logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Pedepse cu suspendare pentru doi directori ai companiei Tel Drum, acuzaţi de o fraudă de un milion euro

Imagine din galeria Agerpres

Doi directori ai companiei Tel Drum - despre care DNA susţine că era controlată de Liviu Dragnea - au fost condamnaţi definitiv, miercuri, de Curtea de Apel Bucureşti la pedepse cu suspendare, într-un dosar privind fraude cu fonduri europene, cu prejudiciu de aproape un milion de euro.

Conform deciziei instanţei, Petre Pitiş a fost condamnat la trei ani închisoare cu suspendare, iar Mircea Vişan a primit doi ani cu suspendare, ambii fiind obligaţi să efectueze muncă în folosul comunităţii.

Un al treilea director de la Tel Drum, Florea Neda, a fost achitat, după ce la instanţa de fond primise tot o condamnare cu suspendare.

În acelaşi dosar, Ion Florian, reprezentant al firmei WFA Impex SRL, a fost condamnat la trei ani cu suspendare.

De asemenea, compania Tel Drum a fost condamnată la plata unei amenzi penale de 24.000 lei (de zece ori mai puţin decât primise la Tribunalul Bucureşti), dispoziţii aplicate şi în cazul firmei WFA Impex SRL. Ambele firme au interdicţia de a participa la proceduri de achiziţii publice pe o perioadă de 2 ani.

CAB a admis acţiunea civilă exercitată de Ministerul Dezvoltării Regionale şi a dispus obligarea în solidar a celor condamnaţi şi a celor două firme la plata prejudiciului de 4.849.375 lei.

Potrivit DNA, în anul 2015, Ministerul Fondurilor Europene a admis la contractare un proiect propus de Tel Drum în cadrul programului "Creşterea Competitivităţii Economice", finanţat din fonduri europene. În cadrul proiectului, Tel Drum SA urma să achiziţioneze o 'staţie mobilă de mixturi asfaltice pentru creşterea competitivităţii economice a SC Tel Drum SA'. Proiectul trebuia implementat până la data de 31 decembrie 2015.

Pe 2 septembrie 2015, Tel Drum SA a publicat pe site-ul www.fonduri-ue.ro anunţul de achiziţie de bunuri (staţia mobilă), iar în urma derulării etapelor din procedura de atribuire a contractului de furnizare bunuri, a fost declarată câştigătoare firma WFA Impex SRL. După depunerea cererii de rambursare în luna februarie 2016, beneficiarul Tel Drum SA a primit în cadrul proiectului suma nerambursabilă de 4.849.375 lei, sumă apropiată de valoarea maximă eligibilă, majoritatea, şi anume 4.170.462 lei, provenind din fonduri europene.

Procurorii susţin că reprezentanţii Tel Drum - Mircea Vişan, Petre Pitiş şi Neda Florea - şi reprezentantul WFA Impex SRL - Ion Florian - au încălcat, pe de o parte, regulile privind derularea procedurii de atribuire a contractului de furnizare şi, pe de altă parte, au întocmit documente care atestau fapte şi împrejurări nereale (documente utilizate ulterior în obţinerea fondurilor nerambursabile).

Adică, spun anchetatorii, au simulat procedura de atribuire, reprezentanţii Tel Drum SA fiind în realitate cei care au negociat preţul şi condiţiile achiziţiei utilajului de la firma furnizoare, în timp ce WFA Impex SRL a fost doar un interpus scriptic în procedură (această societate nu avea nici experienţa şi nici capacitatea de a furniza utilajul), iar pe de altă parte au dat firmei WFA Impex SRL informaţiile privind derularea proiectului, condiţiile de participare şi documentaţia tehnică înainte de publicarea anunţului de cerere de oferte.

Prin aceasta a fost eliminat caracterul concurenţial al procedurii de atribuire şi au întocmit şi au depus declaraţii privind lipsa conflictului de interese între reprezentanţii beneficiarului şi ofertant, deşi WFA Impex SRL era într-o situaţie de afiliere cu Tel Drum SA, iar între Petre Pitiş, Neda Florea şi Ion Florian era atât o relaţie profesională, cât şi una personală, firma funcţionând ca o societate satelit pentru Tel Drum SA.

Mai mult, arată DNA, aceştia ar fi mărit în mod nejustificat valoarea devizului general depus de WFA Impex SRL, Tel Drum SA fiind de acord să achite suma de 200.000 lei fără TVA pentru amenajarea terenului, deşi terenul era deja amenajat şi cimentat, suma de 560.000 lei pentru asistenţă pentru montaj (deşi acesta se făcea sub îndrumarea furnizorului principal şi cu muncitorii de la Tel Drum SA) şi suma de 871.840 lei pentru cheltuieli diverse şi neprevăzute.

Ar fi întocmit procesele verbale cu privire la derularea procedurii de atribuire şi nota justificativă de atribuire cunoscând că procesul de atribuire este simulat şi că în cauză există un conflict de interese care ar fi dus la eliminarea ofertantului WFA Impex SRL din procedura de achiziţie (procesele verbale respective au fost utilizate ca documente justificative pentru cererea de rambursare) şi ar fi întocmit procesele verbale de predare-primire, recepţie şi punere în funcţiune, consemnând aspecte nereale în cuprinsul acestora, deşi la momentul întocmirii documentelor utilajul nu era complet montat şi nici nu era pus în funcţiune (procesele verbale au fost utilizate ca documente justificative pentru cererea de rambursare).

Liviu Dragnea a fost trimis în judecată într-un dosar separat privind compania Tel Drum, pentru fraude în contractele finanţate din fonduri publice (naţionale şi europene). AGERPRES/(AS - autor: Eusebi Manolache, editor: Florin Marin, editor online: Andreea Lãzãroiu)

Afisari: 45

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].


Alte știri din categorie

Justitie si interne 27-04-2025 19:14

Bacău: Nou-născut dispărut din maternitate; polițiștii au demarat cercetări

Un nou-născut a dispărut din secția de maternitate a unui spital din municipiul Bacău, duminică după-amiază, polițiștii sesizați de către personalul medical demarând cercetări pentru găsirea copilului și clarificarea incidentului, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ). 'La data de 27 aprilie a.c., în jurul orei 15:

Justitie si interne 27-04-2025 15:54

Circulație oprită pe DN 21, între localitățile Albina și Valea Cânepii, în urma unui accident rutier

Traficul pe DN 21, între localitățile Albina și Valea Cânepii, din județul Brăila, este blocat în urma unui accident rutier în care au fost implicate trei autoturisme. Potrivit unui comunicat al Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române transmis, duminică, AGERPRES, în urma impactului au rezultat două

Justitie si interne 27-04-2025 13:47

IGPR: 560 de permise de conducere reținute, dintre care 53 pentru alcool

Polițiștii rutieri au reținut în ultimele 24 de ore 560 de permise de conducere, dintre care 86 pentru viteză și 53 pentru alcool și au fost retrase 372 de certificate de înmatriculare. Potrivit unui comunicat al Inspectoratului General al Poliției Române transmis, duminică, AGERPRES, în ultimele 24 de ore polițiștii au intervenit la pe

Justitie si interne 27-04-2025 13:26

IGPR: 342 de persoane semnalate în Sistemul Informatic Schengen, localizate pe teritoriul României

Polițiștii români și partenerii de pe teritoriul statelor membre Schengen au depistat, în perioada 18 - 24 aprilie, 432 de persoane, 24 de autovehicule și 37 de documente ce făceau obiectul unor semnalări introduse în Sistemul Informatic Schengen. Potrivit unui comunicat al Inspectoratului General al Poliției Române transmis, duminică,

Justitie si interne 27-04-2025 10:59

MAI - Peste 4.200 de intervenții pentru siguranța cetățenilor și 47.447 de verificări cu aplicația eDAC în ultimele 24 de ore

Lucrătorii din cadrul Ministerului Afacerilor Interne au avut, în ultimele 24 de ore, peste 4.200 de intervenții pentru siguranța cetățenilor, 47.447 de verificări cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale și 1.116 misiuni pentru acordarea de asistență medicală de urgență, informează un comunicat transmis, duminică, AGERPRES. P

Justitie si interne 26-04-2025 13:52

IGPR: Peste 16 milioane de țigarete și aproape 500 de kilograme de tutun - descoperite în primele trei luni

Peste 16 milioane de țigarete și aproape 500 de kilograme de tutun au fost descoperite de polițiști, în primele trei luni ale anului, a informat, sâmbătă, Inspectoratul General al Poliției Române. Potrivit unui comunicat al IGPR transmis AGERPRES, în perioada 1 ianuarie - 31 martie, au fost înregistrate, la nivelul Poliției Rom&ac

Justitie si interne 26-04-2025 12:57

Jandarmeria Capitalei: Bărbatul care s-a urcat pe acoperișul ICCJ - dus la spital și amendat cu 1.500 de lei

Bărbatul care s-a urcat vineri pe acoperișul clădirii în care se află sediul Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost dus la spital și sancționat cu amendă în valoare de 1.500 de

Justitie si interne 26-04-2025 10:23

Vrancea: Incendiu la un depozit de materiale de construcții din municipiul Adjud

Un incendiu de proporții a izbucnit în noaptea de vineri spre sâmbătă la un depozit de materiale de construcții din municipiul Adjud, afectând o suprafață de aproximativ 450 de metri pătrați, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea. Potrivit sursei citate, incendiul a fost semnalat în jurul orei 03:00, printr-u

Justitie si interne 25-04-2025 20:59

DGJMB: Trei persoane duse la secție, după un conflict spontan la sediul ICCJ

Trei persoane au fost duse la secția de Poliție, vineri seara, în urma unui conflict spontan, la sediul Înaltei Curți de Casație și Justiție, între mai mulți protestatari cu opinii contradictorii. 'Un bărbat a adresat injurii și expresii jignitoare, iar un altul a lovit panourile metalice delimitatoare. Astfel, trei perso

Justitie si interne 25-04-2025 19:00

Iași: Trei persoane lovite de o creangă ruptă dintr-un copac în Copou, în apropiere de Teiul lui Eminescu

Trei persoane care se aflau în Parcul Copou din Iași au fost lovite, vineri după-amiază, de o creangă ruptă dintr-un copac aflat în apropierea Teiului lui Mihai Eminescu. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Iași, inițial a fost anunțat prin serviciul 112 că sunt două victime, însă echipele ajunse la fața

Justitie si interne 25-04-2025 18:21

Bogdan Peșchir, eliberat din arest de Tribunalul București

Tribunalul București a decis, vineri, că Bogdan Peșchir, finanțatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, poate fi cercetat în libertate. Decizia este definitivă. Instanța a admis contestația formulată de Bogdan Peșchir împotriva deciziei din 15 aprilie a Judecătoriei Sectorului 5 prin care i-a fost prelungită c

Justitie si interne 25-04-2025 17:18

ICCJ admite recursul împotriva deciziei privind suspendarea hotărârii CCR de anulare a alegerilor prezidențiale

Înalta Curte de Casație și Justiție a admis, vineri, recursul împotriva deciziei prin care Curtea de Apel Ploiești a decis suspendarea hotărârii CCR din 6 decembrie 2024 prin care au fost anulate alegerile prezidențiale. 'Respinge cererea de suspendare a executării sentinței nr. 135 din 24 aprilie 2025 pronunțate de Curte

Justitie si interne 25-04-2025 15:38

CCR: O instanță judecătorească a dispus, fără temei constituțional și legal, cu privire la efectele unei hotărâri obligatorii

Curtea Constituțională a precizat vineri, în legătură cu decizia Curții de Apel Ploiești, că, 'în mod regretabil', cu 'încălcarea' prevederilor legale, o instanță judecătorească a dispus, 'fără temei constituțional și legal', cu privire la efectele unei hotărâri obligatorii adoptate de instanța constituțională.

Justitie si interne 25-04-2025 15:35

Recursul împotriva deciziei privind suspendarea hotărârii CCR de anulare a alegerilor prezidențiale - judecat vineri de ICCJ

Înalta Curte de Casație și Justiție judecă, vineri, începând cu ora 16:00, recursul împotriva deciziei prin care Curtea de Apel Ploiești a admis o cerere în care se solicita suspendarea hotărârii CCR din 6 decembrie 2024 prin care au fost anulate alegerile prezidențiale. Parchetul de pe lângă Curt

Justitie si interne 25-04-2025 15:32

Judecător Curtea de Apel Ploiești: CCR a interpretat abuziv legea și a impus președinte neales (motivare)

Curtea Constituțională a României a interpretat abuziv legea și a exercitat suveranitatea poporului român în nume propriu, impunând un președinte neales, numit chiar de CCR - se arată în motivarea deciziei pronunțate de Curtea de Apel Ploiești de admitere a unei cereri în care se solicita suspendarea hotărârii CCR din 6 decem