The Barn Șirnea: Cererea pentru retreat-uri corporate sau leisure pentru reconectarea la viața autentică de la sat, în creștere cu 30%. Oaspeții sunt interesați de vizite la ferme, ateliere de olărit sau plimbări cu căruța
Românii se reîntorc la origini și preferă tot mai mult sejururile în mediul rural pentru o experiență autentică, aproape de natură și tradiții. Astfel, cererea pentru retreat-uri la sat a crescut cu 30% în ultimii ani față de anii anteriori atât pe segmentul leisure, cât și pe cel corporate. Alături de serviciile de cazare, retreat-urile la sat pot include vizite ferme, ateliere de gătit, plimbări cu căruța sau ateliere de olărit sau țesut manual și costă între 300 și 1.500 de euro de persoană, potrivit datelor The Barn Șirnea, unitate de cazare care oferă astfel de pachete, aflată în primul sat turistic din România.
“Aceste retreat-uri au devenit o alternativă atractivă la vacanțele standard, adresându-se atât celor care doresc să se relaxeze departe de agitația urbană, cât și companiilor care caută metode inedite de consolidare a echipelor. Tot mai multe companii optează pentru executive retreat-uri, total atipice față de teambuilding-urile clasice, fiind autentice, în satul românesc și în mijlocul naturii, unde angajații au ocazia să colaboreze și să își dezvolte creativitatea într-un cadru diferit de cel de zi cu zi. Și pe segmentul leisure există un interes aparte pentru acest tip de sejur, turiștii căutând tot mai mult opțiuni pentru reconectare la viața de la sat. De aceea, în ultimii ani, interesul pentru retreat-uri autentice a crescut semnificativ, cu 20%-30% față de anii anteriori. Șirnea nu este doar o destinație, ci o experiență în sine. Aici, participanții găsesc un loc unic, departe de agitație, unde natura și liniștea autentică stimulează legăturile și creativitatea în echipă. Turiștii sunt atrași de întoarcere la origini, de peisajele spectaculoase și de experiențele tradiționale care oferă senzația de a fi într-un loc în care timpul s-a oprit. Fiecare detaliu al retreat-ului, de la plimbările în natură până la mâncarea tradițională, este gândit pentru a oferi un echilibru perfect între relaxare și reconectare – atât cu sine, cât și cu cei din jur”, explică Irina Pințoi, manager The Barn Șirnea.
Retreat-uri la sat cu vizite la ferme, ateliere de gătit și plimbări cu căruța
Cele mai aglomerate perioade din an pentru retreat-urile corporate sunt toamna, în special în lunile octombrie și noiembrie. Primăvara, în lunile aprilie-mai, este de asemenea populară, datorită reînvierii naturii și prospețimii locului. Pe segmentul leisure, vara este perioada preferată pentru drumeții și activități în aer liber, în timp ce iarna atrage familii și cupluri care vin pentru săniuș și peisajele de iarnă într-un sat tradițional de munte.
Participanții din segmentul corporate caută activități care promovează colaborarea și dezvoltarea personală, cum ar fi vizitele la ferme, atelierele de gătit cu ingrediente locale și activitățile ghidate în natură. Sesiunile de mastermind sau mentorat sunt, de asemenea, foarte apreciate. În schimb, participanții din segmentul leisure preferă relaxarea și conectarea cu tradițiile, optând pentru drumeții, plimbări cu căruța sau ateliere de meșteșuguri locale, precum olăritul sau țesutul manual, care le oferă o legătură autentică cu viața rurală.
Cine alege un retreat la sat și cât costă
Pe segmentul corporate, participanții provin în principal din companii mari și multinaționale din industrii precum IT, servicii financiare, consultanță sau pharma, din București, Cluj, Brașov, Sibiu, Râmnicu Vâlcea. Grupurile sunt în general de 10-15 persoane, majoritatea fiind manageri de nivel mediu și superior, care vin pentru a întări legăturile din echipă într-un cadru relaxant și autentic.
Pe segmentul leisure, optează pentru un retreat la sat tot mai mulți antreprenori și manageri care își doresc să se deconecteze de agitația zilnică. Totodată, crește numărul oaspeților străini, din țări precum Marea Britanie, Olanda, Germania sau Israel, atrași de autenticitatea satului, liniștea naturii și farmecul local.
Retreat-urile corporate la The Barn încep de la 500 de euro per participant și pot ajunge până la 1.500 de euro, în funcție de durata sejurului (2-4 nopți), complexitatea activităților și opțiunile personalizate. Fiecare retreat este adaptat nevoilor grupului, de la cazare premium și mese tradiționale cu ingrediente naturale, atent alese, până la activități deosebite, precum drumeții ghidate, plimbări cu caii, ateliere tradiționale sau sesiuni de dezvoltare personala cu vorbitori de renume. Pentru segmentul leisure, costurile variază între 300 și 700 de euro de persoană, în funcție de durata sejurului (2-4 nopți) și experiențele alese – relaxare în natură sau explorarea autentică a vieții de sat.
“Un executive retreat organizat de noi, la The Barn Șirnea, este o îmbinare armonioasă între experiențele autentice de viață rurală și dezvoltarea personală și profesională. Participanții se reconectează cu natura și găsesc inspirație într-un cadru liniștit, dar au și ocazia să participe la sesiuni de tip mastermind, unde pot explora noi perspective pentru soluționarea problemelor organizaționale. În funcție de dorințele fiecărui grup, putem aduce facilitatori sau speakeri inspiraționali care să conducă aceste discuții. Am avut și câteva solicitări speciale care au transformat retreat-urile într-o experiență cu adevărat memorabilă. De exemplu, am organizat un concert privat în una dintre cabanele noastre, unde participanții s-au bucurat de muzică live în fața șemineului. Am organizat și workshop-uri exclusiviste de artizanat, conduse de meșteri locali, unde participanții au învățat tehnici meșteșugărești tradiționale. Un alt exemplu este gătitul de mâncăruri tradiționale, după rețetele bunicii, pentru grupuri restrânse, oferind o experiență culinară autentică și de neuitat. Aceste cerințe adaugă un plus de unicitate fiecărui retreat și ne permit să oferim experiențe complet personalizate, adaptate la dorințele celor care caută ceva cu adevărat special. Unul dintre cele mai mari beneficii ale unui astfel de retreat este întărirea relațiilor dintre participanți într-un cadru relaxat și autentic. Pentru mulți, este o întoarcere la simplitatea vieții de la bunici, un loc unde descoperă inocența și naturalețea relațiilor umane. Această atmosferă de autenticitate și conexiune întărește legăturile din echipă și contribuie la o colaborare mai strânsă între participanți”, adaugă Irina Pințoi, manager The Barn Șirnea.
The Barn Șirnea este fondată de Irina Pințoi, Managing Partner Talentor România, una dintre principalele companii de recrutare și executive research din țară. The Barn Șirnea nu este doar o destinație, este o călătorie în timp și o experiență autentică. Unitatea include o vilă cu trei dormitoare, living, băi și bucătărie, “Casa Mare”, pentru 6-8 persoane, și o vilă cu un dormitor, living, băi și bucătărie, “Șura” - un hambar modern pentru 2-4 persoane. Cu facilități de 5 stele, The Barn Șirnea îmbină confortul modern cu autenticitatea și tradițiile, oferindu-le oaspeților ocazia de a se deconecta complet de la agitația zilnică. Cu accent pe detalii pentru a surprinde plăcut fiecare oaspete, The Barn Șirnea are nota 10 pe Booking.com conform evaluărilor turiștilor.
Imaginați-vă trezirea într-o cabană tradițională, învăluită de liniștea munților și de poveștile satului – o evadare totală într-un loc unde istoria, natura și autenticitatea se întâlnesc. Fiecare retreat devine o experiență memorabilă, o întoarcere la esența vieții simple, dar oferită într-un cadru luxos și personalizat, perfect pentru a-ți regăsi echilibrul și a te reconecta cu tine însuți și cu cei din jur.
Șirnea este primul sat turistic din România, atestat în 1968, și se află la 1.200 de metri altitudine, oferind priveliști spectaculoase asupra Munților Bucegi și Piatra Craiului. Pe lângă farmecul natural, satul este încărcat de istorie – aici s-au purtat primele lupte ale Armatei Române în Primul Război Mondial, pentru înfăptuirea Marii Uniri. Oaspeții pot explora tradițiile locale, cum ar fi Festivalul Măsura Laptelui, un eveniment care celebrează cultura pastorală prin muzică, dansuri și mâncăruri tradiționale.
AGERPRES nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile conţinute de comunicatele primite şi publicate în fluxul de ştiri sau pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.
Agenţia Naţională de Presă AGERPRES nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii inexacte/false transmise de către emitenţii comunicatelor de presă.
AGERPRES îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări injurioase, atacuri la persoană şi/sau acuzaţii, încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.
Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.
Business OTS
Vocea ta, vizibilitatea ta: articolele tale, în lumina reflectoarelor!
Ambasada Elveției în România celebrează 115 ani de relații diplomatice prin expoziția de ceasuri elvețiene „Valori care rezistă timpului”, 4–6 iunie 2026, la Banca Națională a României
În perioada 4–6 iunie 2026, Ambasada Elveției în România organizează, în parteneriat cu Banca Națională a României și sub Auspiciile Familiei Regale a României, expoziția de ceasuri elvețiene „Valori care rezistă timpului”, cel mai amplu eveniment din seria manifestărilor dedicate aniversării a 115 ani de relații diplomatice între Elveția și România. Având în centrul său ceasul – simbol al excelenței elvețiene și al valorilor care au definit de-a lungul timpului relația dintre cele două țări – proiectul propune publicului o experiență culturală
Un gin românesc lansat acum 10 luni de un IT-ist din Ilfov câștigă aurul la World Gin Awards 2026 Londra
București, 29 mai 2026 – Cristian Georgescu, antreprenor român cu peste 20 de ani de experiență în IT, absolvent de cibernetică și cu studii de regie la New York, a reușit să transforme o pasiune începută ca hobby într-un business artizanal recunoscut internațional în mai puțin de un an de la lansare. Antreprenorul a lansat pe piață în urmă cu doar 10 luni un gin artizanal românesc, care a reușit într-un timp foarte scurt să se remarce într-o competiție internațională alături de sute de etichete din zeci de țări. Totodată, a atras și asociați puternici: Anamaria Georgescu, Felix Pătrășcanu, Mălin Dan și Sergiu Neguț.
Cat costa o vacanta pe un vas de croaziera Royal Caribbean si ce include pretul
O vacanta pe un vas de croaziera Royal Caribbean include cazarea, mesele principale, divertismentul la bord si taxele portuare intr-un singur tarif. Preturile variaza in functie de tipul cabinei, destinatie, sezon si clasa vasului — dar conceptul de baza ramane acelasi: platesti o data si ai acces la tot ce conteaza. Am fost pe mai multe croaziere Royal Caribbean. Prima m-a costat mai putin decat o saptamana intr-un resort all-inclusive. Diferenta? Am vizitat patru destinatii in loc de una singura. Ce includ
Minimalism sau boho? Stiluri de amenajare şi mobilier pentru terasă şi grădină pe care să le încerci acum
Sursă foto: Pexels.com Terasa și grădina pot deveni refugiul tău preferat dacă atmosfera de afară te reprezintă la fel de bine ca decorul din interior. Un șezlong așezat la întâmplare, un ghiveci colorat și o masă pliantă nu mai sunt de mult suficiente. Astăzi contează felul în care toate elementele se completează între ele, cum te fac să te simți și cât de ușor este să trăiești în spațiul respectiv, de la cafeaua de dimineață până la serile lungi de vară. Între minimalism și boho există un univers
Ce trebuie să știi înainte să alegi un centru de date pentru business-ul tău
Infrastructura IT a devenit una dintre cele mai importante componente ale oricărei afaceri moderne. Indiferent dacă vorbim despre platforme online, aplicații interne, baze de date sau servicii digitale, stabilitatea infrastructurii influențează direct performanța business-ului. Din acest motiv, alegerea unui centru de date nu ar trebui făcută doar pe baza prețului sau a locației. Un partener potrivit poate contribui la performanță, securitate și continuitatea operațională, în timp ce o alegere greșită poate genera probleme costisitoare pe termen lung. Locația contează mai mult decât pare Primul aspect analizat de multe companii este locația centrului de date. Acest lucru influențează atât latența, cât și accesul ra
Eficiență prin Calitate: Cum transformă standardul ISO 9001 procesele interne în avantaje competitive?
Într-un mediu de business în care clienții sunt tot mai atenți la seriozitate, predictibilitate și rezultate constante, calitatea nu mai poate fi tratată ca un simplu obiectiv declarativ. Pentru companiile care vor să crească sănătos, calitatea trebuie să fie prezentă în fiecare etapă a activității, de la modul în care sunt organizate procesele interne până la felul în care sunt gestionate relațiile cu partenerii, furnizorii și clienții. Aici intervine standardul ISO 9001, unul dintre cele mai cunoscute repere internaționale pentru managementul calității. Acesta ajută organizațiile să își structureze mai bine activitatea, să reducă erorile, să clarifice responsabilitățile și să livreze servicii sau produse mai constante. În loc ca fiecare departament să funcționeze după reguli pr
Anunț privind finalizarea proiectului cu titlul „Digitalizare activitate IMPARATUL ROMANILOR”
Anunț privind finalizarea proiectului cu titlul „Digitalizare activitate IMPARATUL ROMANILOR” 28.05.2025
PROGRAM DE CONSILIERE PSIHOLOGICĂ PENTRU PERSOANELE DIAGNOSTICATE CU HEMOGLOBINURIE PAROXISTICĂ NOCTURNĂ
Hemoglobinuria paroxistică nocturnă (HPN) este o afecţiune ce este determinată de distrugerea globulelor roşii sangvine de către sistemul imun al gazdei. Globulele roşii (eritrocitele) sunt distruse datorită modificării proteinelor lor de suprafaţă ce semnalizează amplificarea complementului, sistemului responsabil de mecanisme imune, determinând distrugerea eritrocitelor în interiorul vaselor sangvine. Diagnosticul HPN este suspectat în prezenţa triadei clinice: anemie hemolitică, pancitopenie (scăderea numărului tuturor celulelor sangvine) şi tromboză (formarea cheagurilor de sânge).
Anunț privind finalizarea proiectului cu titlul „DIGITALIZARE FRIGONET”
Anunț privind finalizarea proiectului cu titlul „DIGITALIZARE FRIGONET” 28.05.2026
Anunț privind finalizarea proiectului cu titlul „Digitalizarea activităţii la ASADA MUSIC EVENTS S”
Anunț privind finalizarea proiectului cu titlul „Digitalizarea activităţii la ASADA MUSIC EVENTS S”
Ai teren pentru casă? Ce trebuie să verifici înainte să începi proiectarea
Ai găsit terenul potrivit și deja începi să-ți imaginezi cum va arăta viitoarea casă. Poate ai salvat zeci de idei pe Pinterest, poate ai văzut un proiect care îți place sau poate ai doar o imagine vagă despre cum vrei să trăiești peste câțiva ani. Dar înainte să ajungi la planuri, randări și compartimentări, există o etapă foarte importantă: verificarea terenului. Mulți oameni cred că, odată cumpărat terenul, pot trece direct la proiectarea casei. În realitate, terenul dictează multe dintre deciziile importante: cât poți construi, unde poți poziționa casa, ce tip de fundație este necesar, cât de ușor te racordezi la utilități și cât de realist este bugetul.
Ce fel de daune și situații acoperă DJI Care Refresh?
Zborul cu drona îți oferă libertate creativă și eficiență, dar vine la pachet și cu riscuri reale. O clipă de neatenție, o rafală de vânt sau o eroare tehnică pot duce rapid la avarii costisitoare. Tocmai de aceea, tot mai mulți utilizatori aleg DJI Care Refresh drept soluție de protecție pentru echipamentele lor. Acest program este elaborat întocmai pentru a oferi utilizatorilor siguranță financiară și predictibilitate în situații neprevăzute, fie că drona este folosită în scopuri recreaționale sau profesionale. Ce presupune programul DJI Care Refresh?
Anunț începere implementare proiect „Creșterea competitivității companiei M C I INVEST SRL prin achiziție echipamente”
29 /MAI /2026, Bolintin Vale Anunț începere implementare proiect „Creșterea competitivității companiei M C I INVEST SRL prin achiziție echipamente” &nbs
AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU MEDIU ȘI ARII PROTEJATE (ANMAP) - Anunț sintetic procedura selecție parteneri_ROSAC0227 Sighișoara - Târnava Mare și ROSCI0303 Hârtibaciu Sud – Est
privind intenția de selectare a unui partener, entitate PUBLICĂ SAU PRIVATĂ în vederea implementării unor activități în cadrul unui viitor proiect și a elaborării Cererii de finanțare și a studiilor pregătitoare necesare, în cadrul Programului Dezvoltare Durabilă (PDD) 2021 – 2027, Prioritatea 2 – Protecţia mediului prin conservarea biodiversităţii, asigurarea calităţii aerului şi remediere a siturilor contaminate, ce vizează ” Îmbunătățirea stării de conservare a habitatelor
AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU MEDIU ȘI ARII PROTEJATE (ANMAP) - Anunţ sintetic procedura selecţie parteneri_ROSAC0272 VULCANII NOROIOSI DE LA PACLELE MARI SI PACLELE MICI
privind intenția de selectare a unui partener, entitate PUBLICĂ SAU PRIVATĂ în vederea implementării unor activități în cadrul unui viitor proiect și a elaborării Cererii de finanțare și a studiilor pregătitoare necesare, în cadrul Programului Dezvoltare Durabilă (PDD) 2021 – 2027, Prioritatea 2 – Protecţia mediului prin conservarea biodiversităţii, asigurarea calităţii aerului şi remediere a siturilor contaminate, ce vizează ” Îmbunătățirea stării de conservare a habitatelor și speciilor de interes comunitar prin implementarea măsurilor de conse
Cum alegi un parfum arăbesc bărbătesc pentru ocazii speciale
Parfumul este unul dintre puținele detalii care rămân în memoria oamenilor mult timp după ce o întâlnire s-a încheiat. O strângere de mână, o conversație plăcută sau o apariție elegantă pot fi completate de o aromă bine aleasă, care devine parte din imaginea personală. Atunci când vorbim despre ocazii speciale, alegerea parfumului capătă o importanță și mai mare. O nuntă, o petrecere exclusivistă, un eveniment de afaceri sau o aniversare importantă sunt momente care cer mai multă atenție la detalii, iar parfumul trebuie să fie în armonie cu atmosfera și cu stilul celui care îl poartă. Parfumurile arăbești au devenit extrem de apreciate în ultimii ani tocmai datorită capacității lor de a transmite
AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU MEDIU ȘI ARII PROTEJATE (ANMAP) - Anunţ sintetic procedura selecţie parteneri_ROSAC0306 JIANA
privind intenția de selectare a unui partener, entitate PUBLICĂ SAU PRIVATĂ în vederea implementării unor activități în cadrul unui viitor proiect și a elaborării Cererii de finanțare și a studiilor pregătitoare necesare, în cadrul Programului Dezvoltare Durabilă (PDD) 2021 – 2027, Prioritatea 2 – Protecţia mediului prin conservarea biodiversităţii, asigurarea calităţii aerului şi remediere a siturilor contaminate, ce vizează ” Îmbunătățirea stării de conservare a habitatelor și speciilor de interes comunitar prin implementarea măsurilor de conservare prevăzute de planul
AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU MEDIU ȘI ARII PROTEJATE (ANMAP) - Anunţ sintetic procedura selecţie parteneri_ROSAC0376 Râul Olt între Mărunței și Turnu Măgurele
privind intenția de selectare a unui partener, entitate PUBLICĂ SAU PRIVATĂ în vederea implementării unor activități în cadrul unui viitor proiect și a elaborării Cererii de finanțare și a studiilor pregătitoare necesare, în cadrul Programului Dezvoltare Durabilă (PDD) 2021 – 2027, Prioritatea 2 – Protecţia mediului prin conservarea biodiversităţii, asigurarea calităţii aerului şi remediere a siturilor contaminate, ce vizează ” Îmbunătățirea stării de conservare a habitatelor și speciilor de interes comunitar prin implementarea m
AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU MEDIU ȘI ARII PROTEJATE (ANMAP) - Anunţ sintetic procedura selecţie parteneri_ROSCI0021 Campia Ierului
privind intenția de selectare a unui partener, entitate PUBLICĂ SAU PRIVATĂ în vederea implementării unor activități în cadrul unui viitor proiect și a elaborării Cererii de finanțare și a studiilor pregătitoare necesare, în cadrul Programului Dezvoltare Durabilă (PDD) 2021 – 2027, Prioritatea 2 – Protecţia mediului prin conservarea biodiversităţii, asigurarea calităţii aerului şi remediere a siturilor contaminate, ce vizează ” Îmbunătățirea stării de conservare a habitatelor și speciilor de interes comunitar prin implementarea măsurilor de conservare prevăzute de planul
AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU MEDIU ȘI ARII PROTEJATE (ANMAP) - Anunț sintetic procedura selecție parteneri_ROSAC0173 Pădurea Stârmina
privind intenția de selectare a unui partener, entitate PUBLICĂ SAU PRIVATĂ în vederea implementării unor activități în cadrul unui viitor proiect și a elaborării Cererii de finanțare și a studiilor pregătitoare necesare, în cadrul Programului Dezvoltare Durabilă (PDD) 2021 – 2027, Prioritatea 2 – Protecţia mediului prin conservarea biodiversităţii, asigurarea calităţii aerului şi remediere a siturilor contaminate, ce vizează ” Îmbunătățirea stării de conservare a habitatelor









