Papa Francisc şi-a exprimat apropierea faţă de bolnavii de coronavirus şi de personalul medical
Papa Francisc şi-a exprimat miercuri apropierea faţă de persoanele contagiate cu noul coronavirus din întreaga lume, precum şi faţă de personalul medical care îi îngrijeşte şi de angajaţii serviciilor de protecţie civilă, relatează AFP.
"Vreau să-mi exprim din nou apropierea faţă de bolnavii de coronavirus şi de personalul medical care îi îngrijeşte şi de angajaţii serviciilor de protecţie civilă care îşi oferă ajutorul pentru a stopa contagierea", a spus papa în piaţa Sf. Petru, în faţa unei mulţimi de oameni dintre care unii purtau măşti chirurgicale.
În liturghia sa din Miercurea Cenuşii, care marchează începutul Postului Sfintelor Paşti la catolici, Sfântul Părinte le-a cerut credincioşilor din lumea întreagă "să închidă televizoarele şi să deschidă Biblia".
"Este timpul să ne distanţăm de telefonul mobil şi să ne conectăm la Evanghelie", a spus el, adăugând, "să renunţăm la cuvintele inutile, la bârfe, zvonuri şi palavre".
În tradiţia creştină, Postul este o perioadă de rugăciune şi de curăţenie sufletească şi face referire la cele 40 de zile pe care Iisus le-a petrecut izolat în deşert.
"Când eram copil, nu aveam televizor, dar obişnuiam să ascultăm radio", a mărturisit papa.
Înaltul Pontif a denunţat totodată o lume "mult prea poluată de violenţa verbală, prin cuvinte ofensatoare şi nocive pe care mass-media le amplifică". AGERPRES/(AS-autor: Mihaela Nicolaescu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.