Alex Bodi, fostul soţ al Biancăi Drăguşanu, trimis în judecată într-un dosar de trafic de persoane şi proxenetism

Alex Bodi, fostul soţ al Biancăi Drăguşanu, a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT, alături de alte 29 de persoane, într-un dosar de trafic de persoane şi proxenetism.
Potrivit unui comunicat al DIICOT, acuzaţiile aduse celor 30 de inculpaţi sunt de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane, proxenetism, şantaj, sustragere de sub sechestru, trafic de minori, deţinere de droguri de risc, fără drept, pentru consum propriu, spălarea banilor şi mărturie mincinoasă.
Alex Bodi este acuzat că a recrutat mai multe tinere pe care le-a obligat să se prostitueze, el fiind acuzat şi de o infracţiune de şantaj.
Prin actul de sesizare s-a reţinut faptul că, la scurt timp după destructurarea unei grupări conduse de membru marcant al lumii interlope (grupare specializată în traficul de persoane şi proxenetism), suspectul în cauză (unul dintre locotenenţii persoanei mai sus menţionate), în timp ce se afla deţinut într-un penitenciar, în perioada 2008 - 2011, împreună cu alţi trei deţinuţi, au folosit reţelele sociale în scopul recrutării unor tinere care practicau prostituţia şi, inducându-le în eroare, fie cu promisiunea unui viitor comun (metoda loverboy), fie cu identificarea unui loc de muncă avantajos, respectiv profitând de starea lor de vulnerabilitate (situaţie materială precară, naivitate, lipsă de educaţie - factori determinanţi pentru respectivele tinere în alegerea practicării prostituţiei), le-au convins să se prostitueze în beneficiul lor.
Astfel, sub coordonarea liderului, căruia membrii grupării i se adresau cu apelativul "naşu", s-au pus bazele unei grupări infracţionale specializată, în principal, în traficul de persoane, trafic de minori şi proxenetism, în secundar în şantaj (consecinţă a plăţii unor taxe de protecţie).
După ce au ieşit din penitenciar, membrii grupării infracţionale au continuat să recruteze şi alte victime, le-au transportat, adăpostit în locaţii din state occidentale (Germania, Spania, Italia, Marea Britanie, Elveţia) şi le-au constrâns să practice prostituţia în favoarea lor, în diverse cluburi de profil.
Conform DIICOT, la gruparea infracţională au aderat, în timp, şi alţi membri ce făceau parte din acelaşi anturaj. O parte dintre ei aveau rolul de a recruta victimele, dar şi de a le transporta pe teritoriul Germaniei (de la locaţiile în care erau adăpostite, până la bordeluri), de a le adăposti şi a le supraveghea, precum şi de a "colecta" veniturile obţinute din prostituţie (de cele mai multe ori, transportau banii personal în ţară, unde erau împărţiţi între membrii grupării; uneori, erau folosite sistemele de transfer financiar, caz în care evitau, pe cât posibil, să apară la rubrica "beneficiar", folosind intermediari).
De asemenea, unii dintre membri identificau localuri unde urmau a fi duse victimele şi purtau "negocieri" cu reprezentanţii acestora, prin prisma relaţiilor pe care le dezvoltaseră cu membrii unei grupări de motociclişti sau la cluburi din Italia, dar şi raportat la numărul mare de tinere a căror angajare o intermediau la respectivele localuri.
Odată ajunse în străinătate, victimele erau constrânse (fizic şi psihic) de inculpaţi să se prostitueze în folosul lor, în condiţiile în care nu cunoşteau limba, erau izolate de prieteni şi familie şi nu dispuneau de resurse financiare pentru a se întoarce în ţară la momentul în care îşi dădeau seama de situaţia reală.
Victimele care refuzau să practice prostituţia erau sechestrate şi supuse unor violenţe extreme, pentru a fi determinate să nu mai opună rezistenţă.
În cele din urmă, din cauza violenţelor la care erau supuse şi a ameninţărilor cu acte de violenţă îndreptate împotriva membrilor familiilor lor, victimele erau nevoite să se prostitueze în beneficiul membrilor grupării infracţionale.
În cele mai multe cazuri, victimele erau ţinute în imobile stabilite de inculpaţi, erau transportate zilnic la locurile unde erau obligate să practice prostituţia, erau permanent controlate/supravegheate, inculpaţii încălcându-le dreptul la viaţa privată şi aducându-le într-o situaţie de aservire.
Inculpaţii le reţineau actele de identitate cu intenţia vădită de a păstra controlul asupra lor şi a le împiedica să expedieze o parte din veniturile obţinute din prostituţie, prin sistemele financiare de transfer, pe numele unor membri de familie. De asemenea, au fost situaţii în care inculpaţii invocau aşa-zise "contracte pe viaţă", în sensul că victimele nu aveau nicio altă alternativă decât să se prostitueze în beneficiul lor.
Unele victime au fost vândute altor traficanţi, în scopul exploatării, persoanele care le-au preluat primind şi informaţii în legătură cu victima, comportamentul acesteia pe perioada cât a fost exploatată, date despre familie, toate acestea în scopul de a fi şantajată, pentru a fi exploatată şi controlată mai uşor.
Procurorii mai spun că au fost şi situaţii în care inculpaţii nu au mai reuşit să deţină controlul asupra victimelor, chiar şi după aplicarea unor corecţii fizice, caz în care pentru a le determina să nu fugă sau să revină la domiciliile lor din ţară le solicitau diferite sume de bani, sume pe care victimele nu aveau posibilitatea să le achite, fiind, astfel, obligate să continue activitatea de prostituţie în beneficiul lor.
În cauză au fost instituite măsuri asiguratorii.
Dosarul a fost înaintat spre competentă soluţionare Tribunalului Dolj. AGERPRES/(AS-autor: Eusebi Manolache, editor: Mihai Simionescu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Dâmbovița: Percheziții în mai multe județe într-un dosar de constituire de grup organizat și înșelăciune
Polițiștii au efectuat, luni dimineață, 12 percheziții în Mehedinți (6), Timiș (1), Caraș-Severin (1), Ilfov (1), Brașov (1) și în municipiul București (2) într-un caz de constituirea unui grup infracțional organizat și înșelăciune, informează Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița. Vor fi puse în executare cinci mandat
Bacău: Nou-născutul dispărut din secția de maternitate a fost găsit în locuința unei tinere de 19 ani
Nou-născutul dispărut duminică din secția de maternitate a unui spital din municipiul Bacău a fost găsit de polițiști în locuința unei tinere în vârstă de 19 ani, a informat, luni, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ). 'În urma amplelor activități investigativ-operative desfășurate, copilul a fost identificat de polițiști î
Bacău: Nou-născut dispărut din maternitate; polițiștii au demarat cercetări
Un nou-născut a dispărut din secția de maternitate a unui spital din municipiul Bacău, duminică după-amiază, polițiștii sesizați de către personalul medical demarând cercetări pentru găsirea copilului și clarificarea incidentului, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ). 'La data de 27 aprilie a.c., în jurul orei 15:
Circulație oprită pe DN 21, între localitățile Albina și Valea Cânepii, în urma unui accident rutier
Traficul pe DN 21, între localitățile Albina și Valea Cânepii, din județul Brăila, este blocat în urma unui accident rutier în care au fost implicate trei autoturisme. Potrivit unui comunicat al Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române transmis, duminică, AGERPRES, în urma impactului au rezultat două
IGPR: 560 de permise de conducere reținute, dintre care 53 pentru alcool
Polițiștii rutieri au reținut în ultimele 24 de ore 560 de permise de conducere, dintre care 86 pentru viteză și 53 pentru alcool și au fost retrase 372 de certificate de înmatriculare. Potrivit unui comunicat al Inspectoratului General al Poliției Române transmis, duminică, AGERPRES, în ultimele 24 de ore polițiștii au intervenit la pe
IGPR: 342 de persoane semnalate în Sistemul Informatic Schengen, localizate pe teritoriul României
Polițiștii români și partenerii de pe teritoriul statelor membre Schengen au depistat, în perioada 18 - 24 aprilie, 432 de persoane, 24 de autovehicule și 37 de documente ce făceau obiectul unor semnalări introduse în Sistemul Informatic Schengen. Potrivit unui comunicat al Inspectoratului General al Poliției Române transmis, duminică,
MAI - Peste 4.200 de intervenții pentru siguranța cetățenilor și 47.447 de verificări cu aplicația eDAC în ultimele 24 de ore
Lucrătorii din cadrul Ministerului Afacerilor Interne au avut, în ultimele 24 de ore, peste 4.200 de intervenții pentru siguranța cetățenilor, 47.447 de verificări cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale și 1.116 misiuni pentru acordarea de asistență medicală de urgență, informează un comunicat transmis, duminică, AGERPRES. P
IGPR: Peste 16 milioane de țigarete și aproape 500 de kilograme de tutun - descoperite în primele trei luni
Peste 16 milioane de țigarete și aproape 500 de kilograme de tutun au fost descoperite de polițiști, în primele trei luni ale anului, a informat, sâmbătă, Inspectoratul General al Poliției Române. Potrivit unui comunicat al IGPR transmis AGERPRES, în perioada 1 ianuarie - 31 martie, au fost înregistrate, la nivelul Poliției Rom&ac
Jandarmeria Capitalei: Bărbatul care s-a urcat pe acoperișul ICCJ - dus la spital și amendat cu 1.500 de lei
Bărbatul care s-a urcat vineri pe acoperișul clădirii în care se află sediul Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost dus la spital și sancționat cu amendă în valoare de 1.500 de
Vrancea: Incendiu la un depozit de materiale de construcții din municipiul Adjud
Un incendiu de proporții a izbucnit în noaptea de vineri spre sâmbătă la un depozit de materiale de construcții din municipiul Adjud, afectând o suprafață de aproximativ 450 de metri pătrați, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea. Potrivit sursei citate, incendiul a fost semnalat în jurul orei 03:00, printr-u
DGJMB: Trei persoane duse la secție, după un conflict spontan la sediul ICCJ
Trei persoane au fost duse la secția de Poliție, vineri seara, în urma unui conflict spontan, la sediul Înaltei Curți de Casație și Justiție, între mai mulți protestatari cu opinii contradictorii. 'Un bărbat a adresat injurii și expresii jignitoare, iar un altul a lovit panourile metalice delimitatoare. Astfel, trei perso
Iași: Trei persoane lovite de o creangă ruptă dintr-un copac în Copou, în apropiere de Teiul lui Eminescu
Trei persoane care se aflau în Parcul Copou din Iași au fost lovite, vineri după-amiază, de o creangă ruptă dintr-un copac aflat în apropierea Teiului lui Mihai Eminescu. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Iași, inițial a fost anunțat prin serviciul 112 că sunt două victime, însă echipele ajunse la fața
Bogdan Peșchir, eliberat din arest de Tribunalul București
Tribunalul București a decis, vineri, că Bogdan Peșchir, finanțatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, poate fi cercetat în libertate. Decizia este definitivă. Instanța a admis contestația formulată de Bogdan Peșchir împotriva deciziei din 15 aprilie a Judecătoriei Sectorului 5 prin care i-a fost prelungită c
ICCJ admite recursul împotriva deciziei privind suspendarea hotărârii CCR de anulare a alegerilor prezidențiale
Înalta Curte de Casație și Justiție a admis, vineri, recursul împotriva deciziei prin care Curtea de Apel Ploiești a decis suspendarea hotărârii CCR din 6 decembrie 2024 prin care au fost anulate alegerile prezidențiale. 'Respinge cererea de suspendare a executării sentinței nr. 135 din 24 aprilie 2025 pronunțate de Curte
CCR: O instanță judecătorească a dispus, fără temei constituțional și legal, cu privire la efectele unei hotărâri obligatorii
Curtea Constituțională a precizat vineri, în legătură cu decizia Curții de Apel Ploiești, că, 'în mod regretabil', cu 'încălcarea' prevederilor legale, o instanță judecătorească a dispus, 'fără temei constituțional și legal', cu privire la efectele unei hotărâri obligatorii adoptate de instanța constituțională.