Iulie 2022, una din cele mai călduroase luni iulie înregistrate vreodată (OMM)
Luna iulie 2022 a fost una dintre cele mai călduroase luni iulie din istoria monitorizărilor meteorologice, a anunţat marţi Organizaţia Meteorologică Mondială (OMM), o agenţie specializată a ONU cu sediul la Geneva, relatează AFP. "Lumea tocmai a cunoscut una dintre cele mai fierbinţi trei luni iulie în
Peste 3.000 de persoane, evacuate în sudul Franţei din cauza unui incendiu de vegetaţie
Peste 3.000 de persoane, locuitori ai unor sate din sudul Franţei, în Aveyron, şi turişti, au fost evacuate marţi, din cauza unui incendiu care a distrus cel puţin 700 de hectare de vegetaţie, fără a face victime, relatează AFP. În sudul Franţei, incendiul, declanşat de un utilaj agricol luni seara la
VIDEO Coreea de Sud: Şapte morţi în urma unor inundaţii record
Şapte persoane şi-au pierdut viaţa şi alte şapte sunt date dispărute la Seul în inundaţii record provocate de ploile torenţiale în urma cărora apa a năvălit în staţiile de metrou şi pe mai multe străzi din capitală, au anunţat marţi autorităţile, potrivit AFP. ''Cel puţin şapte persoane au decedat în metropola S
Temperaturile ridicate din trecut nu invalidează încălzirea globală (experţi)
În mijlocul unui val canicular care afectează Europa, reţelele sociale au cunoscut o proliferare a mesajelor ce prezintă temperaturi extreme care ar fi fost înregistrate în ultimul secol pentru a nega existenţa încălzirii globale, însă aceste vârfuri de căldură, chiar presupunând că au existat, nu contrazic, potrivit unor exp
Germania: 800 de pompieri se luptă cu incendiul din Parcul Naţional Elveţia Saxonă
Circa 800 de pompieri se luptau luni cu flăcările în Parcul Naţional Elveţia Saxonă, situat în estul Germaniei, cu puţine şanse de a aduce incendiul sub control, informează DPA. ''Incendiul se află într-o zonă controlabilă, dar flăcările ies în continuare din pământ'', a spus Thomas Kunz, un reprezentant al biroulu
Grecia, criticată pentru ''eşecul său cronic'' de a proteja natura
Lipsă de personal şi de resurse: un incendiu de proporţii într-un parc naţional din Grecia dezvăluie "eşecul cronic" al acestei ţări de a proteja natura, denunţă mai multe organizaţii de protecţia mediului, relatează AFP luni. Parcul Naţional Dadia, care a scăpat la limită să fie distrus de un incendiu la sfârşitul lunii iulie, es
SUA: Deşertica Vale a Morţii din California, afectată de ploi excepţionale
Ploi intense şi foarte rare care au căzut vineri în celebra şi deşertica regiune Vale a Morţii (Death Valley) din California au provocat inundaţii de proporţii şi au condus la izolarea a aproximativ 1.000 de persoane, a anunţat parcul naţional care administrează zona, informează sâmbătă AFP. "Aproximativ 500 de vizitatori şi 5
Portugalia a cunoscut cea mai caldă lună iulie din aproape un secol (institut meteo)
Portugalia, lovită de o secetă excepţională pe întreg teritoriul său, a cunoscut luna "iulie cea mai caldă din ultimii 92 de ani", a anunţat vineri institutul naţional de meteorologie în buletinul său lunar privind clima, notează AFP. Este "cea mai caldă" lună de când au început să fie colectate date
Un sat din Islanda, ameninţat de gazele emanate de noua erupţie vulcanică
Gazele nocive emanate dintr-o fisură vulcanică situată în apropiere de Reykjavik ameninţă să polueze aerul respirat de locuitorii unui sat aflat în proximitatea erupţiei şi riscă să ajungă
VIDEO UPDATE SUA: Trei persoane au murit lovite de fulger în faţa Casei Albe
Trei persoane au murit şi o alta a fost grav rănită după ce au fost lovite de fulger în proximitatea Casei Albe, joi seară, la Washington, a confirmat vineri poliţia pentru AFP. "Două persoane au fost declarate decedate după ce au fost lovite de fulger în Lafayette Square", la câţiva metri distanţă de gardul aflat &
Pentru prima dată în istoria cunoscută, izvorul fluviului Tamisa s-a deplasat cu 8 km în aval
Izvorul fluviului Tamisa, situat în Anglia, s-a deplasat pentru prima dată în istoria cunoscută cu opt kilometri în aval, informează DPA. Deşi porţiuni ale albiei fluviale din Gloucestershire seacă în mod regulat pe timpul verii, experţii în climă şi hidrologie consideră că o deplasare pe o distanţă atât de mare în ava
Climă: Utilizatori ai reţelelor de socializare le presează pe vedete să renunţe la zborurile cu avioanele lor private
Zborurile vedetelor sunt atent monitorizate de utilizatori ai reţelelor de socializare: de la cântăreaţa Taylor Swift la miliardarul Bernard Arnault, presiunea se amplifică la adresa celebrităţilor, personalităţilor politice şi patronilor marilor companii pentru a-i convinge să îşi limiteze numărul deplasărilor la bordul unor avioane private care au o amprentă de
Prim-ministrul Franţei: ''Aceasta este cea mai gravă secetă înregistrată vreodată''
Elisabeth Borne, prim-ministrul Franţei, a activat o celulă de criză interministerială şi a declarat vineri că ţara ei se confruntă cu cea mai gravă secetă înregistrată vreodată (de la începutul măsurătorilor meteorologice moderne - n.r.), informează DPA. "Actuala secetă excepţională privează multe comunităţi de cantităţile necesare de apă şi
Grecia: O autostradă care leagă Atena de portul Patras a fost închisă din cauza unui incendiu
O autostradă importantă care leagă capitala Atena de oraşul port Patras, din vestul Greciei, a fost închisă vineri circulaţiei după izbucnirea unui incendiu în apropiere, relatează dpa. Nori denşi de fum cenuşiu au acoperit autostrada lângă satul Nea Peramos, la circa 30 de kilometri vest de capitală, a informat televiziunea
Franţa: Oficialii caută soluţii pentru a salva o belugă rătăcită în apele Senei
Oficialii francezi analizează modalitatea prin care ar putea salva o belugă rătăcită în apele Senei, foarte departe de habitatul său obişnuit din zona arctică, informează BBC. Aceştia susţin că animalul se află în prezent în apropierea unei ecluze din Vernon, la aproximativ 70 kilometri nord-vest de Paris. Publ













