Contrabandişti de ţigări, reţinuţi de procurorii DIICOT într-un dosar cu prejudiciu de 2,5 milioane de lei

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală au dispus sâmbătă reţinerea pe o perioadă de 24 de ore a unui număr de 15 inculpaţi, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat şi contrabandă asimilată în formă agravată, într-un dosar cu un prejudiciu de aproximativ 2,5 milioane de lei din comercializarea ilegală de ţigări.
Potrivit unui comunicat transmis de DIICOT, începând cu anul 2020, pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţului Ilfov, şi-au desfăşurat activitatea două grupuri infracţionale organizate constituite în scopul obţinerii ilicite a unor profituri băneşti considerabile, ca urmare a comercializării de ţigarete neintroduse în circuitul fiscal al României, cunoscând că acestea provin din contrabandă.
Prima entitate criminală cercetată în prezenta cauză avea ca membri constituenţi mai multe persoane ce provin din aceeaşi familie, care au dezvoltat în timp legături infracţionale cu contrabandişti din Republica Moldova şi Ucraina, cumpărând în mod regulat de la aceştia cantităţi importante de ţigarete în vederea revânzării lor la un preţ superior celui de achiziţie.
După introducerea în ţară, prin sustragere de la controlul vamal, furnizorii ucraineni/moldoveni, transportau ţigaretele disimulate în tiruri, dube, furgonete sau chiar în mijloace de transport persoane (autocare) până zona de centură a municipiului Bucureşti, de unde erau preluate de către membrii grupării şi depozitate temporar în diferite imobile, fiind mai apoi comercializate în zona pieţei Bobocica, de pe raza municipiului Bucureşti.
Cea de-a doua grupare infracţională organizată ce face obiectul cercetărilor în prezenta cauză, era structurată în jurul membrilor altei familii, fiind coordonată de către o inculpată care, împreună cu ceilalţi membri, desfăşura activităţi pe linia identificării de cumpărători şi a vânzării de ţigarete către aceştia, în incinta Pieţei Obor din Bucureşti, această grupare aprovizionându-se de la membrii primei grupări.
Prejudiciul estimat în cauză se ridică la aproximativ 2.500.000 de lei.
Vineri, 26 noiembrie, procurorii DIICOT - Structura Centrală împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul BCCO Bucureşti au efectuat o acţiune de prindere în flagrant a unui număr de 4 inculpaţi, cetăţeni ucraineni care au introdus pe teritoriul României ţigări de contrabandă ce urmau a fi comercializate către membrii uneia dintre grupări.
Ulterior, procurorii DIICOT - Structura Centrală împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul BCCO Bucureşti au efectuat un număr de 16 percheziţii domiciliare, în urma cărora au fost ridicate 678.300 de ţigarete, precum şi sumele de 38.200 lei şi 1.510 euro.
Totodată, au fost indisponibilizate un număr de 8 autoturisme şi un autocar, ce vor fi predate lucrătorilor din cadrul Direcţiei Regionale Vamale Bucureşti.
În cursul zilei de sâmbătă, un număr de 13 inculpaţi vor fi prezentaţi Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile.
Acţiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul BSIJ şi a lucrătorilor din cadrul Direcţiei Regionale Vamale Bucureşti. AGERPRES/(AS, editor: Karina Olteanu, editor online: Adrian Dãdârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Administratorii unei firme, puși sub acuzare pentru evaziune fiscală în domeniul comerțului online
Doi administratori ai unei firme din Capitală au fost plasați sub control judiciar de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, fiind acuzați de săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în domeniul comerțului online. Anchetatorii au efectuat în acest caz percheziții în urmă cu două zile, după care procur
Iași: Patru medici, printre care și managerul IBCv, urmăriți penal de procurorii DNA
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul teritorial Iași au anunțat, vineri, că au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de patru medici, unul dintre aceștia fiind managerul Institutului de Boli Cardiovasculare ''Prof.Dr. George I.M. Georgescu'' Iași. Potrivit unui comunicat de
VIDEO Monica Dajbog (MAI): 33 de semnalări cu privire la posibile contravenții sau infracțiuni electorale
Polițiștii au înregistrat 33 de semnalări cu privire la posibile contravenții sau infracțiuni electorale în prima săptămână de campanie electorală, care a decurs în condiții de normalitate, fără incidente deosebite, a anunțat, vineri, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, Monica Dajbog.
Prahova: 150 de reptile și nevertebrate - depistate la un tânăr din Ploiești; el nu avea documente legale de proveniență
Autoritățile prahovene au depistat în locuința unui tânăr din municipiul Ploiești 150 de exemplare de reptile și nevertebrate, printre care diferite specii de șerpi, tarantule, scorpioni, țestoase și varani, pentru care acesta nu deținea documente legale de proveniență.
Neamț: Intervenție a polițiștilor după ce o persoană a sesizat că o tânără aflată într-o mașină pare că ar cere ajutor
Un bărbat în vârstă de 34 de ani este cercetat pentru agresiune și conducerea unui autoturism sub influența alcoolului după ce și-a lovit concubina, pe fondul consumului de alcool și al geloziei, în timp ce se aflau în mașină, a informat, vineri, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Neamț. Acesta a fost oprit de poli
Satu Mare: Patru persoane reținute pentru trafic de droguri de mare risc
Patru persoane au fost arestate preventiv pentru trafic de droguri după ce au fost prinse în flagrant în timp ce ar fi încercat să introducă în țară circa 2,5 kilograme de droguri prin fosta vamă Valea lui Mihai, de pe frontiera cu Ungaria, informează, joi, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Satu Mare. Potrivit sur
Iași: Părinții bebelușului aruncat într-o latrină din Pașcani, trimiși în judecată pentru tentativă de omor
Bărbatul suspectat că pe 18 martie a aruncat în toaleta din curte copilul nou născut al concubinei sale a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași. În același dosar a fost trimisă în judecată și mama nou născutului, o femeie de 21 de ani din județul Mureș. Potrivit rechizitoriulu
Radu Marinescu: Ministerul Justiției este alături de avocați în demersurile lor legitime
Ministerul Justiției este alături de avocați în demersurile lor legitime, precum stabilirea onorariilor, a declarat, joi, ministrul Radu Marinescu, la conferința 'Avocatura, între provocări și oportunități' organizată de Uniunea Națională a Barourilor din România (UNBR). 'Ce poate face Ministerul Justiției e să vă fie alături &ici
IGPR: 12 persoane reținute într-un dosar privind înșelăciuni cu investiții
Un număr de 12 persoane au fost reținute, iar peste 30 au fost plasate sub control judiciar într-un dosar privind înșelăciuni cu investiții. Potrivit unui comunicat al Poliției Române transmis, joi, AGERPRES, polițiști ai Direcției de Combatere a Criminalității Organizate și ai Direcției de Investigații Criminale din Poliția Română, &ic
SRI: Exercițiu privind gestionarea urgențelor generate de un atac armat - în gara din Alexandria
Serviciul Român de Informații a organizat, joi, în județul Teleorman, în gara din Alexandria, un exercițiu ce a avut ca scop gestionarea urgențelor generate de o amenințare privind un atac armat. Potrivit unui comunicat al SRI transmis AGERPRES, exercițiul, care a început la ora 12:30, a fost desfășurat de structuri din
Cluj: Șofer surprins de două ori cu exces de viteză, la interval de 15 minute; amendat cu peste 3.000 de lei
Un șofer de 45 de ani a fost surprins de polițiștii clujeni de două ori cu exces de viteză, la interval de numai 15 minute între abateri și a fost amendat de două ori, cu o sumă totală de peste 3.000 de lei. 'Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Turda au sancționat contravențional un bărbat de 45 de ani, din Cluj-Napoca, pentru încălcarea repe
IGI: Aproximativ 3.500 de străini - descoperiți în situații ilegale pe teritoriul României, în 2024
Aproximativ 3.500 de străini au fost descoperiți în situații ilegale pe teritoriul României anul trecut, fiind emise peste 2.800 de decizii de returnare, a informat, joi, Inspectoratul General Pentru Imigrări. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, Inspectoratul General pentru Imigrări, instituție specializată a Ministerului Afacerilor Interne,
Bogdan Peșchir rămâne în arest
Judecătoria Sectorului 5 a decis joi ca Bogdan Peșchir, finanțatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, să rămână în arest preventiv. Magistrații i-au respins lui Peșchir o cerere de înlocuire a arestului preventiv cu măsura controlului judiciar. 'Respinge ca neîntemeiată cererea de înlocuire a măsurii are
Procurorii au trimis în judecată 40 de persoane implicate în încăiererea de la Urziceni
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a anunțat joi că a trimis în judecată, în două dosare penale, 40 de persoane implicate în încăierarea dintre clanuri la Urziceni, în urma căreia două persoane au murit după ce au fost împușcate. Dintre cele 40 persoane trimise în judecată, 24 se află
DNA: Arpad Galfi, fost primar al municipiului Odorheiu Secuiesc, judecat pentru abuz în serviciu
Fostul primar al municipiului Odorheiu Secuiesc Arpad Galfi a fost trimis în judecată de procurorii anticorupție într-un dosar în care este acuzat de abuz în serviciu, după ce, în calitate de edil, ar fi achiziționat ilegal cinci contracte de servicii de asistență juridică și de reprezentare de la un cabinet individual de avocatură.