logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Dosarul Ferma Dacilor: Procurorii cer prelungirea arestului în cazul administatorilor complexului de la Tohani

Imagine din galeria Agerpres

Judecătoria Ploieşti va dezbate, luni, propunerea procurorilor de prelungire a arestului în cazul administratorilor complexului turistic Ferma Dacilor, mistuit de un incendiu soldat cu opt morţi.

Potrivit portalului instanţelor de judecată, dosarul care are ca obiect "prelungire arestare preventivă", având ca inculpaţi pe Cornel Dinicu, Vitomir Adrian Ristin şi Adelina Elena Ilie, a fost înregistrat la data de 25 ianuarie, termenul de judecată fiind stabilit pentru luni, 29 ianuarie.

La data de 3 ianuarie, Cornel Dinicu, cel care este cunoscut drept patron al Fermei Dacilor, a fost arestat preventiv, pentru 30 de zile, în dosarul în care este acuzat de distrugere din culpă, care a avut ca urmare un dezastru.

Totodată, instanţa a dispus atunci plasarea în arest la domiciliu a altor două persoane, fiind vorba despre un bărbat - Vitomir Adrian Ristin şi o femeie - Adelina Elena Ilie, implicate în administrarea complexului turistic de la Tohani.

Cei trei sunt acuzaţi de distrugere din culpă, care a avut ca urmare un dezastru.

"Din data de 03.01.2024, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de trei persoane fizice, respectiv faţă de un administrator statutar şi doi administratori în fapt ai societăţii comerciale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru. (...) Faţă de acestea (...), procurorul de caz a formulat propunere de luare a măsurii arestării preventive, pentru o perioadă de 30 de zile, în sarcina acestora reţinându-se, în esenţă, următoarele: în perioada 2016 - 26.12.2023, cele trei persoane au desfăşurat în mod convergent şi sistematic demersuri în realizarea obiectului de activitate al persoanei juridice, prin încălcarea repetată a dispoziţiilor legale privind derularea activităţii de 'cazare pentru vacanţe şi perioade de scurtă durată', desfăşurate la sediul social din comuna Tohani, sat Tohani, judeţul Prahova", informa, anterior, Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova.

Construcţia corpului principal de clădire, care include restaurant, bucătărie şi spaţii de cazare la parter şi mansardă, a fost executată în regie proprie, fără obţinerea avizelor şi autorizaţiei de construire, iar demersurile şi măsurile dispuse pentru "intrarea în legalitate" au fost realizate cu încălcarea prevederilor legale, şi anume ale Legii nr. 50/1991 republicată privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii şi ale Legii nr. 10/1995 republicată privind calitatea în construcţii, arătau anchetatorii.

"De asemenea, trebuie precizat că unitatea turistică a funcţionat cu încălcarea prevederilor Legii nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, HGR nr. 571/2016 pentru aprobarea categoriilor de construcţii care se supun avizării şi/sau autorizării privind securitatea la incendiu şi a normativelor aplicabile în domeniu, respectiv fără obţinerea avizelor şi a autorizaţiilor ce ar fi trebuit emise de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă pentru funcţionarea corespunzătoare şi fără respectarea normelor privind securitatea la incendiu. Situaţia expusă anterior a creat premisele izbucnirii şi propagării la data de 26.12.2023, în jurul orei 05,45, a unui incendiu ce a condus la distrugerea imobilului şi la decesul a 7 persoane fizice, sursa probabilă a incendiului fiind 'efectul termic al curentului electric'", preciza Parchetul.

Conform sursei citate, societatea comercială era racordată la reţeaua de alimentare cu energie electrică în baza unui contract încheiat în anul 2014, pentru un consumator non casnic tip persoană fizică, loc de consum cu denumirea 'pompă de apă' având o putere de 8 Kw, insuficientă pentru susţinerea consumatorilor electrici ai unei pensiuni.

Totodată, anchetatorii spun că ancheta penală aflată în desfăşurare nu exclude niciuna dintre împrejurările care ar fi putut constitui baza izbucnirii incendiului (cauza probabilă a incendiului), însă probele de până acum nu au relevat indicii care să confirme o incendiere intenţionată.

"Cu toate acestea, materialul probator administrat până în prezent nu a relevat indicii care să confirme ipoteza incendiului de tip arson (incendiere provocată ca urmare a unei acţiuni umane intenţionate), cercetările ce urmează a fi efectuate în cauză având rolul de a stabili până la gradul de certitudine inclusiv cauza probabilă a incendiului. În întreg acest context, s-a reţinut în cuprinsul referatului cu propunere de luare a măsurii arestării preventive că, şi dacă ipoteza incendierii cu intenţie a imobilului s-ar concretiza (ipoteza în raport de care materialul probator administrat nu atestă indicii), întreaga situaţie descrisă, vizând nerespectarea de către factorii decidenţi a normelor în materia securităţii la incendiu, respectiv: a) imobilul a fost construit fără autorizaţie de construcţie, b) mansarda a fost realizată din material lemnos, uşor inflamabil, neprevăzut cu căi de evacuare optime, construcţia fiind încadrată în gradul V (cinci) de rezistenţă la foc (cel mai defavorabil grad), c) imobilul a fost intabulat cu încălcarea prevederilor legale, în baza unui certificat de constatare a edificării construcţiei emis fără verificarea îndeplinirii tuturor cerinţelor fundamentale, d) imobilul a fost edificat fără solicitarea/obţinerea vreunui aviz/autorizaţie de la ISU Prahova, e) a fost dotat cu o centrală de detectare, semnalizare şi alarmare la incendiu nefuncţională la momentul producerii incendiului, montată în baza unui proiect neavizat, precum şi f) cu o instalaţie electrică certificată, subdimensionată (putere de 8 kw) în raport de nevoile reale ale unui astfel de consumator, îi poziţionează pe cei trei inculpaţi în culpă în raport de producerea rezultatului constând într-un dezastru, deoarece în condiţiile descrise, raportat la lipsa de siguranţă a încăperilor oferite ca spaţii de cazare, şansele reale ca victimele să se poată salva au fost aproape inexistente", mai arătau procurorii.

Opt persoane, respectiv cinci adulţi şi trei copii, au murit carbonizate în urma incendiului care a izbucnit la Ferma Dacilor, în cea de-a doua zi de Crăciun. AGERPRES/ (AS- autor: Anamaria Constantin, editor: Cătălina Matei, editor online: Adrian Dădârlat)

Afisari: 22

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].


Alte știri din categorie

Justitie si interne 26-04-2025 12:57

Jandarmeria Capitalei: Bărbatul care s-a urcat pe acoperișul ICCJ - dus la spital și amendat cu 1.500 de lei

Bărbatul care s-a urcat vineri pe acoperișul clădirii în care se află sediul Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost dus la spital și sancționat cu amendă în valoare de 1.500 de

Justitie si interne 26-04-2025 10:23

Vrancea: Incendiu la un depozit de materiale de construcții din municipiul Adjud

Un incendiu de proporții a izbucnit în noaptea de vineri spre sâmbătă la un depozit de materiale de construcții din municipiul Adjud, afectând o suprafață de aproximativ 450 de metri pătrați, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea. Potrivit sursei citate, incendiul a fost semnalat în jurul orei 03:00, printr-u

Justitie si interne 25-04-2025 20:59

DGJMB: Trei persoane duse la secție, după un conflict spontan la sediul ICCJ

Trei persoane au fost duse la secția de Poliție, vineri seara, în urma unui conflict spontan, la sediul Înaltei Curți de Casație și Justiție, între mai mulți protestatari cu opinii contradictorii. 'Un bărbat a adresat injurii și expresii jignitoare, iar un altul a lovit panourile metalice delimitatoare. Astfel, trei perso

Justitie si interne 25-04-2025 19:00

Iași: Trei persoane lovite de o creangă ruptă dintr-un copac în Copou, în apropiere de Teiul lui Eminescu

Trei persoane care se aflau în Parcul Copou din Iași au fost lovite, vineri după-amiază, de o creangă ruptă dintr-un copac aflat în apropierea Teiului lui Mihai Eminescu. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Iași, inițial a fost anunțat prin serviciul 112 că sunt două victime, însă echipele ajunse la fața

Justitie si interne 25-04-2025 18:21

Bogdan Peșchir, eliberat din arest de Tribunalul București

Tribunalul București a decis, vineri, că Bogdan Peșchir, finanțatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, poate fi cercetat în libertate. Decizia este definitivă. Instanța a admis contestația formulată de Bogdan Peșchir împotriva deciziei din 15 aprilie a Judecătoriei Sectorului 5 prin care i-a fost prelungită c

Justitie si interne 25-04-2025 17:18

ICCJ admite recursul împotriva deciziei privind suspendarea hotărârii CCR de anulare a alegerilor prezidențiale

Înalta Curte de Casație și Justiție a admis, vineri, recursul împotriva deciziei prin care Curtea de Apel Ploiești a decis suspendarea hotărârii CCR din 6 decembrie 2024 prin care au fost anulate alegerile prezidențiale. 'Respinge cererea de suspendare a executării sentinței nr. 135 din 24 aprilie 2025 pronunțate de Curte

Justitie si interne 25-04-2025 15:38

CCR: O instanță judecătorească a dispus, fără temei constituțional și legal, cu privire la efectele unei hotărâri obligatorii

Curtea Constituțională a precizat vineri, în legătură cu decizia Curții de Apel Ploiești, că, 'în mod regretabil', cu 'încălcarea' prevederilor legale, o instanță judecătorească a dispus, 'fără temei constituțional și legal', cu privire la efectele unei hotărâri obligatorii adoptate de instanța constituțională.

Justitie si interne 25-04-2025 15:35

Recursul împotriva deciziei privind suspendarea hotărârii CCR de anulare a alegerilor prezidențiale - judecat vineri de ICCJ

Înalta Curte de Casație și Justiție judecă, vineri, începând cu ora 16:00, recursul împotriva deciziei prin care Curtea de Apel Ploiești a admis o cerere în care se solicita suspendarea hotărârii CCR din 6 decembrie 2024 prin care au fost anulate alegerile prezidențiale. Parchetul de pe lângă Curt

Justitie si interne 25-04-2025 15:32

Judecător Curtea de Apel Ploiești: CCR a interpretat abuziv legea și a impus președinte neales (motivare)

Curtea Constituțională a României a interpretat abuziv legea și a exercitat suveranitatea poporului român în nume propriu, impunând un președinte neales, numit chiar de CCR - se arată în motivarea deciziei pronunțate de Curtea de Apel Ploiești de admitere a unei cereri în care se solicita suspendarea hotărârii CCR din 6 decem

Justitie si interne 25-04-2025 14:22

DGA: Analiză a refuzului mitei de către angajații MAI; în 2024, 60% dintre sesizări - documentate cu body-cam

Peste 60% dintre sesizările legate de încercarea de a oferi mită angajaților Ministerului de Interne au fost documentate cu înregistrări video făcute cu ajutorul aparaturii tip body-cam, informează Direcția Generală Anticorupție (DGA). 'O analiză realizată la nivelul DGA aferentă pentru anul 2024, comparativ cu anul 2023, evide

Justitie si interne 25-04-2025 14:08

Prezidențiale2025/Decizia privind suspendarea hotărârii CCR de anulare a alegerilor - contestată și de Curtea Constituțională

Curtea Constituțională a României a declarat recurs împotriva deciziei prin care Curtea de Apel Ploiești a admis o cerere în care se solicita suspendarea hotărârii CCR din 6 decembrie 2024 prin care au fost anulate alegerile prezidențiale. Potrivit unor date comunicate vineri AGERPRES de către Curtea de Apel Ploiești, &

Justitie si interne 25-04-2025 11:23

DNA: Bărbat trimis în judecată pentru trafic de influență; ar fi primit bani pentru reducerea unei pedepse

Un bărbat a fost trimis în judecată pentru două infracțiuni de trafic de influență, din care una săvârșită în formă continuată, pentru că ar fi primit 15.000 euro pentru reducerea unei pedepse, după ce a pretins că are influență asupra unor polițiști și asupra unor judecători de la Tribunalul București. 'Procurorii din cadrul Direcției Na

Justitie si interne 25-04-2025 09:51

Mehedinți: Persoană decedată după ce mașina în care se afla a lovit un parapet, pe DN 6, în localitatea Lunca Banului

Un bărbat în vârstă de 67 de ani a murit și o persoană a fost rănită după ce mașina în care se aflau a intrat, vineri dimineața, într-un parapet pe DN6, în localitatea Lunca Banului. 'În această dimineață, pompierii mehedințeni au intervenit la un accident rutier produs pe DN 6, în localitatea Lunca Banului, î

Justitie si interne 24-04-2025 22:35

CSM: Inspecția Judiciară - verificări cu privire la săvârșirea unei eventuale abateri disciplinare de către judecătorul de la CA Ploiești

Inspecția Judiciară va efectua verificări cu privire la săvârșirea unei eventuale abateri disciplinare de către judecătorul de la Curtea de Apel Ploiești care a admis, joi, cererea de suspendare a hotărârii CCR prin care au fost anulate alegerile prezidențiale, informează Consiliul Superior al Magistraturii (CSM). 'Î

Justitie si interne 24-04-2025 20:42

PICCJ: Decizia privind suspendarea hotărârii CCR de anulare a alegerilor prezidențiale - contestată

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a declarat recurs împotriva deciziei prin care Curtea de Apel Ploiești a admis o cerere în care se solicita suspendarea hotărârii CCR din 6 decembrie 2024 prin care au fost anulate alegerile prezidențiale, a informat, joi, Parchetul General. ''Parchetul de pe lâ