Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Covasna
În perioada 19-23 mai 2025, Poliția Română, prin Direcția Siguranța Școlară, a demarat, la nivel național, evenimentul 'Săptămâna Școală în Siguranță'
În această perioadă, sunt derulate activități care să conducă la conștientizarea populației școlare cu privire la necesitatea adoptării unui comportament pozitiv pe tema prevenirii violenței în mediul școlar și asigurării unui mediu educațional optim.
Activitățile sunt organizate și desfășurate zilnic, de către polițiștii de la siguranța școlară, abordând următoarele teme:
- Prevenirea violenței în mediul școlar;
- Prevenirea faptelor de bullying și cyberbullying, precum și a celor de criminalitate informatică;
- Prevenirea infracțiunilor la viața sexuală și violarea vieții private;
- Prevenirea consumului și traficului de droguri în rândul elevilor.
'Săptămâna Școala în Siguranță' se desfășoară pentru conștientizarea de către părinți, cadre didactice, elevi, precum și la nivel de societate, cu privire la necesitatea asigurării siguranței copiilor, concomitent cu creșterea gradului de siguranță în mediul școlar.
COMPARTIMENTUL RELAȚII PUBLICE
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].