IGPR: Peste 65 de tone de tutun şi aproape 44 de milioane de ţigarete, confiscate în acest an; 712 dosare penale
Peste 65 de tone de tutun şi aproape 44 de milioane de ţigarete au fost confiscate, în primele cinci luni ale anului, la acţiuni pentru prevenirea şi combaterea traficului, prelucrării şi comerţului ilegal în domeniu, potrivit unui comunicat al Poliţiei Române transmis, sâmbătă, AGERPRES.
Poliţiştii au indisponibilizat 43.940.992 de ţigarete şi 65.378 de kilograme de tutun vrac (echivalentul a 93.397.142 de ţigarete). Numărul de ţigarete confiscate a crescut cu circa 142% faţă de perioada similară a anului 2020 (18.133.579 de ţigarete capturate).
În acest domeniu, în primele cinci luni ale anului, poliţiştii au constatat 882 de infracţiuni, dintre care 775 prevăzute de Codul vamal, 100 stipulate de Codul fiscal şi şapte infracţiuni de evaziune fiscală. Au fost înregistrate 712 de dosare penale în care sunt cercetate 1.099 de persoane.
Împotriva a 91 de persoane au fost dispuse măsuri preventive. Astfel, 31 de persoane au fost arestate preventiv, 53 - plasate sub control judiciar, iar pentru şapte s-a luat măsura arestului la domiciliu.
Totodată, au fost aplicate 140 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 171.500 de lei.
Potrivit IGPR, acţiunile întreprinse în ultima perioadă pentru combaterea acestui gen de criminalitate au contribuit la diminuarea nivelului pieţei negre de ţigarete, aspect confirmat de ultimul studiu Novel, conform căruia aceasta se situa, în martie 2021, la 9,9%, în scădere cu 2,2%, faţă de ianuarie 2020 (12,1%). AGERPRES/(AS - autor: Iulia Carciog, editor: Claudia Stănescu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Neamț: Bărbat lovit de un TIR pe trecerea de pietoni; pompierii l-au scos de sub autocamion
Un bărbat a fost accidentat, vineri după-amiază, de un TIR, în timp ce încerca să traverseze pe o trecere de pietoni din Piatra-Neamț. Victima a fost prinsă sub cabina camionului iar la fața locului au intervenit mai multe echipaje de pompieri. 'La locul solicitării s-au deplasat trei echipaje de pompieri cu o autospecială de sti
Constanța: Judecătoria Mangalia a amânat pentru 31 ianuarie pronunțarea în procesul lui Vlad Pascu
Judecătoria Mangalia a amânat vineri pentru 31 ianuarie pronunțarea în procesul lui Vlad Pascu, șoferul drogat care în octombrie 2023 a accidentat mortal doi tineri și a rănit alți trei în localitatea 2 Mai. 'Fixează termen pentru pronunțarea hotărârii la data de 31.01.2025, aducând la cunoștință inculpatului că hotăr&ac
Instanța supremă respinge definitiv acțiunea lui Călin Georgescu în dosarul alegerilor
Înalta Curte de Casație și Justiție a respins vineri definitiv acțiunea în justiție deschisă de Călin Georgescu în dosarul anulării alegerilor prezidențiale. Georgescu primise o decizie nefavorabilă și la Curtea de Apel București, pe 31 decembrie 2024, după care el a făcut recurs, respins vineri de Curtea supremă. 'Respinge
Miron Cozma - declarații halucinante la Parchet: Eu l-am arestat pe Iliescu în '91 și era să-l împușc
Miron Cozma, fost lider al minerilor din Valea Jiului, s-a prezentat vineri la Parchetul General pentru a i se aduce la cunoştinţă că are calitatea de inculpat în dosarul Mineriadei din iunie 1990 pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii.
Galați: Profesoară de la Facultatea de Medicină a Universității ''Dunărea de Jos'', cercetată de DNA pentru luare de mită
O profesoară de la Facultatea de Medicină și Farmacie a Universității ''Dunărea de Jos'' din Galați este cercetată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) - Serviciul Teritorial Galați pentru luare de mită, ea fiind plasată sub control judiciar pentru 60 de zile. Potrivit unui comunicat al DNA transmis vineri, proc
Constanța: Procurorii au cerut 10 ani și 6 luni de închisoare pentru Vlad Pascu
Procurorii au cerut o pedeapsă de 10 ani, șase luni și 20 de zile pentru Vlad Pascu, șoferul drogat care a accidentat mortal doi tineri și a rănit alți trei în localitatea 2 Mai, a anunțat, vineri, avocatul unora dintre victime, Adrian Cuculis. Potrivit acestuia, Parchetul a cerut în acest caz pedeapsa maxim posibilă.
Buzău: Zeci de autosesizări ale Avocatului Poporului în 2024; atacuri canine și un pacient găsit spânzurat
Consilierii Avocatului Poporului pentru județul Buzău s-au autosesizat anul trecut în 38 de situații, anchetele urmărind printre altele, situații în care persoane au fost atacate de câini fără stăpân sau cazul unui pacient găsit spânzurat în Spitalul de Psihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță Săpoca. Î
Protest al polițiștilor în Capitală
Angajații din apărare, ordine publică și siguranță națională, dar și cei din structuri asociative ale rezerviștilor militari, inclusiv ACMRR din MAI, vor participa, vineri, în Capitală, la un protest prin care se va solicita, printre altele, rezolvarea problemelor cu privire la orele suplimentare de lucru. Potrivit Sindicatului Național
Miron Cozma și Adrian Sârbu, chemați la Parchet în dosarul Mineriadei
Adrian Sârbu, fost șef de cabinet al fostului premier Petre Roman, și Miron Cozma, fost lider al minerilor din Valea Jiului, au fost citați vineri la Parchetul General, pentru a li se aduce la cunoștință că sunt inculpați în dosarul Mineriadei din iunie 1990 pentru săvârșirea de infracțiuni contra umanității. Procurorii trebu
Bistrița-Năsăud: Agresorii soților care nu au vrut să le dea bani cerșetorilor, arestați preventiv
Cei doi tineri de 20 și 25 de ani, acuzați că au agresat fizic doi soți din Bistrița, care nu ar fi vrut să ofere bani cerșetorilor, au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, potrivit datelor transmise joi seara de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Bistrița-Năsăud. Agresiunea s-a petrecut duminică, 12 ianuarie, în parcarea unui supermarket, cei
Gorj: 11 percheziții într-un dosar de constituire a unui grup infracțional organizat și trafic de droguri; 8 reținuți
Polițiștii din Gorj au efectuat, miercuri, 11 percheziții domiciliare în municipiul Târgu Jiu, comuna Albeni și orașul Târgu Cărbunești, într-un dosar de constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de droguri de risc și trafic de droguri de mare risc, ambele în formă continuată, fiind reținute opt persoane.
Vâlcea: Bărbatul bănuit că ar fi păcălit o femeie cu investiții false în criptomonede, pus sub control judiciar
Procurorii au decis continuarea cercetării, sub control judiciar, a bărbatului din comuna Dăești care ar fi înșelat o femeie cu peste 100.000 de euro sub pretextul că va investi în numele ei în criptomonede, au anunțat joi reprezentanții Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea. Potrivit sursei citate,
Dosarul alegerilor/Călin Georgescu a ajuns în instanță, fiind susținut de aproximativ 100 de persoane
Călin Georgescu a ajuns joi la Înalta Curte de Casație și Justiție, unde se va dezbate recursul declarat de el în dosarul anulării alegerilor prezidențiale. În fața clădirii unde se desfășoară procesul s-au strâns în jur de 100 de persoane, cu steaguri și portrete ale lui Călin Georgescu. 'Justi
Vâlcea: Traficant de droguri, reținut de DIICOT; zeci de kilograme de substanțe interzise, găsite la percheziții
Un bărbat de 39 de ani din București, cercetat de polițiștii și procurorii DIICOT Vâlcea pentru trafic de droguri de risc și mare risc în formă continuată, a fost reținut după ce în urma a două percheziții domiciliare a fost descoperit cu o cantitate mare de canabis și alte substanțe ilegale, inclusiv MDMA și ciuperci halucinogene, pe care intențion
'Profesorul de genii', trimis în judecată pentru violarea unui minor
Procurorii l-au trimis în judecată pe 'profesorul de genii' - Kristof Lajos, sub acuzația că a violat un copil de 14 ani. În prezent, Kristof Lajos se află în arest preventiv și va fi judecat pentru viol (număr nedeterminat de acte materiale) și viol săvârșit asupra unui minor. 'Kristof Lajos,