belgiene au anunțat duminică deschiderea unei anchete după descoperirea unei zvastici pe fațada unei moschei din Bruxelles, notează AFP. 'A ataca o moschee înseamnă a-i lovi în inimă pe concetățenii noștri musulmani, în credința și identitatea lor',
Trump promite să elimine taxele vamale pentru whiskeyul irlandez
Președintele american Donald Trump a promis duminică să 'elimine' taxele vamale pentru whiskeyul irlandez, fără a oferi mai multe detalii despre acest anunț neașteptat, în cadrul ceremoniei de decernare a unui trofeu de golf în Irlanda, scrie AFP. 'Am vorbit despre asta cu Taoiseach (prim-ministrul irlandez Micheal Mart
Premierul Tusk anunță că Polonia va întări securitatea după atacul Rusiei din apropierea graniței sale
Prim-ministrul polonez Donald Tusk a anunțat duminică că intenționează să întărească securitatea în fața a ceea ce a calificat drept o 'escaladare' din partea Moscovei, după recentele atacuri rusești pe teritoriul ucrainean produse foarte aproape de granița cu Polonia, informează EFE. 'Trebuie să fim conștienți că, &ici
Suedia/Alegeri legislative: Stânga în frunte, extremă dreapta în scădere (rezultate exit poll)
Opoziția de stânga depășește la alegerile legislative din Suedia alianța formată de dreapta și extrema dreaptă, aceasta din urmă pierzând teren, potrivit sondajelor efectuate la ieșirea de la urne și publicate la închiderea secțiilor de votare, transmite AFP. Pe baza sondajului realizat de televiziunea publică SVT la ora loca
Prim-ministrul irakian Ali al Zaidi începe o vizită oficială în Franța la invitația președintelui Macron
Prim-ministrul Irakului, Ali al Zaidi, a plecat duminică în Franța, în prima sa vizită oficială în Uniunea Europeană de la preluarea funcției, la invitația președintelui francez Emmanuel Macron, cu scopul de a 'consolida relațiile bilaterale și de a extinde cooperarea' între cele două țări, transmite EFE. Al Zai
#Ucraina: Personalități occidentale de rang înalt, prezente într-o gară în preajma atacului rus asupra unui tren
Personalități occidentale, printre care fostul premier britanic Boris Johnson și fostul director CIA David Petraeus, se aflau într-o gară din vestul Ucrainei cu 'puțin înainte' ca Rusia să lovească un tren în zonă, a declarat duminică operatorul feroviar ucrainean, transmite AFP. 'Cu puțin înainte ca locomot
BTA/ Primul dintre cele șapte nave de vânătoare de mine navale urmează să ajungă în Bulgaria până în octombrie
Prima dintre cele șapte nave de vânătoare de mine pe care Bulgaria le va primi din partea Țărilor de Jos și a Belgiei este așteptată să ajungă în țară cel târziu în octombrie, a reieșit în urma unei întâlniri între ministrul apărării, Dimităr Stoianov, și ambasadorul Regatului Țărilor de Jos în Bulgaria, Arthur de
Iranul și Emiratele Arabe Unite vor să 'întoarcă pagina' războiului, afirmă președintele iranian Masud Pezeshkian
Iranul și Emiratele Arabe Unite (EAU), ale căror relații sunt la cel mai scăzut nivel de la începerea războiului din Orientul Mijlociu, vor să 'întoarcă pagina', a afirmat duminică, în India, președintele iranian Masud Pezeshkian, transmite AFP. 'Pentru prima dată de la război și incidentele din Golful Persic am a
SUA: O judecătoare a declarat ilegal planul de reducere cu 50% a personalului Agenției Federale pentru Situațiile de Urgență
O judecătoare federală americană a declarat ilegal planul administrației președintelui Donald Trump de a concedia 50% din personalul Agenției Federale pentru Gestionarea Situațiilor de Urgență (FEMA), care se ocupă de răspunsul la dezastre, conform documentelor judiciare disponibile duminică, transmite EFE. Judecătoarea Susan Illston din Districtul de Nord al
Letonia: Ministrul protecției sociale, demis pentru că a condus sub influența alcoolului
Prim-ministrul leton Andris Kulbergs l-a demis duminică pe ministrul protecției sociale Reinis Uzulnieks după ce acesta a fost prins de poliție conducând cu un nivel de alcool în sânge de peste 0,3%, adică de aproximativ șase ori peste limita legală, informează dpa. 'Un ministru care conduce sub influența alcoolului este
VIDEO Trump spune că Zelenski trebuie să înceteze să atace rafinăriile de diesel din Rusia
Președintele american Donald Trump a declarat duminică că omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, trebuie să înceteze să atace rafinăriile de diesel din Rusia, în contextul creșterii prețurilor la pompă, transmite AFP. 'Domnul Zelenski are un singur lucru de făcut. Trebuie să înceteze să lovească motorina în Rus














