Cererea de redeschidere a urmăririi penale în dosarul privind controlul ISU de la Ferma Dacilor - nou termen de judecată

Un nou termen are loc, marţi, la Tribunalul Militar Bucureşti, în dosarul privind cererea de redeschidere de către DNA a urmăririi penale în speţa care viza modul în care reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova au făcut controale înainte de 2021 la mai multe pensiuni şi crame din judeţ, printre care şi la Ferma Dacilor.
Dosarul care are ca obiect "confirmare redeschidere urmărire penală" a fost înregistrat la Tribunalul Prahova în data de 29 decembrie, la trei zile după incendiul de la Ferma Dacilor soldat cu opt morţi şi doi răniţi.
Tribunalul Prahova şi-a declinat însă competenţa de soluţionare a acestei cereri în favoarea Tribunalului Militar Bucureşti.
Iniţial, ca intimaţi în această speţă erau fostul prim-adjunct al inspectorului-şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova Dumitru Elisei şi Cristina Chelba, fost inspector de prevenire din cadrul ISU Prahova, însă ulterior, conform datelor de pe portalul instanţelor de judecată, a apărut ca intimată în dosar şi Adelina Ilie, administrator al Fermei Dacilor.
Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a declarat, la sfârşitul lunii decembrie, că se ştia că la ISU Prahova sunt anumite probleme, motiv pentru care foştii şefi de la această instituţie s-au pensionat în urmă cu doi ani, plecând din serviciu "nu cu voia lor".
"Vreau să subliniez un lucru: fostul inspector-şef şi fostul prim-adjunct s-au pensionat, plecând din serviciu nu cu voia lor. Deci, la ISU Prahova se ştia că sunt anumite probleme, motiv pentru care au plecat primii doi de la conducere. Acest lucru s-a întâmplat în urmă cu aproximativ doi ani. Normal, nu ştiam de situaţia specifică a Fermei Dacilor, dar au fost eliminate persoane din sistem, prin trecerea în rezervă, ştiind că există anumite probleme acolo", a afirmat Arafat, într-o conferinţă de presă.
Fostul inspector-şef de la ISU Prahova Mihai Drăgan şi adjunctul său Elisei Dumitru au ieşit la pensie în 2021, după ce au apărut suspiciuni că ar fi trecut cu vederea nereguli descoperite la mai multe pensiuni şi crame din Prahova, printre care şi la Ferma Dacilor.
Colonelul Elisei Dumitru Tiberiu a fost vizat de un dosar al DNA, clasat în luna martie 2023, din lipsă de probe.
DNA a investigat posibila implicare în mod direct şi în repetate rânduri a colonelului Elisei Dumitru Tiberiu în activitatea subordonaţilor, în sensul că le-ar fi solicitat acestora să nu amendeze mai mulţi agenţi economici din Prahova pentru abateri pe linia securităţii la incendiu.
În iulie 2019, inspectorii de la ISU Prahova au efectuat un control la pensiunea Ferma Dacilor din satul Tohani, complexul fiind administrat, prin interpuşi, de Cornel Dinicu, prin firma Ferma Dacilor Production SRL.
Deşi pensiunea nu avea autorizaţie de securitate la incendiu, pompierii au dat doar un avertisment şi în schimb ar fi primit o masă de protocol.
Incendiul devastator izbucnit în data de 26 decembrie la Ferma Dacilor s-a soldat cu opt morţi, cinci adulţi şi trei copii, precum şi cu doi răniţi. AGERPRES / (AS - autor: Anamaria Constantin, editor: Marius Frăţilă, editor online: Andreea Preda)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Bacău: Nou-născut dispărut din maternitate; polițiștii au demarat cercetări
Un nou-născut a dispărut din secția de maternitate a unui spital din municipiul Bacău, duminică după-amiază, polițiștii sesizați de către personalul medical demarând cercetări pentru găsirea copilului și clarificarea incidentului, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ). 'La data de 27 aprilie a.c., în jurul orei 15:
Circulație oprită pe DN 21, între localitățile Albina și Valea Cânepii, în urma unui accident rutier
Traficul pe DN 21, între localitățile Albina și Valea Cânepii, din județul Brăila, este blocat în urma unui accident rutier în care au fost implicate trei autoturisme. Potrivit unui comunicat al Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române transmis, duminică, AGERPRES, în urma impactului au rezultat două
IGPR: 560 de permise de conducere reținute, dintre care 53 pentru alcool
Polițiștii rutieri au reținut în ultimele 24 de ore 560 de permise de conducere, dintre care 86 pentru viteză și 53 pentru alcool și au fost retrase 372 de certificate de înmatriculare. Potrivit unui comunicat al Inspectoratului General al Poliției Române transmis, duminică, AGERPRES, în ultimele 24 de ore polițiștii au intervenit la pe
IGPR: 342 de persoane semnalate în Sistemul Informatic Schengen, localizate pe teritoriul României
Polițiștii români și partenerii de pe teritoriul statelor membre Schengen au depistat, în perioada 18 - 24 aprilie, 432 de persoane, 24 de autovehicule și 37 de documente ce făceau obiectul unor semnalări introduse în Sistemul Informatic Schengen. Potrivit unui comunicat al Inspectoratului General al Poliției Române transmis, duminică,
MAI - Peste 4.200 de intervenții pentru siguranța cetățenilor și 47.447 de verificări cu aplicația eDAC în ultimele 24 de ore
Lucrătorii din cadrul Ministerului Afacerilor Interne au avut, în ultimele 24 de ore, peste 4.200 de intervenții pentru siguranța cetățenilor, 47.447 de verificări cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale și 1.116 misiuni pentru acordarea de asistență medicală de urgență, informează un comunicat transmis, duminică, AGERPRES. P
IGPR: Peste 16 milioane de țigarete și aproape 500 de kilograme de tutun - descoperite în primele trei luni
Peste 16 milioane de țigarete și aproape 500 de kilograme de tutun au fost descoperite de polițiști, în primele trei luni ale anului, a informat, sâmbătă, Inspectoratul General al Poliției Române. Potrivit unui comunicat al IGPR transmis AGERPRES, în perioada 1 ianuarie - 31 martie, au fost înregistrate, la nivelul Poliției Rom&ac
Jandarmeria Capitalei: Bărbatul care s-a urcat pe acoperișul ICCJ - dus la spital și amendat cu 1.500 de lei
Bărbatul care s-a urcat vineri pe acoperișul clădirii în care se află sediul Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost dus la spital și sancționat cu amendă în valoare de 1.500 de
Vrancea: Incendiu la un depozit de materiale de construcții din municipiul Adjud
Un incendiu de proporții a izbucnit în noaptea de vineri spre sâmbătă la un depozit de materiale de construcții din municipiul Adjud, afectând o suprafață de aproximativ 450 de metri pătrați, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea. Potrivit sursei citate, incendiul a fost semnalat în jurul orei 03:00, printr-u
DGJMB: Trei persoane duse la secție, după un conflict spontan la sediul ICCJ
Trei persoane au fost duse la secția de Poliție, vineri seara, în urma unui conflict spontan, la sediul Înaltei Curți de Casație și Justiție, între mai mulți protestatari cu opinii contradictorii. 'Un bărbat a adresat injurii și expresii jignitoare, iar un altul a lovit panourile metalice delimitatoare. Astfel, trei perso
Iași: Trei persoane lovite de o creangă ruptă dintr-un copac în Copou, în apropiere de Teiul lui Eminescu
Trei persoane care se aflau în Parcul Copou din Iași au fost lovite, vineri după-amiază, de o creangă ruptă dintr-un copac aflat în apropierea Teiului lui Mihai Eminescu. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Iași, inițial a fost anunțat prin serviciul 112 că sunt două victime, însă echipele ajunse la fața
Bogdan Peșchir, eliberat din arest de Tribunalul București
Tribunalul București a decis, vineri, că Bogdan Peșchir, finanțatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, poate fi cercetat în libertate. Decizia este definitivă. Instanța a admis contestația formulată de Bogdan Peșchir împotriva deciziei din 15 aprilie a Judecătoriei Sectorului 5 prin care i-a fost prelungită c
ICCJ admite recursul împotriva deciziei privind suspendarea hotărârii CCR de anulare a alegerilor prezidențiale
Înalta Curte de Casație și Justiție a admis, vineri, recursul împotriva deciziei prin care Curtea de Apel Ploiești a decis suspendarea hotărârii CCR din 6 decembrie 2024 prin care au fost anulate alegerile prezidențiale. 'Respinge cererea de suspendare a executării sentinței nr. 135 din 24 aprilie 2025 pronunțate de Curte
CCR: O instanță judecătorească a dispus, fără temei constituțional și legal, cu privire la efectele unei hotărâri obligatorii
Curtea Constituțională a precizat vineri, în legătură cu decizia Curții de Apel Ploiești, că, 'în mod regretabil', cu 'încălcarea' prevederilor legale, o instanță judecătorească a dispus, 'fără temei constituțional și legal', cu privire la efectele unei hotărâri obligatorii adoptate de instanța constituțională.
Recursul împotriva deciziei privind suspendarea hotărârii CCR de anulare a alegerilor prezidențiale - judecat vineri de ICCJ
Înalta Curte de Casație și Justiție judecă, vineri, începând cu ora 16:00, recursul împotriva deciziei prin care Curtea de Apel Ploiești a admis o cerere în care se solicita suspendarea hotărârii CCR din 6 decembrie 2024 prin care au fost anulate alegerile prezidențiale. Parchetul de pe lângă Curt
Judecător Curtea de Apel Ploiești: CCR a interpretat abuziv legea și a impus președinte neales (motivare)
Curtea Constituțională a României a interpretat abuziv legea și a exercitat suveranitatea poporului român în nume propriu, impunând un președinte neales, numit chiar de CCR - se arată în motivarea deciziei pronunțate de Curtea de Apel Ploiești de admitere a unei cereri în care se solicita suspendarea hotărârii CCR din 6 decem